Fotbal juniori

UTA 2010 și Atletico 2008, medaliate cu aur la Junior’s Cup Țara Hațegului, UPDATE Foto-video





Echipele arădene de juniori s-au comportat excelent la puternicul turneu de la Hațeg (județul Hunedoara), rezervat grupelor de vârstă 2007, 2008, 2009 și 2010. Având ca și adversare alte 80 de grupări din țară, palmaresul formațiilor din orașul nostru a fost: două medalii de aur (UTA 2010 și Atletico 2008), una de argint (UTA 2009) și două de bronz (UTA 2007 – antrenor Cristian Țigan și Viitorul 2009 – antrenor Flavius Pavel).

Elevii lui Nistor și Polgar s-au bătut pentru trofee la două grupe de vârstă

Generațiile 2009 și 2010 ale UTA-ei, ambele antrenate de Alexandru Nistor și Norbert Polgar, s-au întors cu trofee de la Junior’s Cup Țara Hațegului ediția 2018.

La 2009, roș-albii au mers excelent în grupă: 5-0 cu Galaxy  Timișoara, 17-1 cu Dacia Orăștie  și 6-0 cu Alba Iulia. În sferturi, UTA a trecut de Hațeg cu 7-1, iar în semifinale i-a învins pe Viitorul Arad cu 2-1. În ultimul act, arădenii au fost învinși de Poli Timișoara, 3-5, și au luat medaliile de argint.

Efectivul utist i-a reunit pe Alex Remetea, Timotei Vârvoreanu, Max Crăciun – Luca Dehelean, Ianis Drăgușin, Matei Brad, Marco Tănăsie, Denis Pop, Roland Sabău (cel mai bun jucător la această categorie), Luca Zachar, Denis Ile (golgeterul întrecerii, cu 17 goluri), Petrică Orodan, Dominic Ila, David Anca, Răzvan Cioară, Mihai Vălean.

La 2010, în faza grupelor, UTA a avut traseul următor: 10-0 cu Aurul Brad, 6-0 cu Drobeta Turnu Severin și 1-2 cu Școala de Fotbal ”Sorii” Lupeni. În sferturi, victorie cu Pandurii Târgu Jiu, 3-2, apoi a venit un 3-0 cu Galaxy Timișoara. Triumf în finală, 4-3 cu Dinamo București, iar medaliile de aur au ajuns la UTA.

Nistor și Polgar au contat pe Cristian Sfârâilă (cel mai bun portar al turneului) – David Boca, Vlad Remetea, Elias Oprea-Pelău, David Burtă (cel mai bun jucător al turneului), Raul Vârciu, Rareș Aslău, Bădrăgan Rareș, Luca Buțiu, Sebastian Circoi. „Le mulțumim copiilor, părinților și clubului. A fost un turneu reușit, cu condiții foarte bune de cazare și joc”, spun cei doi tineri antrenori utiști.

Cele două echipe se pregătesc pentru un turneu Reșița, vineri și sâmbătă. Apoi, weekendul viitor, urmează Cupa de Vară 2018.

Pe primul loc la Junior’s Cup Țara Hațegului au mai urcat și fotbaliștii de la Atletico Arad 2008. „Galben-negrii” s-au duelat în ultimul act al competiției cu combinata Luceafărul – Universitatea Cluj, pe care au învins-o cu 5-2. „Băieții au fost conduși în două rânduri, dar au avut puterea să revină de fiecare dată și să câștige clar finala. Am copii cuminți și talentați în echipă, care au înțeles că fără muncă și sacrificiu nu pot ajunge departe în fotbal. După asta m-am ghidat și eu în cariera mea de fotbalist, nu degeaba am fost 6 ani în loturile de juniori și tineret ale celor de la Inter Milano. Îi felicit pe băieți pentru acest trofeu important, având în vedere că am avut ca și adversari echipe destul de tari din toată  țara, ca Dinamo sau CSȘ Drobeta Turnu Severin”, spune Addoulaye Diarra, antrenorul celor de la Atletico.

Un comentariu

  1. Buna seara tuturor celor care au fost prezenti sau care ne-au sustinut de acasa la acest puternic turneu,Juniors Cup-Hateg 2018.
    Fiind la fata locului,prezent,poate ca scriu subiectiv,dar am vazut in sfarsit o unitate intre aradeni,parinti si copii,indiferent de „culoarea” cluburilor care au reprezentat cu mandrie juniorii aradeni!Rezultatele se vad faptic,nu cred ca ar putea exista comentarii rautacioase…
    Am vazut galerii aradene si copii,sustinand una pe alta,indiferent de grupa de an!
    UTA pe Atletico,Atletico pe UTA,apoi pe Viitorul Arad si invers.
    Rand,pe rand,majoritatea „favoritelor”,care ne-au cam privit „de sus”,au zburat!
    Oare cine ne-ar fi dat vre-o sansa?Munca acestor copii,asistati de acesti antrenori tineri,Nistor,Polgar,Tigan,Botis,Diarra da rezultate la acest nivel mai mic?Iata ca da!
    Am vazut lucruri urate,cu un Silviu Balace,penibil,jenant(Galaxy Timisoara) aruncandu-se la arbitru,rupandu-i cartonasele,scos cu jandarmeria de pe teren,jenant,absolut penibil,contra-exemplu pentru copiii prezenti.Asa ii cresti,asa ii vei avea pe viitor!
    Cred ca in general.echipele aradene,au cam luat polenul florilor de inceput de Iunie din Tara Hategului!Nu sunt rautacios,dar cred ca Aradul le-a cam dat planurile peste cap tuturor.Cresc juniori aradeni,la greu,dar ce se va intampla cu ei,pe viitor?Cine va sti?
    Am pus la dispozitia lui @Lucian/sportarad foarte multe poze si filmari inclusiv din perioadele de odihna ale copiiilor,extra program din acest turneu,organizat impecabil!
    Sunt mici….Ii sustinem si suntem alaturi de ei!
    Hai UTA,Atletico,Viitorul!
    Cand ne intoarcem acasa,cu rezultate bune,ne mandrim!
    Bravo copiiilor aradeni!Le-am rupt cravata!

    0
    0

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button