Popa a remarcat elanul Farului înainte de debutul în „incubatorul Motorul”: „Să avem o evoluție la nivelul celei din a doua repriză de la București!”

Popa a remarcat elanul Farului înainte de debutul în „incubatorul Motorul”: „Să avem o evoluție la nivelul celei din a doua repriză de la București!”

Chiar dacă nu are nici pe departe palmaresul UTA-ei, Farul Constanța rămâne una dintre grupările de mare tradiție în fotbalul românesc. Practic, cele două formații propun primul derby încărcat de istorie la nivelul actualei configurații a ligii secunde. Drept urmare, televiziunile pun obiectivele pe meciul din Aradul Nou, pe care – de altfel – l-au și programat la o oră interzisă cardiacilor în mijloc de august. Dacă mai ținem cont și de suprafața sintetică ce va fi inaugurată pe puncte mâine, e clar că avem tabloul unui meci incendiar la propriu și la figurat.

Adversarul „roș-albilor” a început surprinzător de bine ținând cont de faptul că a strâns rândurile târziu, iar marea parte a jucătorilor au ajuns pe Litoral cu două-trei săptămâni înainte de prima etapă. De altfel, Ionuț Popa recunoaște că astfel de formații sunt periculoase în debut de stagiune, când joacă din elan și prospețime fizică, iar reversul medaliei va apărea doar peste patri-cinci etape. „Pot spune că Farul este una dintre cele zece echipe ce vizează un loc de promovare, e o echipă de tradiție. Au și câștigat la un scor neverosimil în fața celor de la ACS Poli, au și un jucător în mare formă (n.a. Alexandru Grigoraș) care a înscris patru goluri, dar eu sper ca noi să avem o evoluție cel puțin la fel de bună ca în repriza a doua de la București și să câștigăm meciul. Mi-a plăcut elanul celor din Constanța în partida din etapa trecută, la Ovidiu. Se știe că echipele care s-au adunat târziu o duc bine câteva etape din acea vână, dar, cu siguranță, vor cădea la un moment dat”, a menționat antrenorul principal al „roș-albilor”, care – pe de altă parte – recunoaște că formația ce l-a impresionat și mai mult a fost Snagovul: „Nu au excelat în atac, dar au fost bine organizați, dispuși la efort, sunt o echipă ce țintește promovarea”.

Constănțenii sunt conștienți că vor întâlni o echipă UTA rănită în orgoliu după startul fals și care dorește să debuteze bine în fața propriilor susținători pe arena upgradată din Aradul Nou. Iar Ion Barbu își responsabilează și mai mult elevii, susținând că nu există o favorită mâine. „Nu am urmărit UTA în perioada de pregătire, dar am văzut partida ei contra celor de la Daco-Getica. A fost o primă repriză mai puțin reușită a UTA-ei, în partea a doua echipa a fost schimbată mult în bine, le-a lipsit doar golul. Nu va fi nici o favorită la meciul de sâmbătă, mai ales ambele echipe vor juca la victorie. În plus, cred că în momentul actual nu putem vorbi despre favorite la promovare din Liga 2-a”, a spus antrenorul principal al „marinarilor”.

Dacă la UTA vor lipsi în continuare juniorii Oprea și Stahl, cei de la SSC Farul nu se vor baza la Arad pe Georgian Păun (căruia i-a expirat etapa de suspendare, dar a suferit o entorsă în această săptămână) Andrei Neagoe (probleme familiale) şi pe Cosmin Zamfir (care încă nu a fost legitimat). Va fi bun de joc, însă, portarul Vicent, căruia i-a sosit cartea verde, dar și fostul polist Patrick Niță, transferat chiar în această săptămână de la Voluntari.

Formații probabile:

UTA: Bodea – Costin, Manea, Benga, Copaci – Coulibaly, Enescu – Cubleșan (Janos), Matei, Vădrariu – C. Rus.

Farul: Stavrev – Iani, Roumadi, Frîncu, Twumasi – Tudorică, Doumbia, Bg. Petrescu – Cocîrlă, Al. Grigoraş, Licu.

Arbitri:  Paul Unimătan (Zalău) – Ionuț Bobe (Videle-Teleorman), Doru Zamfir (Slatina). Rezervă: Marius Omuț (Satu Mare)

Observatori FRF: Iulian Spătaru (Timișoara), Radu Bîtea (Oradea)

Partida începe la ora 13 și va putea fi urmărită în direct la TV, pe DigiSport 1,dar și în format live-text pe sportarad.ro.

www.sportpictures.eu

Facebook Comments
5
0

3 comentarii


  1. Ne gândim că și la stadion nou cu nocturna și confort îndelung așteptat,Tv- Digi programează meciurile tot pe la aceste ore. Prime-time -ul fiind repartizat div.A sau. meciurilor. Spaniei ,Italiei etc. Astfel devenim client captiv fara putere de opțiune . Are și Spania sau Italia duminică un meci de ora 13 ,pt.receptia in Asia ,dar pe zeci de milioane de euro !! De urmărit pt.ca zilele de meciuri acestea rămân !

    5

    2
    Răspunde

    1. Anuul acesta digisport nu a achizitionat nici italia si nici spania deoarece au fost prea scumpe….insa au achizitionat UCL.

      6

      1
      Răspunde

  2. Maine trebuie sa batem, revenim pe Motoru’, trebuie sa sarbatorim acest lucru cu o VICTORIE!! Trebuie sa sustinem baietii orice ar fi si ei ne vor rasplati increderea cu 3 puncte de bun venit (aproape) acasa!!! PT NOI DOAR UTA CONTEAZA!!!

    15

    2
    Răspunde

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.