74 de participanți la prima ediție a Triatlonului Ghiorocului

74 de participanți la prima ediție a Triatlonului Ghiorocului

Pentru prima dată, Ghiorocul – locația aleasă anul acesta pentru distracție și agrement va fi și punctul de start al primei ediții a Triatlonului.

Triatlonul, inițiat de Sorin Mâneran se va desfășura sâmbătă, de la ora 9.00, cu începere de pe plaja lacului. Detalii legate de eveniment au fost prezentate în cadrul unei conferințe, la care, alături de primarul, Corneliu Popi – Morodan a fost prezent altletul Sorin Mâneran, precum și reprezentanții Asociației „Activi și Mai Puternici Împreună”, respectiv ai Asociației „Proactivi pentru viitor”.

Astfel, la ora 16, pe scena de pe plajă, va avea loc premierea câștigătorilor. În competiție s-au înscris 74 de participanți din Arad, din țară și din străinătate, printre ei fiind și campioni naționali – din Ungaria și România sau balcanici. Sportivii vor participa și la o tombolă cu produse, în care pot câștiga un ceas Garmin sau o pereche de ochelari de firmă.

Potrivit organizatorilor, participanții au avut de ales două niveluri de dificultate, pentru începători și avansați. Triatlonul va consta în parcurgerea a trei probe intense. Competiția începe cu proba de înot (700m/1400m), continuă cu proba de bicicletă (30 km/60 km) și se încheie cu alergare (5 km/10 km).

„Este un proiect îndrăzneț, la care am avut mult de muncă, dar cu pasiune, cu mult curaj și încredere în noi am reușit să punem la dispoziția participanților tot ceea ce este necesar”, a subliniat președintele Asociației „Activi și Mai Puternici Împreună”, Mircea Crișan.

Sorin Mâneran a insistat pe participarea internațională, pe faptul că încă de la prima ediție Triatlonul Ghiorocului este un eveniment sportiv important în calendarul competițional din vestul României. Consiliul Județean este implicat în organizare, luând în calcul pentru viitor calendar sportiv complex, care să cuprindă ca acțiune sportive importantă – Triatlonul.

Facebook Comments
1
0

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.