Barbu: „Am avut puțină șansă, dar nici UTA nu a fost cu mult peste noi. Atât putem în momentul de față!”

Barbu: „Am avut puțină șansă, dar nici UTA nu a fost cu mult peste noi. Atât putem în momentul de față!”

Dacia Unirea Brăila a smuls un punct contra UTA-ei, după o partidă în care elevii lui Ionuț Popa au avut o sumedenie de ocazii de a înscrie. Fără succes, însă.

Antrenorul gazdelor, Gheorghe Barbu, într-o declarație oferită celor de la probraila.ro, nu a văzut meciul ca fiind atât de dezechilibrat: „UTA nu a avut chiar atâtea ocazii. E adevărat că au avut două sau trei foarte mari, dar și noi am avut câteva situații. Trebuie să fim corecți, atât putem ca joc în momentul ăsta. Avem un lot tânăr, probleme cu pregătirea fizică, pe final de joc nu mai puteam alerga. Am avut puțină șansă, dar nici ei nu au fost cu foarte mult peste noi. Felicit băieții pentru dăruire, pentru abnegația cu care au jucat. Au vrut, dar la ora asta atâta putem.”

Tehnicianul deplânge în continuare situația clubului, care are grave probleme financiare și un lot sub nivelul ligii secunde: „Suferim la nivelul lotului, suntem foarte puțini, avem probleme atât numeric, cât și valoric. Dacă nu mai vin fotbaliști, nu avem nici o șansă, pentru că avem jucători care ar trebui să joace la Liga 3-a sau la juniori. Sunt foarte supărat, pentru că mi s-au promis multe și nu s-a îndeplinit nimic. Stau de o lună aici și nu se întâmplă nimic.  E ușor să comentezi din tribună, dar trebuie văzut de unde am adus jucători și când am început pregătirea. Am ajuns la limită, am promisiuni că vor veni câțiva jucători, dar dacă acest lucru nu se întâmplă, voi pleca. Nu putem tot campionatul să ciupim câte un rezultat. Două puncte sunt puține după primele trei etape, chiar și dacă luăm în considerare cum le-am obținut. Va fi greu etapa viitoare la Clinceni, sunt peste noi din toate punctele de vedere, inclusiv financiar, unde, ca și UTA de altfel, stau mult mai bine decât noi. De fapt, noi nici măcar nu avem buget.”

Dacia Unirea Brăila a fost aproape de desființare în această vară, după ce în sezonul trecut s-a salvat in extremis de la retrogradare. După despărțirea de antrenorul Pânzaru și marea parte a fotbaliștilor care au dus greul în precedentul campionat, clubul de pe Dunăre a adus foarte mulți jucători pe finalul perioadei de transferuri și practic nu a făcut nicio pregătire destivală.

FOTO: probraila.ro

Facebook Comments
0
3

12 comentarii


  1. Na,Barbule..putina sansa ati avut,consideri matale?Cred ca ai urmarit un total alt meci!Nu a fost UTA cu mult peste tine?Serios?Ai promisiuni de jucatori?Pai noi am facut pregatiri doar cu ciudati exoterici cu care s-au pierdut timp si bani…
    Mai Barbule.denumirea de „ciupit”noi o traducem „valiza la purtator”!Nu iti este rusine sa spui ca incepi un proiect nou?Pe acelasi sistem,daca luam in consideratie punctele obtinute in returul trecut si mano a mano cu Pandurii?Sa mergeti tot brat la brat in Liga a 3-a si Metalo sa va decida soarta!Ar fi razbunarea suprema!
    Citat:”sa ciupim cate un rezultat”,pai campioana blaturilor este la bunica mea raposata in camara,sau la voi?Dar cand ai preluat Braila,nu stiai asta?
    Conducerea ta,Barbule.este sef la clape,la butoane,la arbitraje si restul…Sa vedem cat te mai tine bracinarul?
    Mai Gigi Berlogea,Barbule,in loc sa risipiti bani pe arbitrii si tartacute,nu mai bine jucati pe teren?Asa saharian calamitat cum este?
    Sau crezi ca ma impresioneaza atacantul venit de la voi,Pop?Nul pana acum!Rasufla aerul cald al Aradului….Consumator indefinit!Lemn?
    Tip gheata de aur Dudu Georgescu si Dorin Mateut,cu scoruri de cate 14-16 la 0 cu FC OLT Slatina si Victoria,,,asa este Marcele Coras?….
    Halloooo Braila!Doar cateva rezultate negative si veti merge acolo unde meritati din plin!In Liga a 3-a merge cu cate o chermeza si un rand de echipament….
    Daca Snagov trage la promovare si reuseste,alaturi de celelalte echipe de Liga 1 si 2,Ilfovene,pezente….ma arunc in coasa…Garantat!
    Da..Pop a marcat pentru Braila,dar la UTA,deocamdata rezerva si figuratie

    3

    14
    Răspunde

    1. Sper sa promoveze Snagov, iar tu sa fiu om care-și respectă cuvântul! Așa scăpăm de tine și aerul pe sport Arad ar deveni mai respirabil, și ar reveni pe site care mai intră aici din cauza prostiilor pe care le debitezi la plictiseala când ești de serviciu că paznic de noapte

      14

      6
      Răspunde

      1. noi vrem sa cititi articolele … comentariile nu sunt obligatorii de citit 🙂

        8

        2
        Răspunde

        1. Ar trebui sa il mai temperezi sau sa il ejectezi de aici,exact asa a facut si pe aradon,pana l-au parasutat de acolo.Nu sunt obligatorii dar multa lume intra repetitiv pe articole pt a citi si comentariile,dar deja pur si simplu mi se face greata sa vad la fiecare articol ineptiile astuia.Pergamente dupa pergamente de tampenii non stop in fiecare zi,cred ca e destul.

