UTA AradzTOP ARTICOLE

Popa, despre obiectivul personal la UTA: „Am rămas acasă pentru a face cât mai repede o echipă cât se poate de bună la Arad. Cei noi trebuie să demonstreze!”





„Bătrâna Doamnă” a fotbalului românesc a pășit cu stângul în noua stagiune a Ligii a II-a, dar partea pozitivă a primelor zile ale lunii august ar fi pacea dintre galeria utistă și Ionuț Popa. Cel puțin la meciul de prezentare de joia trecută, antrenorul arădenilor nu a mai primit înjurii din parte „ultrașilor”, care credeau că „Mister” va și opta pentru o ofertă mai avantajoasă dacă nu-și impune ca obiectiv clar promovarea. „Eu am rămas la Arad pentru că vreau să fac ceva, vreau să fac o echipă competitivă. Ne dorim să aducem lumea la stadion, ar fi extraordinar să vină cât mai mulți oameni. Nu cer timp cum fac alți antrenori, eu am rămas acasă pentru că vreau să fac cât mai repede o echipă cât se poate de bună pentru Arad. Mă interesează prea puțin că am fost înjurat, eu am rămas pentru că vreau să îmi fac treaba cât mai bine”, a menționat Popa în cadrul conferinței de presă ce a prefațat meciul cu Farul Constanța.

Deocamdată, elevii săi l-au dezamăgit pe  după 0-2 la București, cu Daco-Getica. „Mă deranjează că la meciul de duminică noi am pregătit un lucru și pe teren a fost altceva. Aici este un semn de întrebare cu privire la calitățile jucătorilor și ce înțeleg ei la antrenamente. Mi-aș dori să eliminăm greșelile individuale în timpul meciurilor, pentru că sunt faze pe care le-am repetat de multe ori la antrenamente. Chiar dacă nu am jucat excelent, la București am fi meritat să câștigăm după numărul de ocazii. Am și avut un gol anulat eronat, dar nu nu ne-am plâns de arbitri. Până și tușierul a recunoscut după meci că a greșit.  Eu aștept ca jucătorii să fie mai atenți la cerințele mele și anume să nu mai facă atâtea greșeli individuale, să fie mai motivați și să respecte indicațiile atât la antrenamente cât și în timpul jocurilor. Dacă se va întâmpla acest lucru, m-aș declara mulțumit pentru etapa în care suntem. Nu trebuie uitat că avem o echipă nouă, în primul meci am folosit ca titulari șapte sau opt nou-veniți, sâmbătă probabil vor fi zece. De aceea consider că primele două-trei luni sunt o perioadă de evaluare în care cei noi trebuie să demonstreze”, a mai punctat Ionuț Popa.

Costin, Benga, Copaci, Coulibaly, Vădrariu, Enescu, Cubleșan și Pop au fost „boboci” printre titularii UTA-ei în runda inaugurală, iar Petra ar putea să-și piardă și el locul în echipă pentru disputa de sâmbătă, fiindcă Matei intrase destul de bine în joc. Bodea și Manea par singurii utiști dintre cei vechi care au deocamdată locul în teren bătut în cuie.









4 comentarii

  1. Si Cipri Rus cum este considerat in actuala formula?Veteran?Nici macar perioada de pregatire nu a facut-o cu UTA,dar sunt convins ca se va integra mai rapid decat ceilalti!

    0
    0
  2. Daca vor fi lasati sa demonstreze! Nea Popica ai grija de ei, fii un „tata” pentru cei mici ,si da- le o sansa. Ai spus ca nu pleci,ca ai venit sa faci o „squadra” Batrana Doamna! Iar matale ai rabdare, ca nu cred ca umbli dupa „marire”. De ce nu sunt acasa si pustii de la Lunca Teuz, Lipova,Chisineu,Sebis? Unde este UTA 2 in liga 3? Sa- i creasca Sandu Gaica ! Ce trupa am face!

    0
    0
  3. Ai ramas acasa pentru ca aveai campionatul de old-boys pe terenul tau si-ti era frica sa nu te fure cineva la bani ! N-ai nicio treaba cu echipa , esti total depasit ,ai metode de antrenament antice ,singura calitate este ca stii sa motivezi niste jucatori cateodata dar asta doar cand joci sa scapi de retrogradare! UTA are nevoie de un antrenor tanar care sa vrea performanta ,nu de unul care plange peste tot ca el lupta sa scape de retrogradare! Oricum 100% nu te prinde nici 1 septembrie pe banca. Dar ai contractul beton si o sa ceri salariu pe tot sezonul, nu? Cu asta realizare o sa ramai „mister” Popa!

    0
    0

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button