UTA Arad

Utiști, pregătiți-vă de alte excursii la Șiria! Primăria se ocupă de instalarea unei nocturne la „Motorul”, montarea gazonului nu mai e o prioritate





Bătaia de joc la adresa fotbalului arădean și a echipei sale numărul unu atinge cote nebănuite. Când toată lumea credea și spera că se vor accelera în sfârșit lucrările la suprafața pe care urmează să se monteze gazonul sintetic, Primăria Arad a schimbat prioritățile. De două zile au apărut în colțurile terenului din Aradul Nou, dar și pe terenul doi folosit de echipa mare pentru antrenamente, gropile destinate…noilor stâlpi de nocturnă.

Uimirea este cu atât mai mare cu cât până astăzi, nimeni nu știa despre vreo instalație de nocturnă pe „Motorul”. Sau cel puțin nu în vâltoarea ultimelor evenimente, cu UTA plecată în exil de un an și jumătate. Notă discordantă fac, după cum se vede, cei de la Primărie, care nu mai au ca prioritate concasarea suprafeței pentru gazon, ci și-au amintit tocmai acum de mai vechile scandări ale suporterilor „Bătrânei Doamne”: „Ghiță Falcă, aprinde nocturna!”. Pentru conformitate, trebuie reamintit faptul că prin 2008 sau 2009 fanii se refereau la…lucșii de pe „Francisc Neuman”, acel stadion aflat și el în reconstrucție de vreo patru ani de zile.

În fine, devine tot mai clar faptul că până nu vor monta stâlpii de nocturnă (din informațiile noastre se aude că vor fi 8 și nu 4!? și oricum nu vor fi omologați pentru Liga 2-a), angajații de la Primărie nu se vor apuca de partea cu gazonul. Asta înseamnă că sunt șanse mari ca noua ediție de campionat să fie începută tot la Șiria. De abia din toamnă, echipa se va întoarce pe „Motorul”, iar pentru ultimele două etape ale anului chiar pe „Francisc Neuman”, conform noului termen de finalizare a stadionului consființit de Primărie. Ar fi de râs, dacă n-ar fi de plâns!









7 comentarii

  1. Cel din fruntea orasului face tot ce vrea in orasul asta, ca pe mosia proprie. Intr-o tara sanatoasa la cap de cand se lucreaza la Motorul , s-ar fi ridicat un stadion nou din temelii. La noi doar scuze, minciuni si ….. atat.

    0
    0
  2. Mai aveți vreun dubiu că Pinocchio de brad o face dinadins din răzbunare, pt celebrul cântec de folclor urban și pt inaugurarea din 22 mai, in care a fost știrbită autoritatea lui de baron. Are omul orgoliul lui, cum să vadă o țară întreagă incompetențele lui? Se poate măi băieți?

    0
    0
  3. Probabil vor refolosi reflectoarele care se vor schimba de pe FN, înlocuite cu cele de tip Led, nu e un lucru rău dar gazonul trebuie să fie prioritatea zero.

    0
    0
  4. Incerc din rasputeri sa va tot trezesc,ca aceste marete planuri si idei sunt „praf in ochii fazanilor”(ce suntem,sau care mai suntem),ca sa ne abata atentia de la stadionul mare,unde aceeasi 2-3 oameni misuna,dar si aceia doar cand este vreme buna.
    Astazi era unul la nivelul I-i,in fata,matura iar alti doi erau in tribuna.Dupa lumina,cred ca sudau ceva.
    Ca se monteaza nocturna pe Motorul,inclusiv pe terenul 2?Foarte bine se face!Nu ar fi sunat rau in alte conditii calendaristice!Ca va fi sau nu omologata?Vom vedea!Intrebarea care vine astazi:oare vor fi sapate din nou santuri,pentru alimentarea cu curent electric?Atunci e clara situatia,cam cand va fi gata si Motorul…..Adica nu sunt oameni ca sa finalizeze tasarea terasamentului,dar sunt totusi care sa se ocupe de sapat gropi?Faina treaba!
    Daca din start se muta nocturna de pe UTA(poate ca supradimensionata pentru Motorul) si nu se risipea prin caserole gazonul impecabil si ar fi fost la fel mutat,nu era gata demult?
    Raman la parerea ca nici nu se doreste,alta explicatie nu vad.
    Si ca situatia sa devina si mai si,tragi-comica,ca si cum nu ar fi suficient,firma de casa Paniprod Sebis,castiga licitatia ca singur participant,pentru realizarea de tribune pe schelete metalice.Pentru ce locatii va intrebati????Da,da….Pentru Motorul Sannicolau si Sega!Pai nu sunt deja?Unde le mai aseaza?Daca o banca de pe Metianu a costat 8000(opt mii) Euro,cat vor costa aceste tribune?Oare?
    Ca la noi,la nimeni!De rasu’-plansu’!

    0
    0

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button