UTA Arad

UTA, tot în șah – mat: Actuala conducere rămâne demisionară, Ionuț Popa și-a manifestat și el intenția să plece, ce face Aradul?





Echipa fanion și-a îndeplinit obiectivul primăverii, salvarea de la retrogradare, dar ce se va întâmpla de la anul? E întrebarea la care nici conducerea clubului nu găsește răspuns pentru simplul fapt că nimic nu s-a schimbat din iarnă încoace, mai precis din momentul în care Alexandru Meszar și echipa sa și-au scris demisia în alb. „Dorim o altă conducere la club, una potentă financiar sau cu influențe financiare adecvate, pentru a putea oferi publicului arădean mult așteptata promovare. În cazul în care nu se identifică noua conducere, vom asigura continuitatea la club până la terminarea campionatului. ”, spunea Meszar pe 16 decembrie 2017, ziua în care a devenit – practic – oficială implementarea politicii low-cost.

Așadar, cu un lot de jucători având o medie de vârstă de 21-22 de ani, infinit mai ieftin față de „vedetele” din tur, „Bătrâna Doamnă” și-a îndeplinit obiectivul mini-returului, iar echipa va juca și la anul în Liga 2-a. Ionuț Popa a avut un rol important în acest sens, însă a spus-o deja public că nu mai este dispus să continue în „alb-roșu” dacă UTA nu țintește din nou promovarea în Liga 1. Asta înseamnă investiții în fotbaliști de valoare, însă cine își asumă aceste investiții? Prin urmare, din informațiile noastre, „Mister” a solicitat încheierea mandatului la cârma echipei fanion a Aradului, însă conducerea Campioanei Provinciei l-a convins să mai rămână cel puțin până la finalul stagiunii. Între timp, se pare că actuala conducere a clubului va veni din nou în fața pilonilor reprezentați de Primărie și Suporter Club UTA cu demisia scrisă, în speranța că se va găsi o altă variantă de continuitate din rândul unor oameni de afaceri sau societăți comerciale dispuse să investească în brandul numărul unu al Aradului.

Cum s-a ajuns aici? Proiectul pornit acum 5 ani de zile a avut la bază următorul angajament: Primăria suportă cheltuielile de pregătire și de competiție pentru echipele clubului, grupul Cotta asigură salariile și primele, Atletico pune la dispoziție fondul de jucători pentru toate nivelele, iar SCU oferă drept de folosință sigla și culorile UTA-ei. Înțelegerea a funcționat aproximativ doi ani și jumătate până la retragerea grupului Cotta din proiect. În ultimii doi ani și jumate, după retragerea importantei societăție comerciale arădene, clubul UTA a achitat salariile și primele jucătorilor și antrenorilor din banii încasați pe Dennis Man și Adrian Petre, dar și din împrumuturi de la Atletico. Având în vedere că în viitorul apropiat nu se preconizează transferuri de jucători, iar resursele clubului Atletico s-au terminat și ele, prin urmare nici împrumutul sorei mai mari nu mai este posibil, este clar că e nevoie să se întâmple ceva.

Care ar fi soluția? Ideal ar fi să apară un investitor, un patron, care să pună la bătaie cel puțin 500-600 de mii de euro pe sezon. În caz contrar, utiștii ajung din nou să bată la ușa Primăriei. Aici, Gheorghe Falcă și apropiații săi care asigură majoritatea în Consiliul Local Municipal ar rezolva problema printr-o ridicare de mâini pentru aprobarea decontarării salariilor și primelor din banii pe care îi alocă deja clubului. 95% dintre cluburile de Liga 2-a, dar și alte sute de grupări din diferite ramuri sportive, se bucură de aceste beneficii. Și asta fără ca vreo autoritate supremă a Statului să pedepsească în vreun fel Primăriile sau Consiliile Județene care suportă și astfel de cheltuieli din bani publici.

Și, oricum, bugetul orașului nu ar fi afectat și asta pentru că UTA nu ar solicita bani în plus, ci pur și simplu dorește să i se aprobe decontarea cheltuielilor salariale ale jucătorilor și personalului din banii care i se alocă anual. Legea permite acest lucru. Echipa fanion a orașului primește bani de la Primărie doar pentru 6-7 luni. Astfel, primele 5-6 luni ale anului sunt fără finanțare, iar la sfârșitul anului UTA ajunge în postura de a restitui ce nu a reușit să cheltuie. În tot acest timp, jucătorii rămân neplătiți cu lunile!

