Liga a 3-azTOP ARTICOLE

Derby-uri arădene în Cupa României: Zăbrani – Lipova și Cermei – Sebiș!





Marţi, 14 august 2018, şi miercuri, 15 august 2018, cu începere de la ora 17:30, va avea loc faza a doua a etapei naţionale a Cupei României. În turul următor vor ajunge cu siguranță două echipe din județul Arad și asta pentru că cele două calificate după runda inaugurală le vor înfrunta pe teren pe celelalte două care intră în competiție începând cu faza secundă.

Mai mult, vom avea parte de dueluri între vecini, respectiv Victoria Zăbrani – Șoimii Lipova și Gloria Lunca Teuz Cermei – Național Sebiș.

De menționat că partida dintre cermeiani și sebișeni  se va juca după regulile eșalonului trei, adică cu ambele formații aliniind câte trei juniori, în timp ce lipovanii, care i-au cedat recent la Zăbrani pe Bier și Pașcu, nu sunt obligați să respecte această regulă.

În caz de egalitate după 90 de minute de joc, se vor disputa prelungiri și, dacă egalitatea va persista, se vor executa lovituri de departajare.

 









3 comentarii

  1. Din cate stiu Lipova trebuie sa respecte regula cu juniorii,doar Zabraniul nu.Este in liga 3 si merge dupa regulamentul ligii 3

    0
    0

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button