CM Rusia 2018

Uruguay a dat de pământ cu gazdele Mondialului, fiori reci pentru iberici și lusitani





Două dinte grupele „mondialelor” au tras cortina, existând multă adrenalină în partidele marilor favorite Spania și Portugalia. Până la urmă, ambele merg la braț în optimi, acolo unde ajunseseră deja Rusia și Uruguay, doar că, după disputa de azi, sud-americanii au luat loc în fotoliul de lider.

Grupa A: Arabia Saudită – Egipt 2-1

Au marcat: Salman Al Faraj  45+6, Al Dawsari 90+5/ Salah 22

Sauditul Al Muwalada ratat penalty în 39

Cartonașe galbene: Ali Gabr 45+5, Ahmed Fathi 86

Cel mai bun jucător: Mohamed Salah

Arabia Saudită:Al Mosailem – Al Burayk, M.Hawsawi, Os. Hawsawi, Al Shahrani – Bahbir (65 Muhannad Assiri), Al Faraj, Otayf, Al Moghwai, Al Dawsari – Al Muwallad (79 Yahya Al Shehri). Selecționer:Juan Antonio Pizzi

Egipt:El Hadary – Fathy, Gabr, Hegazy, Abdel-Shafi – Elneny, Hamed – Salah, Said (45+7 Amr Warda), Trezeguet (81 Mahmoud Kahraba) – Mohsen (64 Ramadan Sobhi). Selecționer:Hector Raul Cuper

Arbitru:  Wilmar Roldan – Alexander Guzman, Cristian de la Cruz (Columbia). Al patrulea arbitru:Ricardo Montero (Costa Rica). Asitent video: Artur Diaz (Portugalia).

Scuzele lui „Mo”

Atacantul lui Liverpool, Mohamed Salah, a deschis scorul în partida Arabia Saudită – Egipt, însă nu a reuşit să obţină nici o victorie în acest Campionat Mondial. Arabia Saudită s-a impus în ultimele secunde ale partidei, 2-1, iar Egipt termina ultima în grupa A, cu trei eşecuri. „Vrem să le cer scuze tuturor fanilor egipteni care au venit să ne susțină în cele trei meciuri. Știu că e greu pentru ei, așa cum e și pentru noi. Egipt a ajuns la Cupa Mondială după 28 de ani, iar unii dintre jucători nu au experiența necesară. Le mulțumesc tuturor și ne vedem în 2022″, a declarat Mohamed Salah, conform goal.com.

Grupa A: Uruguay – Rusia 3-0

Au marcat: Suarez 10, Cheryshev – autogol 23, Cavani 90

Cartonașe galbene: Yuri Gazinskiy 9, Igor Smolnikov 27,37, Rodrigo Bentancur 59,

Cartonaș roșu: Igor Smolinkov 37

Cel mai bun jucător: Luis Suarez

Uruguay:Muslera – Coates, Godin, Caceres – Nandez (73 Cristian Rodriguez), Vecino, Torreira, Bentancur (63 Giorgian De Arrascaeta), Laxalt – Suarez, Cavani (90+3 Maxi Gomez). Selecționer:Oscar Tabarez

Rusia: Akinfeev – Smolnikov, Kutepov, Ignashevich, Kudriashov – Samedov, Zobnin, Al. Miranchuk (60 Fedor Smolov), Gazinskii (46 Daler Kuzyaev), Cheryshev (38 Mario Fernandes) – Dzyuba. Selecționer:Stanislav Cherchesov

Arbitri:Malang Diedhiou – Djibril Camara, El Hadji Samba (toți din Senegal). Al patrulea arbitru: Bamlak Tessema. Asistent video:Clement Turpin (Franța).

Recordurile „celeștilor”

Pe Cosmos Arena din Samara, Uruguay a bătut fără drept de apel selecţionata Rusei, 3-0, într-un meci în care Cavani a devenit al doilea uruguayan din istorie care a marcat la trei turnee finale de Campionat Mondial, primul fiind Luis Suarez, care şi-a asigurat acest record încă de la meciul cu Arabia Saudită, 1-0, din etapa a doua. Pe lângă golul lui Cavani, selecţionata lui Oscar Tabarez a mai punctat prin Luis Suarez şi prin autogolul lui Denis Cheryshev. Uruguay a terminat Grupa A pe primul loc, cu trei victorii din trei meciuri, astfel că va juca cu Portugalia, sâmbătă, 30 iunie, la Sochi, în timp ce Rusia va întâlni pe 1 iulie, la Moscova, Spania.

Clasamentul final al Grupei A

 

Grupa B: Iran – Portugalia 1-1

Au marcat: Ansarifard 90+3 / Ricardo Quaresma 45

Ronaldo a ratat penalty în minutul 53.

