„Roș-albii” joacă pentru „aurul” național la juniori C: UTA – Juniorul Suceava 2-0

„Roș-albii” joacă pentru „aurul” național la juniori C: UTA - Juniorul Suceava 2-0

A fost victorie și astăzi pentru băieții lui Dinu Donca și Radu Mărginean în ultimul meci al turneului semifinal rezervat juniorilor U15. UTA a învins cu 2-0 pe Juniorul Suceava, gazda turneului început joi.

Golurile „roș-albilor” au fost înscrise de Mercioiu, revenit în echipă după suspendarea primită după meciul cu ASU Poli, cel care a decis calificarea arădenilor la turneul de la Suceava în urmă cu două săptămâni. „A fost un meci de luptă, ne mulțumeam și cu egalul, dar nu am așteptat, nu am dorit să ajungem acolo. Am profitat, știam că echipa care va comite prima greșeală va pierde. Am stat foarte bine defensiv, apărarea a fost efectiv de neclintit și cu CFR, dar și azi. Copiii sunt foarte bucuroși, e meritul lor. Noi, antrenorii, suntem mândri de ei!”, a relatat Radu Mărginean pentru uta-arad.ro

Roșca – Pătlăgică, Petruț, Măgulean, Puta – Ursoi, Vulturar, Mercioiu – Rotea, Maxim, Onișor a fost echipa arădeană de start, căreia i s-au mai adăugat Mihai, Ekmekci și Andrieș.

În finală, UTA se duelează cu FCSB, câștigătoare a turneului semifinal de la Craiova. Ultimul act se desfășoară la sfârșitul săptămânii viitoare în zona București, FRF urmând să precizeze coordonatele exacte în scurt timp.

 

Facebook Comments
5
0

3 comentarii


  1. Rezultat mare !!! Felicitari , si sa luati aurul !!!

    3

    0
    Răspunde

  2. Felicitări băieți, felicitări părinți, felicitări antrenori!

    1

    0
    Răspunde

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.