UTA Arad

Călăul constănțean al timișorenilor avertizează: „Lumea are acum așteptări mari de la noi, dar cu UTA va fi mai greu decât cu ACS Poli”





Doi atacanți s-au remarcat în runda inaugurală a ligii secunde la fotbal, marcând mai mult decât un gol. Vlad Rusu (Energeticianul) a izbutit „tripla” cu Luceafărul, iar Alexandru Grigoraș – „pokerul” în Farul – ACS Poli. Vârful constănțenilor joacă mâine, în Aradul Nou, cu ocazia inaugurării oficiale a sinteticului de pe „Motorul”, punctele puse în joc fiind extrem de importante pentru arădeni, care au pășit cu stângul în noua stagiune.

Fiul cunoscutului tehnician, Petre Grigoraș, este așadar principalul pericol  pentru buturile utiste și mâine, dar avertizează: „Este un meci mai greu decât cel cu ACS Poli Timişoara. După victoria categorică din prima rundă, acum lumea are aşteptări mari de la noi. Se aşteaptă să câştigăm și la Arad. Va fi o presiune în plus pentru noi, dar cred că putem face faţă cu succes, dacă vom fi la fel de încrezători şi dornici de victorie ca în prima rundă. Deplasarea este foarte lungă, aşa că trebuie să ne odihnim bine, astfel încât să fim proaspeţi la meci. Va fi o premieră pentru mine să fac o deplasare la un meci cu trenul, la cuşetă, dar sper să fie de bun augur”, spunea, ieri, în conferința de presă susținută pe malul Mării și reprodus de colegii de la ziuaconstanta.ro, Alex Grigoraș, primul golgheter al ediției 2018-2019 a Ligii a II-a.

Constănțenii au călătorit toată noaptea  cu trenul, la vagon de dormit, iar la ora 17 vor face un antrenament pe sintetic, dar pe cel de la „Șega”.

FOTO: SS Farul Constanța (Facebook)









3 comentarii

  1. Am vazut meciul constantenilor cu Timisoara, fluierasul a fost cu e, trup si sufleti. Cel putin la primul penalty nu a fost , defel, intentie, faza nu era de penalty. Farul a jucat ceva, doar, dupa eliminare, cind adversarul era in 10, de la 2-0. Nu cred sa cei de la Farul sint peste UTA, din contra. In plus. aud ca vin cu trenul, la Araad. Astept o victorile de moral a aradenilor. Nu va fi greu singura intrebare este :siguranta: de4fensivei aradene.

    0
    0
  2. Daca voi,@sportarad,tineti cu UTA,ar aparea mai multe articole cu ai nostri,nu cu declaratii razboinice ale adversarilor…Ce-i aici?Can-can?Moulin Rouge?Dar vad ca va place zgandareala.se citeste mai bine!
    Ne intereseaza oare pe noi cu cata chinuiala si intarziere de tren vine Farul la Arad,la cuseta si unde isi fac nevoile,la capat de vagon?Ma doare fix in fund,cand ajung,unde dorm si se antreneaza?Pe UTA o intreba cineva in deplasari?In gara sa doarma Farul,sau pe Marului,sau acasa la Falca!
    Ce calau?O fi vre-un Messi?Ce Grigoras jr.?Din ce cauza puneti mereu presiune?Ce este cu articolele acestea?
    Daca vom fi 4-500 suporteri,atati sa fim doar!Dar sa fim cei adevarati!
    Doua „coape” pe la inceput de meci si ii va trece teribilismul de a marca 4 goluri,la o echipa tip Recas!Ce naiba?
    Daca ar mai exista un fel de caractere Bubela,Kukla,Giurgiu,nu mai spun de un Radu George(Radu cot),sau Stupar,haoleu.era sa-l uit pe Gaica si Batea,le-ar trece rapid cheful de atac!Vomitau adversarii langa ei…asa usor,dintr-o data…Le dadea Giurgiu sau Gaica,si fara minge.subtil…Asa este Nea Sandule?
    Ce naiba cu declaratiile acestea,ca vin toti la victorie la Arad?Ar ajunge!Stop!
    Copiii acestia nevinovati,care posteaza pe aici,nu stiu istorie….macar pe cea mai recenta din ultimii 30 ani,daca se poate numi recenta….
    Tot pe istorie relativa recenta..misca cineva pe langa Todea sau Norbi Varga?
    Au fost si s-au dus,cuminti si resemnati!
    Avem acum un fel de Samba Benga de Rio de Janeiro, caruia ii este frig la 32-34grade,de a cerut patura suplimentara,avem un Coulibaly,pe care il fenteaza mingea patrata si nu face nici atac nici aparare.avem un Oprea,iobag interzis de boierii ANAF..mai avem niste peste porcine de grasuti,gen Janos si Cublesan,vorba vine…Burla era cam gras..dar cu 100 clase peste ei…Asa ca avem tot!Mai si 800.000Eur de la Primarie
    Avem si un Enescu,trup si suflet pentru Mister Popa,deci am cam avea toata reteta pentru performanta!
    Ciorba de burta romaneasca este perfecta,doar sa nu se fure din ingrediente!
    Altfel vor iesi niste laturi!
    Nici nu concep altfel.Trebuie sa batem Farul,era sa scriu „lejer”….Nu sunt sigur!
    Trebuie!Neaparat!
    Ne vedem la ora 13,pe Motorul!

    0
    0
  3. Era gata sa-l uit pe Pavel Szell,mai oameni,dar cand le dadea si acela cate o stampila de „bun venit la Arad”,le trecea cheful de a mai incerca vre-o incursiune pe partea lui!Doar raposatul Marian Sinescu il mai putea calma pe Pali.singurul,tot strigand la el sa se tempereze….Mi-am adus aminte acum de Marian si mi-a trecut orice chef….Doamne Dumnezeule,cu ce a gresit omul acesta in viata?Mare echipa ar avea UTA,dar cu ei trecuti in lumea dreptilor….
    Asa trebuie procedat!Pe garduri cu adversarii!Ii preluam noi de acolo,simpatic,nu cu rauttate!!!

    0
    0

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button