Cartonașe galbene: Raphael Guerreiro 33, Ehsan Hajsafi 52, Sardar Azmoun 54, Ricardo Quaresma 64, Cristiano Ronaldo 83, Cedric Soares 90+8

Cel mai bun jucător: Ricardo Quaresma.

Iran: Beiranvand – Razaeian, Hosseini, Pouraliganji, Hajsafi (56 Milad Mohammadi) – Taremi, Jahanbakhsh (70 Saman Ghoddos), Ezatolahi (76 Karim Ansarifard), Ebrahimi, Amiri – Azmoun. Selecționer: Carlos Queiroz

Portugalia: Rui Patricio – Cedric, Pepe, Fonte, Guerreiro – Quaresma (70 Bernardo Silva), William, Ad. Silva, Joao Mario (84 Joao Moutinho) – Andre Silva (90+6 Goncalo Guedes), Ronaldo. Selecționer:Fernando Santos

Arbitri: Enrique Caceres – Eduardo Cardozo, Juan Zorrilla (toți din Paraguay). Al patrulea arbitru: Mehdi Abid Charef (Algeria). Asistent video: Massimiliano Irrati (Italia).

„Trivela” lusitană

Intrarea în interior şi execuţia superbă cu exteriorul la colţul lung, Trivela, aşa cum e ea denumită, rămâne mişcarea favorită a lui Ricardo Quaresma, chiar şi la 34 de ani. Luni seară, mijlocaşul dreapta portughez a reuşit o nouă minunăţie de gol, în poarta Iranului.

După 44 de minute în care Cristiano Ronaldo şi colegii lui nu au găsit drumul spre poarta asiaticilor, Ricardo a păşit în faţă. Şi nu a făcut-o oricum, ci în stilul caracteristic, oferind un nou moment de magie la Cupa Mondială.

La ultima fază a partidei, iranianul Amiri a ratat singur cu Rui Patricio. Dacă ar fi marcat, Portugalia ar fi fost eliminată.

Grupa B: Spania – Maroc 2-2

Au marcat: Isco 19, Aspas 90+3 / Boutaib 14, El Nesyri 81

Cartonașe galbene: Karim El Ahmadi 21, Nordin Amrabat 29, Manuel Da Costa 31, Mbark Boussoufa 31, Munir 88, Achraf Hakimi 90+4

Cel mai bun jucător:

Spania: De Gea – Carvajal, Piqué, Ramos, Alba – Thiago (74 Marco Asensio), Busquets – Silva (84 Rodrigo Moreno), Iniesta, Isco – Costa (74 Iago Aspas). Selecționer: Fernando Hierro

Maroc: El Kajoui – Dirar, Da Costa, Saiss, Hakimi – El Ahmadi, Boussoufa – Ambrabat, Belhanda (63 Faycal Fajr), Ziyach (85 Aziz Bouhaddouz) – Boutaib (72 Youssef En-Nesyri). Selecționer: Herve Renard

Arbitri: Ravshan Irmatov – Abdukhamidullo Rasulov, Jakhongir Saidov (toți din Uzbekistan). Al patrulea arbitru:Mohammed Abdulla Mohammed (Emiratele Arbe Unite). Asistent video:Felix Zweyer.

Hierro: „Trebuie să fim autocritici, nu aceasta este calea”

Deși ibericii au câștigat grupa, tehnicianul nu este mulțumit de jocul echipei sale. „I-am avertizat pe jucătorii mei că după multă suferință marocanii vor da totul în această partidă. Trebuie să fim autocritici, nu aceasta este calea. Nu putem avea prea multe șanse dacă vom continua așa. Totuși, cu bune și rele, am terminat pe primul loc. Dacă vom ajunge acolo unde visăm avem nevoie să ne ajustăm jocul și în special cel defensiv. Știu că este loc de mai bine. Avem jucători de calitate, putere ofensivă, dar trebuie să ne adaptăm diferitelor situații în care ne duce meciul”, ”, a spus selecționerul spaniol, conform cotidianului Marca.

Clasamentul final al Grupei B

Spania va juca în optimi cu Rusia, iar Portugalia va întâlni Uruguay.

Partidele zilei de marți, 26 iunie:

Grupa C, ora 17:00: Danemarca – Franţa (Moscova, Lujniki) – TVR 1, TVR HD

Grupa C, ora 17:00: Australia – Peru (Soci) – TVR 2

Grupa D, ora 21:00: Islanda – Croaţia (Rostov) – TVR 1, TVR HD

Grupa D, ora 21:00: Nigeria – Argentina (Sankt Petersburg) – TVR 2









Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button