UTA a îndeplinit condițiile lui Andrei Enescu, care, aseară, și-a pus semnătura pe contractul cu arădenii. Fstul mijlocaș al lui ACS Poli a fost dorit cu insistență de Ionuț Popa, care-l consideră un factor de echilibru în vestiar și jucătorul cerebral din centrul liniei mediane. Într-un posibil sistem de joc 4-2-3-1, fotbalistul de 30 ani ar urma să joace la „închidere” cu unul dintre cei doi juniori, Tănase sau Oprea, având – însă – și destule sarcini la construcția jocului.
Din păcate, Enescu s-a accidentat la jumătatea cantonamentului de săptămâna trecută și a ratat primele două amicale ale „roș-albilor” (2-2 cu Bekescsaba și 2-0 cu Ripensia), cum – de altfel – nu a făcut nici azi deplasarea pentru testul de la Debrecen.
Andrei Enescu a adunat destule prezențe la nivelul Ligii 1, la Steaua, Pandurii, Gloria Bistrița, FC Vaslui, CSMS Iași și ACS Poli, dar are la activ și experiențe internaționale, la Sheriff Tiraspol, Bocs și Mezőkövesd (Ungaria) și Ethnikos (Grecia). Fotbalistul a înscris și unul dintre golurile campionatului în Liga 1, cu un șut de la distanță, pe noua arenă „Ion Oblemenco” din Craiova, în ultima etapă a sezonului regulat. Atunci, echipa pregătită de Leo Grozavu remiza surprinzător (1-1) cu oltenii lui Mangia.
Dorin Toma?
La Cermei are loc
Enescu e peste toți la UTA ,ăsta nu stă mult timp aici la Arad.E un jucător experimentat ,foarte bun.Nu știu cum de a rămas în LII-a 🤔