UTA AradzTOP ARTICOLE

Concurență de la ACS Poli pentru Tănase? Oprea – variantă de „închizător” pentru UTA





După Vădrariu și Enescu, Ionuț Popa ar putea apela la un alt fost elev de-al său de la ACS Poli Timișoara. Este vorba despre mijlocașul central, Lucian Oprea, pe care Ionel Ganea nu l-a luat în cantonamentul de la Poiana Brașov și pe care impresarul Cristea Opria vrea să-l direcționeze spre alte zări. UTA pare o variantă bună, atâta timp cât Ionuț Tănase nu mai are concurență pe post după ce Amir Jorza a refuzat prelungirea contractului cu „roș-albii”. Mai mult, fotbalistul timișorean e și mai obișnuit să facă faza defensivă, un număr 4 clasic, fiind unul dintre rivalii „alb-violeți” pentru generația ’98 a lui Petre și Man. Ultima încleștare dintre cele două echipe a avut loc în urmă cu doi ani, la Deva, în finala Cupei României Elite, câștigată de arădeni cu 3-2, acolo unde Oprea a fost titular. „Suntem în tratative cu un puști de la Timișoara, să vedem dacă putem să-l luăm”, a recunoscut Ionuț Popa la emisiunea Glasul Tribunei de la TV Arad.

Tot „Mister” a mai vorbit în această seară de completarea lotului cu încă un portar, dar și un fundaș central, care au fost deja identificați și sunt așteptați la Arad în zilele următoare. „În plus, ca toate echipele, mai așteptăm un fotbalist bun care nu-și găsește echipă și pe care vom încerca să-l convingem să vină la UTA. Dar, situația financiară a clubului rămâne grea. Cu excepția unor mici scântei, nimeni din oraș, mă refer la firmele importante din Arad, nu ne ajută. De exemplu, mă surprinde neimplicarea Uzinei de Vagoane călatori, prin domnul Valer Blidar, căruia îi port respect. Este un om valoros al Aradului, nu știu de ce nu se apropie de noi. Și mai sunt și alții. La Timișoara era altceva. Chiar dacă echipa avea datorii mult mai mari și nu a primit bani de la Primărie în ultimii ani, aveam mulți sponsori de partea noastră, care ne-au salvat de fiecare dată”, a mai spus Popa.

În fine, acesta și-a manifestat din nou îngrijorarea despre ritmul și calitatea lucrărilor de montare a gazonului sintetic de pe arena „Motorul”. Coincidență sau nu, chiar în această seară, pe arena din Aradul Nou a ajuns și Gheorghe Falcă, pus la curent de ceea ce se întâmplă acolo de Alexandru Meszar. Primarul a promis că va avea grijă ca toți termenii din contractul semnat cu ISCHIA Sport să fie respectați, iar standardele să fie respectate.









14 comentarii

  1. Pfaii, daca a venit Falca sa supervizeze lucrarile ori iese un mare cacat, ori se opreste tot si se reiau studiile de fezabilitate si licitatiile pentru inca cel putin un an. Plus lucrari noi…ajungem la un an jumate. De abia asteapta sa prelungeasca exilul la Siria.

    0
    0
  2. Concurenta pentru Tanase?De vre-o 2-3 ani nu se gaseste una in propria pepiniera?Avantajul sau a fost regula U,pe postul sau!Nu copilul este rau,a prins mare experienta,dar ceva s-a intamplat cu el,poate si el s-a bazat pe postul de titular,Jorza mai mereu in urma sa!
    Deklick-ul a fost atunci cand fiind in vacanta,acasa,cica si-ar fi rupt degetele….Cercurile stiu cam cum…taindu-si tendoanele….
    De atunci,nu s-a mai regasit!Nu un neaparat numar 4 clasic va fi concurenta,dar Tase nu mai facea decat stanga-dreapta orizontal pe 20 metri,nu aparare,nu atac,constructie spre
    careul advers,zero barat!Parca frica,doar sa scape basma curata.
    Ii prinde si lui bine aducerea unui concurent adevarat,pe post!
    Ganea nu il vrea pe Oprea,pentru ca are personalitate si copilul nu este dispus sa fie injurat!
    Cine tine pariul cu mine ca Ionel Ganea,rasistul si scandalagiul,nu prinde 5-6 etape?

