Liga a 2-azTOP ARTICOLE

Dan Oprescu, al doilea antrenor arădean cu Licență PRO după Ionuț Popa: „O mândrie, dar studiile trebuie puse în practică prin rezultate”





Casa Fotbalului a găzduit astăzi ceremonia de absolvire a cursanților de la licența UEFA PRO, generația 2018. Sunt 27 de nume care au trecut la un alt nivel al meseriei de antrenor, iar printre aceștia se află și un arădean. După Ionuț Popa, Dan Oprescu e și el licențiat PRO, alături de alți tehnicieni care au avut legătură cu fotbalul din județul nostru, respectiv Adrian Mihalcea (ex. UTA) sau Alin Chița (ex. Național Sebiș).  Ceilalți tehnicieni care și-au luat diploma chiar din mâna președintelui FRF, Răzvan Burleanu au fost: Alexandru Andrași, Cosmin Bărcăuan, Octavian Benga, Sorin Brîndescu, Aristică Cioabă, Sorin Colceag, Mugurel Cornățeanu, Nicolae Dică, Laurențiu Diniță, Daniel Dobai, Florin Fabian, Constantin Giurescu, Diego Longo, Iulian Matei, Iosif Nastai, Vasile Neagu, George Ogăraru, Alin Pânzaru, Cristian Petre, Ioan Petrescu, Ladislau Popovits, Cristinel Țermure, Aurel Țicleanu și Valeriu Tiță.

Șeful de la Casa Fotbalului nu a scăpta ocazia să le transmită un mesaj proaspeților absolvenți. „Vă felicit pentru parcursul vostru! Un antrenor nu trebuie să pună capăt procesului de învățare odată ce a luat licența, așa că nu ezitați să apelați la noi dacă vă putem sprijini în diferite programe de pregătire. Vom face în așa fel încât Școala Federală de Antrenori să vă poată prezenta periodic noi tendințe în fotbalul european prin participarea la cursuri de perfecționare. Noi ne dorim să lucrăm cu voi, cu cei mai buni antrenori, așa că vă urez să câștigați trofee și să creșteți cât mai mulți jucători români! Multă baftă în noua provocare!”, a spus Burleanu citat de frf.ro.

Și directorul tehnic al Federației Române de Fotbal, Mihai Stoichiță, le-a transmis gândurile sale noii generații de antrenori: Fericirea nu prea există în fotbal, am văzut-o în aceste zile la Deschamps, dar ea este trecătoare, este extrem de scurtă. Așa se întâmplă în această meserie. Sunteți de admirat pentru ce ați făcut până acum și pentru ce veți face în continuare, iar pentr mine este o mândrie să vă cunosc, să vă am alături, este o mândrie că sunteți produsul Școlii Federale de Antrenori. Felicitări!”. „A fost un grup extraordinar! Am muncit bine, ca o echipă, sper să ajungeți pe un drum cât mai înalt în carieră”, a adăugat și Dan Apolzan, directorul Școlii Federale de Antrenori.

Oprescu: „Când ai de-a face cu profesioniști îți dai seama cât de puține lucruri știi și câte mai ai de învățat”

Cursurile actualei generații de absolvenți ai licenței UEFA PRO au început în martie 2017 și s-au încheiat în iunie 2018, odată cu examenul final. Au fost, în total, 16 module de câte 3 zile, care s-au întins pe o durată de 510 de ore. Perioada minimă recomandată de UEFA a fost de 360 de ore. Cursuri s-au ținut și peste hotare, în special la Nyon (Elveția), ultimul dintre ele fiind ținut în urmă cu câteva săptămâni chiar la sediul UEFA, au venit și cursanții PRO din Belarus și Bosnia-Herțegovina. „A fost ceva special, desăvârșit. Când ai de-a face cu profesioniști îți dai seama cât de puține lucruri știi și câte mai ai de învățat. Lucrarea de licență a fost legată de fotbalul din Debrecen, căci mi s-a părut că e mai apropiat de noi. Când, însă, am văzut cele 17 terenuri nou-nouțe de acolo, îngrijite perfect, mi-am dat seama că, poate, doar geografic fotbalul din Debrecen e apropiat de al nostru. Altfel, condiții de acest gen nu întâlnești uneori nici în Occident. În fine, e o zi importantă pentru mine, o mândrie această diplomă, dar studiile trebuie puse în practică prin rezultate. Iar în cazul meu acest lucru este chiar imperativ, atâta timp cât sunt selecționerul României Under 19 și am ca obiectiv calificarea echipei la Turul de Elită”, ne-a declarat Dan Oprescu.

Antrenorul de 46 de ani revine, pe cale de a se specializa în management sportiv, va reveni pentru o scurtă perioadă la Arad. Pe 28 iulie se întoarce la București, mai precis la Mogoșoaia, unde-și va cantona elevii de la naționala României Under 19.  Pe 7 și 9 august, „tricolorii” au și o dublă amicală cu reprezentativa similară a Israelului.









3 comentarii

  1. Felicitări dane oprescu multă baftă la federație si multa sanatate atat tie si familiei,am avut plăcerea de multe ori sa schimbam cateva vb si de fiecare dată ai fost amabil si ai avut un comportament jos pălăria respect

    0
    0

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button