Așadar, în zilele ce urmează, toți factorii implicați: Primăria, Suporter Club UTA și actuala conducere ar trebui să se pună din nou la aceeași masă pentru a găsi o soluție de continuitate. Cunoscând și situația stadioanelor din Arad, revenim la alte vorbe ale lui Alexandru Meszar, rostite de mai multe ori pe parcursul ultimilor ani: „UTA va promova când Aradul va fi pregătit!”. Așadar, pregătește Aradul ceva pentru sezonul competițional 2018-2019?









18 comentarii

  1. Închiderea bâlciului e soluția! Cu banii dati aiurea plantați pomi, sau reabilitați câteva clădiri istorice cărora le cade tencuiala! Așa rămâne ceva in urmă, decât să dai 1 milion din banii arădenilor și sa vina marea echipa Snagov, și să șteargă cu tine pe jos la tine acasă!

    0
    0
  2. Adica banii necheltuiti ajung inapoi la primarie…. iar jucatorii raman neplatiti!!
    Oare asta e rea vointa sau cum se numeste?
    As fi curios OARE DE CE CONDUCEREA UTEI NU A EXLICAT SI NU A SOLICITA REZOLVAREA SITUATIEI?
    ALO DOMNULE MESZAR…. NU AVETI CURAJ SA VA PUNETI CONTRA SEFULUI DE LA KM ZERO?! e tot mai clar ca UTA e sabotata tocmai de cei care conduc orasul si clubul….. sper ca sa vada si pensionarii, care au votat falca….

    0
    0
    1. Ălora ajunge să le spui că Falcă le va tăia ”penzia” in următorul mandat și sigur nu-l vor mai vota.

      0
      0
  3. Trebuie convins Marius Tucudean sa preia clubu , el cu o conducere care vrea el , nu cum vor altii , asta este singura varianta

    0
    0
  4. Ionut Popa sa ramana la UTA, si sa vina un investitor cu bani si care sa faca treaba buna in club. Forza UTA !!!

    0
    0
  5. Problemele cu mult mai mari, sunt INVESTITORII , CARE NU VOR SA APARA LA UTA. DE ANI DE ZILE, asta este problema, . Falcuta, de atatia ani ,de cand conduce ARADUL, prin relatiile pe care le are, chiar nu a gasit niciun investitor cu bani, sa preia UTA !? Inseamna ca, nu se vrea, Falcuta, nu vrea si chiar cred ca, chiar nu se vrea , odata ce ,nici in cinci ani ,de cand au inceput lucrarile la noul stadion, nu este gata nici acuma !!! BATAIE de JOC !!! De cand a picat prima data in divizia B , in 1979, aceasta echipa nu isi mai revine, parca este un blestem !!! ARADUL, , LEAGANUL FOTBALULUI ROMANESC, TREBUIE SA NU LIPSEASCA DE PE HARTA TARII DIN LIGA 1a, trebuiesc toti factorii de conducere ca, UTA. sa REVINA IN LIGA 1 , ACOLO UNDE II ESTE LOCUL !!! DOMNULE FALCA !!! ALO !!! CE FACETI !!!

    0
    0
    1. Acum e in Japonia,e prea ocupat sa se ocupe si de problemele de la UTA, totusi poate isi face timp si aduce in valiza un Shogun la UTA! 🙂

      0
      0
    2. acuma scria pe Facebook, Pistru ca Patronii de la CFR Cluj ii sunt prieteni dar nu au venit sa investeasca la UTA din cauza administratiei locale de la noi…

