Respiră UTA 2001 aer de Liga 3-a în Alpii austrieci? Gaica: „Indiferent de competiția în care vom juca, pregătirea centralizată e sfântă”

Respiră UTA 2001 aer de Liga 3-a în Alpii austrieci? Gaica: „Indiferent de competiția în care vom juca, pregătirea centralizată e sfântă”

După un sezon bun, finalizat cu locul 3 pe țară la Under 17 Elite și o finală de Cupa României, UTA 2001 nu va fi angrenată într-o competiție națională de juniori în stagiunea 2018-2019. Tocmai de aceea, conducerea clubului „roș-alb” ia în considerare revenirea, după un an de absență, în Liga 3-a ca și „satelit” al unei divizionare secunde. Decizia încă e cântărită bine în birourile din Calea Victoriei, dar, până una alta, „puștii” arădeni își văd de programul de pregătire estival.

După reunirea de luni și testul pierdut în ultimele 5 minute, cu 4-2 (goluri Nistor și Gavrilă), în fața divizionarei a patra Unirea Sântana, UTA 2001 demarează „operațiunea” cantonamentul. „Roș-albii” pleacă deseară din Arad cu direcția Mallnitz, acolo unde își vor încărca „bateriile” timp de zece zile. „Conducerea clubului va decide pentru noi, o să aflăm în curând competiția în care vom juca din această toamnă. Fiindcă suntem an intermediar la Elite, în principiu, vom fi angrenați într-o competiție de seniori. Indiferent care va fi aceasta, avem datoria să fim responsabili, iar  pregătirea centralizată e sfântă. Am fost și anul trecut în Austria și aveam toate condițiile unei pregătiri specifice acestei perioade. Distanța nu e mare de la Pensiunea Uhl și terenul de joc care e mereu la dispoziția noastră, avem și diferite trasee prin pădure, vor fi 10 zile intense”, spune Sandu Gaica, ajutat pe banca „roș-albilor” de Adi Ungur.

După ce în iarnă i-a pierdut pe Spătaru și Selegean, în această pauză competițională, grupa utistă rămâne și fără Bogdan Tăședan. „Ne-a anunțat că se lasă. Ca și în cazul celorlalți băieți pe care i-am crescut de mici, regretul e mare, dar ce putem face dacă asta își doresc ei?”, e concluzia amară a lui Gaica, fostul fundaș mai renunțând la Cornean și Popovici.

Din lotul ce pleacă azi în Austria face parte și Alexandru Jula, un atacant de 16 ani venit de la Baia Mare, dar și Cătălin Vulturar (14 ani), împrumutat de la grupa lui Donca și Mărginean. Costache e singurul portar și asta pentru că Zamfir rămâne la dispoziția lui Dan Țapoș, la prima echipă. În cazul unor meciuri școală, Gaica și Ungur vor apela la un portar de la grupa 2002 a lui Mircea Aslău, colegă de „suferință” în Alpii austrieci.

Lotul deplasat în cantomanent:

Costache – portar

Haloș, Mohaci, D. Salka, E. Pașcu, Vidican, Țăndău – fundași

Dumitru, Hrezdac, Isac, Merian, Hațegan, Duma, Răzban, Gavrilă, Cocriș, Vulturar – mijlocași

Nistor, Miculescu, Jula – atacanți

Facebook Comments
3
1

Un comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.