Petriș ar putea întări linia de mijloc utistă, arădenii rămân pe piață pentru încă un portar și un fundaș central

Petriș ar putea întări linia de mijloc utistă, arădenii rămân pe piață pentru încă un portar și un fundaș central

Lotul „Bătrânei Doamne” prinde contur pentru stagiunea 2018-2019 a ligii secunde. Ieri, s-au parafat alte contracte, numărul jucătorilor legitimați la prima echipă ajungând la cifra 12, iar mâine sunt prevăzute alte semnături. Au apărut ceva semne de întrebare în dreptul lui Robert Gheorghe și Yuri Coulibaly, aceștia urmând să susțină niște investigații medicale suplimentare înainte de a fi invitați la biroul din Calea Victoriei pentru a încheierea înțelegerilor scrise cu utiștii.

Poate, pentru legitimarea ivorianului nici nu se va insista atâta timp cât, de mâine, Ionuț Popa mai primește în lot un mijlocaș central. Este vorba despre Tiberiu Petriș, fotbalist crescut de ASA Târgu Mureș, care a mai evoluat la FC Brașov, Gaz Metan Mediaș și Academica Clinceni. Acesta are 24 de ani și ar putea fi mijlocașul de picior stâng căutat de stafful tehnic al „Bătrânei Doamne”.

Altfel, după Țurcan, s-ar putea ca nici sârbul Jovetic să nu se ridice la pretențiile utiștilor pentru postul de portar. Dan Țapoș îi caută un concurent real pe post lui Roberto Bodea, așa că – probabil – arădenii vor rămâne pe piață pentru un (alt) goal-keeper. Cum, de altfel, ar mai trebui să sosească la Arad și un fundaș central, al patrulea cu ceva experiență lângă Manea, Benga și Opriș.

Veștile sunt ceva mai bune și din partea „închizătorului” Enescu, care a reluat de azi alergările ușoare și e așteptat să intre la program normal de săptămâna viitoare. Petra e și el ceva mai bine, în timp ce Vădrariu mai are nevoie de ceva zile de repaus. Altfel, „roș-albii” au susținut în această seară un antrenament fizic destul de tare, pentru ca mâine să vadă mai mult mingea înainte de deplasarea de sâmbătă, de la Debrecen.

Facebook Comments
8
2

9 comentarii


  1. Sa fim seriosi. Petris este baiatul unui fost comentator radio si membru in conducerea fostei ASA., Tiberiu Petris. Este praf, mult sub Tanase. La ASA. juca pentru ca facea presiuni asupra antrenorilor tatal sau. Sper ca Popa sa-si dea seama ca nu are valoare.

    13

    11
    Răspunde

  2. L-ai vazut jucand pana in perioada Mutu antrenor?Ulterior cine sa mai joace?Ce au avut si ei pe acolo…
    Daca o luam asa, Ianis joaca pt este copilul lui Hagi?Hai sa-l lasam sa joace intai pe Petris,apoi mai vedem…..Nu este un jucator pe care il stim bine,cum a fost cazul elefantilor.

    16

    9
    Răspunde

    1. Dar cine este Mutu? Ți se pare că e antrenor. E un corupt,știm și noi cum a câștigat barajul de menținere în L 1 . Petriș nu are ce căuta la un club ca UTA ,pare o familie de șmecheri ,scandalagii….

      3

      6
      Răspunde

  3. Si de Janos am spus la fel,ca ma indoiesc de el, daca nici in Ungaria nu si-a gasit angajament,dar iata-l deocamdata ca se misca bine si personal,mie chiar imi place!
    Acestia sunt jucatori mai putin cunoscuti ochiului nostru si nefiind aradeni,din pepinierele locale,normal ca vrem sa-i vedem confirmand,mergand pe ideea ca nici cine stie ce salarii nu ar putea pretinde,probabil considera UTA,o rampa de (re)lansare,cum a fost si cazul lui Buia.
    Trebuie sa fim realisti si sa acceptam adevarul,oricat de increzatori si optimisti UTA-isti am fi!Important ar fi sa nu avem jucatori veniti imprumut,sau in rodaj….
    Daca am avea un buget de 3mil Eur,am mai sta la cate un taifas…Asta este!

