UTA Arad

Tehnodomus a mai tras cu picul peste un termen de finalizare al arenei „Francisc Neuman”și invită arădenii la (re)inaugurare pe 23 noiembrie!





În ziua în care suporterii „Bătrânei Doamne” au inaugurat la mișto stadionul „Francisc Neuman”, firma constructoare, SC Tehnodomus SRL, a ieșit cu un comunicat în care dădea vina pe foștii „locatari” ai perimetrului de lucru, vreme și ISU  pentru nefinalizarea la termen (21 mai) a lucrărilor și-i cerea Primăriei un „răgaz” de 6 luni de zile. Răspunsul lui Gheorghe Falcă a sosit promt din Japonia: „はい, コース” (n.a. Da, bineînțeles! pentru necunoscători), astfel că pe șantierul din Calea Aurel Vlaicu a apărut o corectură cu pixul peste dâra de pic. La data finalizării lucrării scrie acum 23 noiembrie 2018, așa că susținătorii Campioanei Provinciei sunt avizați încă de pe acum să nu-și facă planuri pentru acea zi specială, în care sunt invitați la (re)inaugurare.

O mică strângere de inimă există, fiindcă și azi a plouat cu găleata vreo jumătate de oră, așa că lucrările au stagnat din nou. Dar, precipitații se mai anunță și în vară, dar și prin octombrie mai ales și, după cum se știe, muncitorii  și utilajele Tehnodomus nu funcționează în aceste condiții. În fine, că va fi sau nu gata în acest an stadionul, suntem foarte curioși să aflăm ce va mai rămâne din proiectul inițial. Vreo 5 mii de locuri au fost demult tăiate față de macheta întocmită în anul 2012, iar acum se aude că hotelul, cantina și baza de refacere după efort au căzut și ele la „rectificare”.

Însă, mai există și o altă problemă. Tehnodomusul susține că va termina partea ei de lucrări pe 23 noiembrie, dar cu nocturna și gazonul vor fi responsabile alte firme. Pe cât punem pariu că va ieși din nou Falcă public să arate cu degetul PSD-ul, respectiv CNI-ul, că nu i-au alocat cei 2,5 milioane de euro pentru nocturnă și gazon și nu va spune un cuvânt despre întârzierile nesimțite ale firmei de casă de la Arad?

11 comentarii

  1. Asa ca ne vedem in 23.XI.2018,tot in fata betoanelor, dorite a fi vre-un viitor stadion,candva!
    Daca proiectul initial a cazut,centrul de refacere a cazut,hotelul a ramas in sarcina lui Florin ManeA(dar pe ICRTI),cazut si el…locurile s-au imputinat si dintr-un oval, total acoperit va iesi un stadion cu patru tribune perimetrale….
    De plouat,va mai ploua cu certitudine,dar multa apa pe Mures va mai trece pana cand vom ocupa un loc pe stadionul acesta!
    Fac pariu ca si daca in aceste alte 6 luni cu care se incearca sa ne prosteasca Tehnodomusul lui(si) Falca,se va lucra 7 din 7 zile,pe 3 schimburi,fara oprire,tot nu are cum sa fie gata!
    O alta diversiune nesimtita,ca sa ne abata atentia de la Motorul!
    Cine tine pariul?

    0
    0
      1. @Emil,nu stiu ce intelegi ca tii pariul.Eu consider expresia „tin pariul” cand sustin miza obiectului sau subiectului!Nu contra!Altfel ma gandesc ca te-ai fi exprimat „contra-pariu”.
        Daca mizezi pe ce cred eu,vom castiga!Stai linistit!
        Nu este(ma rog) greu sa torni betoane si sa ridici niste schele tip acoperis,de fiecare data cand vre-un politician aradean sau mitic isi anunta aparitia pe acolo!
        Ti-ai renovat vre-o data apartamentul?Sau ti-ai construit vre-o casa,sau o simpla baraca vre-odata?
        Cand consideri tu ca iti mananci ficatii singur?Cand lucreaza zidarii si fierarii betonisti la hei rup si vezi crescand cladirea(daca ai norocul acesta?),sau cand urmeaza restul?Electricieni,gaz,instalatori,finisatori,geamgii,tamplari.etc,etc?
        Din aceasta cauza,@Emil,trebuie sa te trezesti din reverii desarte,din aceasta gluma proasta,de prelungire cu 6 luni a finalizarii!Era sa scriu ejacularii….
        Aaaaaaa…..nu am vorbit despre gazonul natural si instalatiile de irigare si incalzire!Si nici despre refacerea nocturnei……
        Deci tii pariul cu mine,sau contra-pariezi ca la data de 23.XI.2018 va fi gata la cheie?
        Te risti tu sau eu?

        0
        0
  2. Gata!Maine avem treaba la terenul din Sannicolau!Grupa Atletico U-11,ai lui Petrut si Rusu pulverizeaza tot ce prind!Defileaza pe zonal!
    Ce scor inseamna 10:0 cu plagiatorii si trucatorii resiteni?Zboara copiii spre finala pe tara!
    Avem sau nu pepiniera?Cine?Bravo Atletico!Sa moara de ciuda altii!
    Ne vedem la ora 17,pe Sannicolau!Ai nostri sunt oricum!

    0
    0
  3. Avem pepiniera, cei de 2007 sunt argint viu. Din pacate din atatea promisiuni peste cativa ani vor fi foarte putine certitudini. Luati exemplele anilor trecuti si veti vedea cati au ramas in mlastina ( si la propriu si la figurat) ligilor inferioare.

    0
    0
  4. Cei de la Sportarad a-ti putea afla care este stadiul licitarii gazonului? De la semnarea contractului firma castigatoare va avea 4 luni sa il termine de montat.

    0
    0

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button