Gaica: „Aș fi vrut să terminăm sezonul neînvinși acasă, o neatenție a făcut diferența” v.s. Fălină: „UTA, prima echipă ce a pus presiune și ne-a blocat construcția”

Gaica: „Aș fi vrut să terminăm sezonul neînvinși acasă, o neatenție a făcut diferența” v.s. Fălină: „UTA, prima echipă ce a pus presiune și ne-a blocat construcția”

Semifinala Ligii Elitelor a început prost pentru tinerii utiști sub 17 ani ai „Bătrânei Doamne”. Meciul echilibrat cu Viitorul Constanța a fost decis de o fază la care Muntean a profitat de o deviere ghinionistă a lui Salka la reluarea din careu a lui Pitu. Chiar dacă au fost sprijiniți de pe margine de galeria UTA-ei, au avut mai mult inițiativa și chiar și două-trei ocazii importante de gol, „puștii” Campioanei Provinciei nu au mai reușit să revină pe tabelă și pornesc cu șansa a doua la calificarea în finală.

Chiar dacă a bifat trei eșecuri și o remiză în acest sezon, toți acești pași greșiți au fost făcuți departe de casă. „Sunt supărat pentru înfrângere, căci am vrut să terminăm cu victorie și ultimul meci de acasă, dar nu a fost să fie. Am dat de o echipă bună, și am plătit scump la o singură neatenție în debutul reprizei secunde. După cum a fost jocul în cele 80 de minute, un rezultat de egalitate ar fi fost echitabil. Nu spun că am făcut noi un joc bun, căci nu a fost cazul, dar ambiție a existat. Dacă eram și lucizi în atac, poate și mai puțin timorați de numele adversarului, acum vorbeam despre un alt rezultat. Și noi cei mari avem emoții, darmite copiii? Îi mulțumim și galeriei pentru susținere, băieții încep să se simtă fotbaliști și din acest punct de vedere. Bineînțeles, pe lângă nivelul unei întâlniri cu Viitorul Constanța, de departe cea mai bună echipă pe care am întâlnit-o în acest sezon. Dar, eu zic că am reușit să ne ridicăm la nivelul lor, și ne vom juca șansa la calificare până la capăt. Am pierdut o luptă, dar nu și războiul. Vrem să evităm suprize neplăcute în returul semifinalei Cupei, cu Ardealul Cluj, după care mergem la Ovidiu cu speranța de a întoarce rezultatul de azi. Am și vorbit cu băieții imediat după meci și eu cred că încă se poate să mergem în finală și la Liga Elitelor”, a spus Sandu Gaica, antrenorul UTA-ei Under 17 la finalul disputei cu Viitorul.

Exact ca utiștii, și constănțenii au avut parte de patru hopuri în campionat (trei înfrângeri și un egal). Victoria de la Arad e importantă, dar: „Calificarea este deschisă, UTA este una din echipele bune ale campionatului Elite U17. Din informațiile pe care ni le-am luat, toți antrenorii cu care am discutat au spus că UTA este mai bună decât Craiova, echipa ce a terminat pe primul loc în seria de Vest. Adică, este o echipă mai unită, formată dintr-un grup bun, știam că va fi un meci greu. Este prima formație ce vine să facă presiune de sus, care ne-a blocat construcția, ne-au ieșit puține lucruri astăzi. A fost un meci echilibrat, au avut și arădenii șansele lor, dar noi am băgat-o în poartă. Nu e stabilit nimic, totul e deschis. Problema ambelor echipe este că mai avem și miercuri meciuri de Cupă, plus distanțele mari între orașe, oboseala își spune cuvântul. S-a văzut și la noi, că după minutul 60 am cam cedat fizic. Suntem pe drumuri de marți, la Arad venind direct de la Vaslui, cu oprire la Sibiu. Dar, acești jucători fac fotbal de la 7 ani, sunt obișnuiți, ca să zic așa. Mai rămâne de văzut câți dintre ei vor ajunge cu adevărat sus”, a menționat Constantin Fălină, care îl regretă pe utistul David Miculescu, care a fost jucătorul Viitorului până la 14 ani: „Are potențial mare, a fost și în curtea noastră, păcat că nu l-am putut ține cu noi”.

Returul semifinalei dintre UTA  și Viitorul va avea loc sâmbăta viitoare, pe terenul doi al bazei sportive de la Ovidiu.

 

Facebook Comments
2
0

2 comentarii


  1. Eu vad fotbal de peste 50 de ani.
    Nu este Rege acest Hagi.
    Cei ce habar nu au de fotbal sau sunt platiti il ridica in slavi !
    A crescut la scoala Sportul.
    Cu Nasul.
    Vrea sa fie Nasul 2

    Nu e cel mai bun
    Pecsovszky,Auer II,,Bodola,Baratky,Dobrin,Boloni Balaci si altii au fost mai buni ca el.
    Sa nu cumperi pe nimeni
    Ca sa fii mare
    Plinge ca nu i sunt dusi fotbalistii la nationale.
    Despre ce vorbim
    Valoare
    sau nepotisme

    Sa fim seriosi
    Putem, sa credem in valoare
    Nu credem in valori
    Ne ducem pe apa simbetei

    1

    0
    Răspunde

  2. nu accept ca o echipa sa plece capul in fata echipei unui nimeni
    pentru mine aceasta echipa adversa e a unui nimeni
    E parerea mea

    1

    1
    Răspunde

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.