Abrudean i-a scos „vinovați” pe jucători pentru trofeul județean: „Încununarea muncii din teren”

Abrudean i-a scos „vinovați” pe jucători pentru trofeul județean: „Încununarea muncii din teren”

Crișul și-a luat revanșa în fața Zăbraniului, iar Adi Abrudean în fața prietenului său, Cristi Irimia, cu ocazia Supercupei județene. Golul lui Modan a adus trofeul pentru „alb-albaștrii”, care acum două luni pierdeau Cupa tot pe terenul din Șiria.

„Știli” a subliniat efortul elevilor săi. „Îi felicit pe jucătorii noştri pentru acest trofeu. Au avut numai cinci zile de antrenament, plus că am au și mulţi fotbaliști noi. Toți au încercat să joace, au depus un efort mare pe o căldură infernală. Rezultatul e încununarea muncii pe care ei au făcut-o astăzi pe teren”, a spus antrenorul Crișului, care i-a debutat în „alb-albastru”  pe Ianc, Siminic, Lezeu și Pirtea.

Pregătirile vor continua pentru chişeauani, care au în față un prim sezon de Liga 3-a după mai bine de trei decenii de așteptare. „Bineinţeles, de-abia de acum începe munca serioasă, vom parcurge etapele necesare pentru că avem mult de lucru. Aşteptăm să ne mai vină doi-trei jucători în săptămâna ce urmează şi sper ca weekendul următor să avem lotul definitivat pentru a ne putea face pregătirea în linişte. Trebuie să fim foarte modeşti şi foarte serioşi pentru că suntem la un alt nivel acum că am promovat. Am vrut să facem un mix bun între jucătorii tineri şi cei cu experienţă. Sunt mulţumit de ceea ce am transferat şi, cu sprijinul conducerii, sper să ne atingem toate obiectivele” a mai punctat Abrudean, după ce și-a luat medalia din mâna conducerii AJF Arad, reprezentată de președintele Adi Lucaci și secretarul Vasile Rad.

Facebook Comments
6
1

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.