Irimia: „Fiindcă media de vârstă a lotului e destul de ridicată, principalul nostru adversar a fost căldura”

Irimia: „Fiindcă media de vârstă a lotului e destul de ridicată, principalul nostru adversar a fost căldura”

După ce a învins-o pe Millenium Giarmata în primul tur, Victoria Zăbrani nu i-a putut ține piept vecinei din Lipova, tot o formație de eșalon superior. Deși a avut ocaziile sale, în special în ultimul sfert de oră, când și a și înscris odată în poarta lui Filip, teamul „alb-roșu” a trebuit să se recunoască învinși cu 2-1.

Cristi Irimia a identificat în căldură unul dintre principalii factori pentru eșec înfrângere, pe lângă unele erori nepermise ale elevilor săi. „Mă așteptam la mai mult de la acest meci, deși toată săptămâna am discutat despre problema căldurii. Fiindcă media de vârstă a lotului e destul de ridicată, oricum mai ridicată decât Lipova, era clar că o să avem probleme în special din punct de vedere fizic. În plus, ei se antrenează în fiecare zi, pe când noi doar de două ori pe săptămână, iar aceste lucruri fac diferența la fotbal. Pe lângă acest lucru, am avut nesincronizări de începători în apărare la niște faze banale. Ne-au prins pe contre de foarte multe ori, dar, totuși, trebuie să felicit echipa că a ajuns până aici. Așadar, principalul nostru adversar a fost căldura, pentru că știam ce echipă antrenez, știu ce pot jucătorii mei, știam la ce mă pot aștepta”, a punctat antrenorul celor de la Zăbrani.

În schimb, în campionatul Ligii a 4-a, făctorul experiență ar putea fi un mare avantaj pentru deținătoarea Cupei la nivel județean. „De acum încolo ne vom concentra pe campionat, unde experiența va fi un mare plus. Visul frumos s-a terminat în Cupă, ne întoarcem la campionat, unde toate meciurile vor fi grele, începând cu cel din weekend, de la Socodor. Suntem conștienți că toți adversarii se vor mobiliza altfel cu noi și ne vor da o atenție deosebită”, mai crede Irimia.

Facebook Comments
1
1

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.