      0
      0
      1. @Gabriel….dupa razboi,multi viteji apar!Tot nu intelegi ca UTA a ajuns o miza politica,aruncata dintr-o parte in alta ca si la Ping-Pong?
        Nu s-a dorit ca UTA sa devina un satelit al CFR-ului,cu director sportiv si jucatori care sa se rodeze la UTA!
        Pai ce sa spuna si Pistru,care nu mai este tocmai „pretin” cu Falcosu?
        Abereaza,pentru ca nici macar jucatorii CFR-ului nu stiu cine le este principal investitor!Loja VIP,a fost dotata aseara cu geamuri univiziune,doar cu vedere spre teren.!Ai urmarit reactiile si interviurile?Da?Pai si atunci?
        Este exceptia regulii in care un investitor vine,doreste sa ramana anonim si are incredere maxima ca banii investiti sunt pe maini bune!Crezi ca la ARAD,s-ar putea intampla la fel?
        Anul trecut,CFR era in insolventa!Iata reversul medaliei,care pana la Tucudean si Ionita au luat doar jucatori liberi!Deci ei au putut,cu atat mai mult au meritat castigarea campionatului!
        Suporteri au avut?La inceputul campionatului,batea vantul prin tribune!
        Performanta readuce si fanii la meciuri,acum le-au reaparut si acolo 18.000 de „Toma Necredinciosul”!Sa fi convins ca daca iar apar ceva mis-masuri financiare dovedite,iar dispar cu totii!
        De aceea trebuie sa ne sustinem UTA,la bine si la greu!Nu la un parcurs bunicel sa-i aplaudam si la primul esec,sa fie injurati!
        Din pacate se copiaza doar partile rele din alte campionate!
        HAI UTA!

        0
        0
        1. si eu tocmai deasta faceam referire la Pistru, cat tupeu sa ai sa dai vina pe administratia locala cand tu ai fost brat la brat 14 ani impreuna portocaliu, dupa liberal iar acuma la alde…se mai lauda ca el a pus pe tricou FORD, dar nu ne-a spus si pentru cati bani….este facut din acelasi aluat cu Falca si Popa…sa le fie rusine.

          0
          0
  6. Am citit intr-un articol publicat azi ca Primaria lui FALCA nu a dat nici un ban pe primul trimestru din 2018,
    Pai! La ce se munceste pe acolo cred ca nici la toamnă nu va sa bani…
    Sper ca maine sa se asume cat mai mulți suporteri la Stadion si sa tragă un semnal de alarma sa vadă toata Tara cine-i FALCA de la Brad înfiat de aradeni…

    0
    0
  7. Greu sa vina cineva care sa aiba bani si sa aiba sustinerea conducatorilor si a suporterilor. Unde mai pui ca trebuie sa fie de acord si domnul primar. Poate aduce ceva din Japonia!

    0
    0
  8. 1.Nu primarul aduce o echipa pe prima scena, ci investitorii. 2.Banii sunt problema nr. 1. si cine investeste, o face ca sa castige, nu de dragul UTA-ei sau a Aradului. 3.Munca voluntara a facut doar Popica, antrenorul, pe o perioada limitata pt. obiectivul salvarii imediate, fiindca-i aradean si multzamul a fost injuraturile din tribuna…4.Sa o salveze cei care l-au tot injurat.

    0
    0
  9. Cu cat o echipa de brand,devine slab sustinuta,financiar si edilic si nu ma refer la bani publici ci la SUSTINERE faptica,nu exista sa nu apara mai devreme sau mai tarziu, corbii si vulturii care sa roiasca in jurul posibilelor cadavre!
    Si am o singura intrebare la acest subiect:din ce cauza UTA si pepiniera sa, nu beneficiaza de gratuitate la folosinta terenurilor si bazelor de antrenament aflate in proprietatea primariei,adica toate,putinele „apte”,ramase?
    Ce folos ca Falca acorda niste bani,ca apoi ONG UTA sa plateasca retur,aceleiasi primarii,chirie pentru folosirea lor si nu putina?Este o aberatie crasa!
    Si totusi se reuseste( cum,necum),pastrarea clubului fara datorii la stat(macar)….
    Daca si asa investitorii lipsesc,sau apar doar potlogari,atunci ce ne-am face la „inec”?

    0
    0
    1. corect, pe langa daca mai punem si faptul ca sportul inseamna educatiesi sanatate, cu atat mai mult copii Aradului ar trebui sa beneficieze gratis de folosinta bazelor sportive atatea cate au mai rmas, pe care Primaria le-a primit cadou…trebuie mers pana la capat cu acest demers civic si daca e nevoie sa se adune semnaturi pentru demiterea lui Falca, sa vina altul iubitor de UTA care este un bun al Aradului, ramase mostenire, ca de celelalte ne-am batut joc si le-am vandut la fier vechi.

      0
      0

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button