Liga a 3-aȘoimii LipovazTOP ARTICOLE

Zăbrani – Lipova, sau când prietenii trebuie să-și ascută săbiile! Miza, biletele pentru turul trei al Cupei României





După ce în sezonul trecut a intrat în Cupă încă din turul 1, din postura de campioană județeană, Şoimii Lipova debutează în acest an în cel de-al doilea tur, unde o va înfrunta pe Victoria Zăbrani. Cele două echipe sunt legate de o prietenie in special la nivelul conducerilor,  iar ambii președinți au asigurat că nu va fi vorba de orgolii sau ambiții locale. De asemenea, fiecare își vede adversarul ca principal favorit pentru partida de maine, de la ora 17,30.

Anul trecut Lipova a părăsit Cupa în turul trei după o decizie a FRF ce a anulat victoria de pe teren a „șoimilor” împotriva celor de la Național Sebiș pe motive de nefolosire a juniorilor, iar președintele Radu Pop sustine că urmările acelui meci încă se simt. „Va fi un meci normal contra celor de la Zăbrani, nimic deosebit. Nu ne-am hotărât încă dacă vom juca cu prima echipă sau nu, ținând cont de evenimentele de anul trecut când, din păcate, nu am fost primiți mai departe în turul patru. Probabil că anul ăsta nu mai abordăm Cupa cum ar trebui și vom juca cu echipa a doua, dar ne gândim încă la acest subiect. Nu poate fi vorba de orgolii locale când șase jucători de la Zăbrani sunt ai noștri, adică împrumutați acolo. După părerea mea cei de la Zăbrani sunt favoriți, joacă acasă, vor avea suporterii de partea lor. Ei sunt în formă, i-am văzut la partida din Cupă cu Giarmata când au făcut un meci foarte bun, iar noi încă nu am început campionatul. Nu trebuie neglijate echipele mici și noi acum doi ani am fost neglijați de echipele mai mari și am fost eliminați în turul trei de cei de la Deva după prelungiri, iar anul trecut am ajuns ca echipă nou-promovată tot în turul trei. Singura absență este Vasinc, cu piciorul în ghips, în rest toată lumea e aptă și prezentă.” 

Președintele Zăbraniului, Virgil Stamate, a subliniat și el relația bună dintre cele două grupări, dar afirmă că jucătorii echipei sale vor face tot posibilul să treacă mai departe. „Este o relație foarte bună și între cluburi și între cele două conduceri, putem spune că suntem două cluburi prietene. Este păcat că am căzut în Cupă cu ei, ne-am fi dorit orice alt adversar. Consider că ei au prima șansă, sunt o echipă dintr-o ligă superioară, cu un lot mai valoros, dar noi vrem să ne facem datoria și dacă murim, măcar să murim frumos. Pentru mine clubul Șoimii Lipova înseamnă enorm, am jucat 15 ani acolo, sunt lipovan și l-am felicitat în mai multe rânduri pe domnul Pop pentru ceea ce a realizat la club. Dacă vor juca cu echipa a doua este decizia lor, dar după părerea mea au juniori foarte buni și ar avea prima șansă oricum. Nu avem probleme de lot, vom face tot posibilul să ajungem cât de departe putem și în Cupă, dar principalul nostru obiectiv rămâne campionatul. Realizările noastre din ultimii doi ani sunt cele mai bune din istoria clubului și vrem să mulțumim domnului primar și Consiliului Local, care s-au implicat puternic și au susținut această echipă.”

Formatii probabile:

Zabrani: Soltesz – Topai, Bier, Pascu, Tomut – Francescu,  Simion – Gherghel, Fl. Pavel, Sale – Bad.

Lipova: Filip – Iova, Calvin, Bercu, Filimon – Poiană,  S. Popa, M. Popa, D. Rusu – Sulea, Trabalka.

Arbitri: Tudor Jurcă (Arad) – Alexandru Filip și Marian Botaș (ambii din Timișoara)









Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button