    0
    0
  3. Are dreptate domnul Popa…….la Crişul pe tricou fabrica Sapa,la Sebiş Minimaxx ,la Lipova Everel….la UTA nu văd nici o fabrică pe tricou….

    0
    0
  4. Mult adevar este in neimplicarea „bogatilor” Aradului, la UTA, cronica si aproape de neinteles. Pe de alta parte nu poti baga bani ca sa ii cheltuie Dl Meszar cum vrea, la o UTA, cu o forma de organizare cum vrea actualul sef.Terenul Motorul nu se va termina rapid, veti vedea ca dl Falca va cere refacerea unor lucrari, iar asta va duce la discutii, scandal, intarziere. Despre echipa, desigur trebuie intariri. M-as gandi la Issa, fost la Pancota si Sepsi,nu stiu pe unde mai este,dar fara un stoper bun, un mijlocas tehnic si un centru bun, toti peste ceea ce avem azi, UTA se va descurca greu, doar in zona „miscatoare”

    0
    0
    1. Stai sa vezi dupa ce promovam , toti vor sa fie atunci pe tricou….cand esti.jos nu e curios nimeni de tine , cand esti sus toti vor sa fie prietenul tau…

      0
      0
    2. Nu sunt un partizan Falca,dar daca ceva se poate repara la teren,cu riscul intarzierii ,trebuie facut acum si cred ca Falca ar fi sigurul care poate decide…

      0
      0
  5. Numai primăria poate rezolva problema finanțării echipei UTA. O invitaţie pt patroni firmelor la o discuție serioasă. Nu cred că nu s-ar rezolva. O firmă să asigure salariul unui jucător. O nimica toată pt 25 de firme. Foarte usor s-ar rezolva dacă s-ar vrea. Si consilieri primarului să facă ceva, ei n-au nici-o inițiativă, doar atacuri la primar. Faceți ceva concret, domnilor. 25 de firme, fiecare un jucător și aţi rezolvat problema. Doar o părere.

    0
    0
  6. Firmele pot susține niste. cheltuieli. Dar ia să ne gândim că ele nu-și mulțumesc nici proprii angajați . Mecenatul asta presupune ,, boieri ” ai moravurilor cu vocație. Multi dintre patroni au răutatea harpagonului care nu doarme noaptea de focul ,, galbenilor „. Mai avem până să avem și noi macar patroni că la greci.

    0
    0
    1. Din nou gresit domnule Gavrila!Firmele nu dau din salariile angajatilor!Ci din contributia impozitului catre stat!Adica nu ii afecteaza pe angajati!Nici firmele!
      La fel cum formularul de dirijare 2% din salarii,este la nivel decizional al fiecaruia!
      Unii doneaza la sport,altii la SMURD,altii la cultura….Simplu!

      0
      0
  7. Bravo TEDY !!! Asa este, numai Primaria si consiliul judetean ARAD , poate ajuta UTA. sa rezolve problema finantarii , prin negocierea unor firme importante din oras

    0
    0
  8. Si acest salvator, nu poate fi decat Domnul Primar FALCA prin atragerea firmelor din Arad pt. finantarea jucatorilor , asa cum fac si celelalte orase din tara ,prin primarii, dar daca dansul nu vrea asta este si de aceea, domnul COSTEA, merita multe , mii de multumiri pt. efortul depus pana acuma pt. atragerea de investitori pri eforturile pe care le face, nelasand aceasta echipa UTA ARAD cu vechi state a fotbalului romanesc sa dispara !!! BRAVO LUI de o suta de mii de ori si sa ii dea Dumnezeu sanatate pt. binele pe care il face si incetul cu incetul, va razbi peste toate greutatile si va aduce UTA. acolo ,in LIGA 1a unde ii este locul din totdeauna !!! FORTA UTA UTA UTA UTA UTA UTA UTA UTA UTA UTA UTA UTA UTA UTA UTA UTA UTA UTA UTA UTA UJTA UTA UTA UTA UTA UTA UTA UTA UTA UTA UTA UTA UTA UTA UTA UTA UTA UTA UTA UTA UTA !!!

    0
    0

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button