UTA Arad

Stadionul „Francisc Neuman” va avea un acoperiș deasupra capului până în prima lună de toamnă



În ultimele zile, subiectul cel mai fierbinte din Arad la capitolul stadioane este finalizarea lucrărilor de la „Motorul”. Acolo au apărut deja primele marcaje, cum se poate vedea și în poza mai jos, însă și la stadionul „Francisc Neuman” continuă să se lucreze. În această săptămână, constructorul Tehnodomus a început montarea acoperișului de la Peluza Sud, termenul de finalizare al acestuia fiind de o săptămână. Imediat după fixarea sa se va trece și la Peluza Nord, care se preconizează a dura tot șapte zile. Va urma tribuna a doua, iar concomitent se va lucra și la scheletul tribunei oficiale. Conform reprezentanților firmei câștigătoare a licitației, lucrările la acoperiș se vor termina până în luna septembrie. Materialul din care este făcut acoperișul este o tablă cutată de culoare albă, suprafață ce nu reține apă, facilitează scurgerea ei.

Cât despre construcția din zona tribunei I, aceasta va avea două etaje, un subsol și un parter. Etajul secund va fi rezervat zonei media, în rest încă nu este nimic cert. Lucrările anexe, precum spațiile comerciale sau toaletele, sunt la faza de finisaje. Vor exista și zone de agrement, tabele de marcaj de ultimă generație și, bineînțeles, un gazon natural. Noua arenă „Francisc Neuman” prevede 12700 de locuri (toate acoperite) și se va încadra în categoria A1, adică cel mai înalt nivel din țară. Prin urmare, Aradul va putea găzdui meciuri de cupe europene, mai rămâne de văzut și pentru cine.

UTA a jucat ultima oară pe vechiul stadion din Calea Aurel Vlaicu pe 23 mai 2014, ocazie cu care a învins-o cu 3-0 (goluri Hlistei – 2 și S. Leucuța) pe Voința Mailat în cadrul penultimei etape a Ligii a IV-a Arad. După mai multe amânări, noul termen de finalizare al stadionului „Francisc Neuman” este 23 noiembrie 2018.

FOTO: TV Arad

 









8 comentarii

  1. Sincer nu cred ca va fi gata mai repede de vara viitoare, adica utilizabil cu gazon, parcare, nocturna rezolvata etc. Probabil pana in 23 noiembrie va termina tehnodomus partea ei de constructie si dupa aceea gazon si celelalte ce mai trebuiesc facute. Si asa daca va fi gata doar vara viitoare si cu Motorul finalizat nu e asa rau. Deci 12.700 de locuri vor fi intr-un final?

    0
    0
  2. Mie mi se pare ca este o tabla ondulata ordinara, pusa gresit de-a latul; fara sa favorizeze scurgerea apei si care are toate sansele sa picure la toate imbinarile si gaurile de prindere. In plus daca nu va avea o invelitoare pe dedesubpt va „zbura” la prima rafala mai serioasa de vant.

    0
    0
    1. Cred ca ai dreptate ! Tabla ondulata , la acoperis se une cu ondulatiile in jos, altfel iarna va retine…zapada !

      0
      0
  3. Cu acoperisu asta s-o prelata peste, ….sala de sport va ramane! Se pot organiza evenimente gen:, evanghelizari, Zilele …., 8 Martie, nunti de cocalari, ca pentru concerte muzicale ori sportive jumate raman pe dinafara!

    0
    0
  4. Cred ca ai dreptate ! Tabla ondulata , la acoperis se une cu ondulatiile in jos, altfel iarna va retine…zapada !

    0
    0

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button