Zăbraniul se reunește cu achiziții importante în defensivă: Bier, Pașcu și Tomuț întăresc lotul de podium al lui Irimia!

Zăbraniul se reunește cu achiziții importante în defensivă: Bier, Pașcu și Tomuț întăresc lotul de podium al lui Irimia!

Surpriza plăcută a campaniei de primăvară în fotbalul județean ridică ștacheta încă din startul noii stagiuni. Zăbraniul dorește să confirme poziția podiumul Ligii a IV-a și, poate, chiar să o îmbunătățească, având de onorat și un parcurs în faza națională a Cupa României. Victoria intră în competiția KO pe 1 august, împotriva unei divizionare terțe (probabil una dintre Cermei, Ghiroda sau Giarmata), dar și mai repede, mai precis pe 21 iulie, are programată și Supercupa României cu Crișul Chișineu Criș.

Tocmai de aceea, Cristian Irimia a pus punct vacanței, iar deseară va conduce un prim antrenament la Zăbrani. Începând cu ora 19, vor fi prezentate și noile achiziții, fotbaliști cunoscuți în județ, care – de altfel – au și evoluat în tricoul Lipovei o jumătate de an pe terenul din Zăbrani. Vorbim despre fundașii Ionuț Pașcu (30 de ani), Tiberiu Bier (36 de ani) și Mădălin Tomuț (22 de ani), ultimii doi putând evolua și la „închidere” la nevoie. Totodată, Irimia a insistat și pentru împrumutul lui Dennis Mureșan de la UTA, portar de 19 ani care în returul stagiunii trecute a făcut parte din lotul Cermeiului. „Într-adevăr, odată cu venirea celor patru jucători, ne-am asigurat pe faza defensivă. Totodată, niciun jucător nu și-a manifestat intenția să plece de la noi, dar, poate, deseară, vor exista și discuții de acest gen. În principiu, ne-am dori să păstrăm toți jucătorii din sezonul precedent, deși, dacă vor mai fi și alte achiziții, poate ne mai despărți de câțiva. Despre câțiva am și auzit că ar avea variante mai bune, nu ținem pe nimeni cu forța”, a explicat antrenorul Cristi Irimia, confirmat și el pe banca celor de la Zăbrani.

Deocamdată, conducerea clubului nu a impus niciun obiectiv stagional, dar fostul goal-keeper anunță: „Ca și în iarnă, când am preluat echipa, vă spun și acum că o să-mi pregătesc echipa să câștige fiecare meci, o să lucrez mereu la această mentalitate câștigătoare a jucătorilor mei. În primăvară, ne-a ieșit, spun eu, nu văd de ce nu am putea continua pe aceeași linie. Pe cale de consecință, cred că unul din locurile 1-3 e un obiectiv realist”.

Victoria Zăbrani începe seria amicalelor chiar în weekend, cu Șoimii Lipova. Apoi, pe 21 iulie, trebuie să stăpânească dorința de revanșă a celor de la Crișul, în Supercupă. Pe 28 iulie și 4 august, Băd et. comp. vor mai întâlni Pecica și Sebiș în amicale, pentru ca pe 1 august să fie angrenați în primul tur al Cupei României. Probabil, în mijloc de săptămână, va fi intercalat și un test cu Șiriana Șiria.

FOTO: Ciprian Petcuț

Facebook Comments
2
0

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.