Adi Petre a promovat în prima ligă daneză cu Esbjerg! Arădeanul termină sezonul cu 13 goluri

Adi Petre a promovat în prima ligă daneză cu Esbjerg! Arădeanul termină sezonul cu 13 goluri

Ceea ce nu a reușit cu UTA, Adi Petre a izbutit în Danemarca. În această seară, echipa sa, Esbjerg fB a câștigat manșa retur a barajului cu Silkeborg cu 3-0 și a promovat în elită. În tur, formația arădeanului pierduse cu 1-0, iar „hattrick-ul” lui Dreyer a declanșat fiesta în tabăra „alb-albaștrilor”.

Pregătită de olandezul John Lammers, Esbjerg  a terminat pe locul 2 în liga secundă, în condițiile în care doar primul loc, ocupat de Vejle, a promovat direct în prima ligă. Locurile 2 și 3 au susținut baraj, iar în cazul teamului fostului utist acesta s-a încheiat cu succes.

Adrian Petre, transferat de „Bătrâna Doamnă” pentru aproape o jumătate de milion de euro, a marcat 13 goluri, fiind pe locul 4 în clasamentul golgheterilor. Lider este chiar colegul arădeanului, Anders Dreyer, cu 18 reușite. Petre, care nu a evoluat în această seară, a mai reușit și două pase decisive în prima sa stagiune în fotbalul danez.

Din vară, fotbalistul de 20 de ani va întâlni echipe ca Brøndby, Midtjylland sau Koebenhavn, cele mai cunoscute grupări din Superliga daneză. Petre este fotbalistul lui Esbjerg până în anul 2021.

Facebook Comments
13
0

2 comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.