          15

          2
          Răspunde

          1. Stai linistit @Flore!Am renuntat pe aradon,atunci cand am simtit ca este cu iz politic si acolo exista doar pareri”dubios de sincere”!Pacat ca prea tarziu!Nu m-a parasutat nimeni!Nu mai doresc sa citesc zilnic ce a facut Falca,Bibart,sau cine,pe cine contreaza,nici macar pe dl. Lupas,inger si demon la UTA,care cu tot respectul erei Romvest,care s-a vandut singur in era Gandolffi,pe mana cu un bancher,profitand de „boala”dansului!Acum nu mai cred in Lupas!Nici in cameleonisme politice ieftine,de gargara propagandistica!Cand Tisza muncea si Lupas cu Anca sr.,marleau contracte duble,unul la UTA si altul la FRF,pana i-au prins,nu ai ce comenta pe aici!Sau macar fa-o in cunostinta de cauza!
            Atunci cand voi simti si pe sportarad,articole directionate cu iz politic sau pe interese,in prima faza voi protesta aici!Apoi mai vedem…
            Vad ca momentan sunt doar articole neutre fata de UTA,pe drepte si directe asa cum trebuie sa fie,critice cand trebuie si laudative la merite!
            Sau vrei sa-mi soptesti despre D.Scridon sau L.Sfara.care mai nou se mai abtin de la conotatii politice?Hai mai lasa-ma…..

            1

            2

    2. Valiza? Vorbesti de funie in casa spanzuratului.

      7

      2
      Răspunde

  2. Bai Giro,tu vorbești singur ?! Tu ai impresia ca ala(Barbu),citește ce ai scris tu?!

    7

    3
    Răspunde

  3. Josnic ,Argeșul câștiga cu un penalty inventat…iar noi …milogi

    4

    0
    Răspunde

  4. Nu inteleg de ce un arbitru ar ajuta braila sa castige un punct…desi se vede clar ca a facut o!!uta trebuie sa isi faca televiziune privata si sa filmeze meciurile iar apoi sa difuzeze de dimineata pana seara cum e furata sa vada toata tara ce bataie de joc si mafie e in liga 2 lui burleanu!!

    3

    0
    Răspunde

    1. Pentru ca,@Jack, trebuie demolata cooperativa din care fac parte,ca si capi,Braila,Pandurii,Arges si sa vezi ce ne mai asteapta…,Azi un punct,maine altul,unul de aici,altul de acolo si persifleaza pe toata lumea…Ca apoi sa faca egaluri intre ele…Ce naiba?Toti suntem chiori sau prostii prostilor?
      Tu crezi ca Popica nu stie?Ba da!De aceea nu renunta la presiuni!
      Dar porcaria nu are limite rationale,atat timp cat si la televizate,cat si la cele netelevizate,arbitrajele ajung de cascadorii rasului?Unde trebuie sa se ajunga?
      La garduri de 4 metri inaltime?Ca suporterii sa nu cumva sa linseze arbitrii?Probabil ca asa trebuie!Jos gardurile tip Falca/strand,pana la nivelul braului!Sa suplimeneze firmele de paza si jandarmeria eroica numarul personalului!Aduceti si Politia Locala,doar bugetari,pe banii nostri..
      Cand ne furau pe fata si Codru a luat-o pe carca lui si nu le-a platit baremurile,si-a furat-o bietul!
      Sa le dea acum Popica baremurile la cei care vin acasa,si te fura pe fata!
      Ce folos ca se face gargara?Echipa joaca cum nu am vazut-o de mult.Nu am cum sa fiu suparat!
      Conducerea si staff-ul?Dublu scop!Explicatia jucatorilor ca din 15 ocazii enorme,trebuie cumva sa bagi macar 3-4 nu are judecata,dar si sa le explici cumva,ca suntem furati constant,meci de meci!
      Na!Motivati voi jucatorii!La munca!
      Cand echipa joaca(tot mai) frumos,ceea ce contrar carcotasilor,acum chiar o face,ce ar mai fi de facut?
      Trebuie sa-i sustinem neconditionat!
      Cand esti avalansa peste adversar si net superior,nu te mai poate fura nici un arbitru!
      Nu iti acorda un penalty,poate nici doua?Hotie pe fata,clar!Dar fructificati ocaziile construite frumos de catre voi!Concentrare va rog!Jucatorii cu dorinta,se cer si dupa antrenamente,la executii,stereotipuri,nu-i obliga nimeni,dar nici refuzati nu cred ca sunt!

      1

      1
      Răspunde

  5. Desi nu sunt de acord cu giro are dreptul si el la o parere asta imseamna democratie!!

    1

    0
    Răspunde

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.