    12

    1
    Răspunde

  4. Se poate discuta pro sau contra despre cei care si-ar dori sa vina la UTA. Argumentele fiecaruia tin de informatiile pe care le are fiecare. Vom vedea cine are dreptate, dar Popa nu va tine jucatori -balast.. Pe mine altceva ma mira si ingrijoreaza .Finalul articolului ne arata ca Vadrariu si Enescu nu rezista la antrenamente, sint in afara pregatirii si asta ne sperie, fie ca sint accidentari ( au probleme anterioare), fie nu s-au mai pregatit serios in ultimii ani. Indiferent ce ar fi nu este in regula ca, proaspat venit, sa fii deja accidentat …de pregatirea fizica. In rest, vad ca sint inca tatonari pentru jucatori, insa , la salariul care si-l permite UTA sa il dea, sa nu ne asteptam sa vina jucatori cu valoare ridicata, poate cel mult unii cu potential nearatat si nedepistat, inca. UTA devine o echipa „pestrita” cu multe noutati , fara valori certe la categoria under 21. Aici „izvorul Atletico” pare a fi secat. Am vazut echipele de juniori si acolo sint unii care fie nu au fizic de fotbalist , fie nu au tehnica. Desigur, numeric (cantitativ) exista tineri, dar valoric nu prea. Anul acesta va fi un an tare greu.

    12

    1
    Răspunde

  5. Există și jucători care prezinta garanții tehnice ,dar fizic sun ieșiți din circuit. Cu ei e tot atât de greu că și cu începătorii . Perioada de întrerupere,de accidentare sau minute nejucător se recuperează greu . La unii deloc . Totul se rezuma la pariul antrenorului și caracterul jucătorului. Nici antrenorul nu insista la oricine. În orice caz vara aceasta a fost cu veniri masive și încă nu s-au terminat.

    4

    0
    Răspunde

  6. Ionut Popa , va decide daca il va pastra in lot sau nu. Tanar este, acuma ,ramane de vazut si daca da randament !!!

    4

    0
    Răspunde

  7. AFUMATORII in liga3a , ii va lua locul Metaloglobus !?

    1

    0
    Răspunde

    1. @Nelu Targoviste,zarurile au fost aruncate in privinta Afumatiului.S-a inscris in Liga a 3-a,luandu-i locul acum Metaloglobus.Un fel de reparatie morala,fata de blatistii de la Braila si Pandurii.Sincer imi pare rau,chiar daca nu sunt eu un mare fan al echipelor ilfovene de primarii!Poate ca in sfarsit legea va fi egala pentru toti si se va aplica la fel tuturor.Atunci sa vedem curajosii de pe acolo….
      Mai sunt 37 ore pana la termenul final de inscriere in Liga a 2-a si doar Braila si Pandurii nu s-au inscris(ar mai avea timp).Braila nu cred ca mai poate rasufla,pe cand Pandurii mai iau o gura de oxigen,se pare..si incearca imposibilul.
      De asemenea,ceea ce era de asteptat,ACS Poli,este in colaps si Robu,bocsiganul,pretinul lui Popica,oricat ar dori sa aiba jucaria proprie,se vede nevoit sa-si ia mainile de pe clona Recas,altfel il paste puscaria,avand loc rezervat langa Tender,pe 6 Vanatori in Arad,la „all inclusive”.
      Si daca ne referim la „sa moara capra vecinului”,care nu este intocmai frumos din partea noastra,nici Farul nu este pe roze,in prag de colaps!
      Sa nu ne bucuram de raul altora si sa jucam pe teren!Va fi pana la urma cumva!Nu este Dracul atat de negru pe cum pare!Depinde doar din ce prisma il privim!
      HAI UTA!

      1

      0
      Răspunde

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.