Coulibaly: „Ghinioniști și dezavantajați de arbitru la Brăila, să rămânem umili și serioși căci mai sunt destule puncte de luat”

Coulibaly: „Ghinioniști și dezavantajați de arbitru la Brăila, să rămânem umili și serioși căci mai sunt destule puncte de luat”

Ivorianul Stephan Yuri Coulibaly a sosit în această vară la UTA și a fost una dintre surprizele plăcute ale perioadei de pregătire, impresionând mai ales prin dăruirea sa. În startul noului campionat de Liga 2-a, tânărul „închizător” a fost titular în toate cele trei partide din Liga a II-a, iar la Brăila a fost aproape de primul său gol în tricoul UTA-ei. „După părerea mea, am fost ghinioniști, am controlat jocul de la un capăt la altul, am avut posesia și multe ocazii. Dar, din păcate, nu am reușit să înscriem golul ce ar fi făcut diferența. În plus, am fost dezavantajați din nou de arbitru. Este pentru a treia oară când ne este refuzat un penalty clar, dar până la urmă și asta face parte din fotbal. Am avut și eu o șansă să marchez, am primit o centrare de la Vădrariu, dar nu am putut să lovesc mingea cum am vrut, din păcate am atins-o doar cu vârful piciorului și nu a intrat în poartă”, spune mijlocașul de culoare al „roș-albilor”.

UTA a strâns 4  puncte din primele trei meciuri ale sezonului, iar mijlocașul ivorian este de părere că echipa putea fără probleme să stea mai bine în clasament, ținând cont de prestațiile pozitive. „Cred că meritam mai multe puncte în acest start de campionat. Jucăm bine încă de la începutul sezonului, am avut ocazii multe în fiecare meci, dar este un sezon lung și mai sunt multe puncte de luat. Avem încredere în noi și în antrenorii noștri extraordinari, domnul Popa și secundul său, domnul Păcurar. Cred că echipa poate avea un sezon bun, dar pentru asta trebuie să muncim mult, să fim umili și serioși, iar cu ajutorul suporterilor putem scoate rezultate din ce în ce mai bune. Începând chiar cu meciul de sâmbătă, din care trebuie să luăm trei puncte și cred că cu ajutorul lui Dumnezeu o vom face”, a adăugat Coulibaly.

Adus de la o echipă din țara natală, ivorianul recunoaște că încă nu s-a adaptat complet la echipă, mai ales că la București, cu Daco-Getica a bifat primul său meci ca profesionist. Altfel, are doar cuvinte de laudă despre club și oamenii pe care i-a întâlnit la Arad. „Încă mă adaptez la noua echipă. Sunt aici de doar o lună, dar am fost primit foarte bine de toată lumea, de la veteranii lotului precum Manea, Petra sau Stahl la staff-ul tehnic și administrativ. Enescu este ca un frate mai mare pentru mine, dar mă înțeleg bine cu tot vestiarul. UTA este o familie mare și frumoasă și am fost primit cu brațele deschise de toată lumea. Cât despre partea sportivă, am avut un meci greu din punct de vedere personal la București din cauza emoțiilor, a fost primul meu meci ca profesionist. Dar, cu toate astea antrenorii și cei din conducere m-au susținut în continuare și la următoarele două partide am încercat să arăt ce pot și să dovedesc că merit să fiu aici. Sunt conștient că trebuie să muncesc și să progresez în continuare, lucru pe care îl voi face ascultând de antrenori, conducători și coechipieri. Cu ajutorul lui Dumnezeu sper să-mi îmbunătățesc jocul și să ajut echipa să-și îndeplinească obiectivele” a concluzionat fotbalistul ce nu a împlinit încă 20 de ani.

Chiar dacă vârsta i-ar permite să fie unul dintre juniorii pe care UTA trebuie să-i alinieze meci de meci, faptul că nu are la activ cel puțin trei campionate la nivel de copii și juniori în România nu îl încadrează în regula fotbaliștilor Under 22.

FOTO: UTA Media Design

Facebook Comments
13
0

9 comentarii


  1. Merita încredere. Se mișcă mult in teren ,și sperăm cu și mai mult aplomb. Știe ceva fotbal,deși tânăr, se pare calitatea de baza ar fi rezistenta la efort.. Marfa rara in B. De el depinde sa nu lipsească din. 11 de baza. Bafta și bine ai venit la UTA !!

    31

    0
    Răspunde

  2. Tanase și Jorza erau peste el, erau arădeni, erau mult mai ieftini și mai tineri așa ca încercam sa aflam ce rost au avut aceste transferuri mai ales ca nu se vrea promovarea și nici nu se poate ca echipele sponsorizate de primărie sa promoveze. De ce se ascunde asta? De ce se aduc jucatori cu contracte de mii de euro? Cine are de câștigat de pe urma lor? Toate echipele și din liga 1 promovează antrenori tineri doar noi …

    5

    24
    Răspunde

    1. Atat Tanase ca si Jorza au fost la Uta cateva sezoane si nu au confirmat…promovarea se doreste, chiar daca nu se spune, de aia a si rsmas Popa, cu antrenori fara experienta nu prea poti spera sa promovezi, ai vazut cazul Todea…

      12

      1
      Răspunde

  3. Cu Tanase și Jorza echipa a ajuns la baraje iar acum unde este echipa? Cum sa promovezi cu Todea când a luat echipa de pe locul 12 și cu buget low-cost? Oricum rezultatele care le are actualul staff le putea avea și Sabau de la Lipova.

    2

    12
    Răspunde

    1. Sau poate avea rezultate mai bune . Dar este tanar si nimeni nu are curaj sa-i dea echipa pe mana . Nimeni in afara de cei din Lipova unde se vede munca lui .

      4

      3
      Răspunde

  4. Vedem arădeni buni pe la u Cluj, asu poli , Snagov și noi jucam cu no name veniți din liga ospătarilor din Italia
    Se pare că dictonul cu o echipă de arădeni pentru arădeni a apus demult. Se aplică acum o echipă de rebuturi, pt șmecheriile lui Popa și liniștea lui falcă! Vă dați seama că dacă ar promova echipa stadionul ar trebui sa fie gata anul viitor, așa numa bine o mai lungim un an până în 2020 când Bâlcea susținut de falcă trebuie să iasă primar! Om calumea falcă , altruist, se va s-a la o parte , ca să-si umple și alții sacul! Se aude că se vrea pastor 😂

    1

    6
    Răspunde

    1. cand aud de echipa aradeni pentru aradeni ma apuca rasul, la ce echipa toti jucatorii sunt din orasul respectiv ??, din fiecare generatie ies 1-2 jucatori mai talentati, restul pauza…, daca vrei echipa buna, trebuie sa iei jucatori potriviti pentru un anumit sistem de joc, din mai multe zone sau chiar tari diferite, CFR a castigat campionate cu portughezi- no name , sau Lucescu la ucraineni cu cativa brazilieni si asa mai departe, cat despre Jorza si Tanase sunt de liga a III a , au fost in echipa care a jucat baraje, dar rezerve si daca au fost folositi , nu au impresionat cu nimic…asa ca nu mai fiti reticenti la schimbari , trebuie sa incercam si alte variante pana se formeaza un nucleu puternic, chiar si daca sunt ei bucatari sau ospatari..apropos cati au auzit pe la noi de Carlos Fortes pana a veni la Gaz metan ?? si omul confirma , daca venea la UTA sigur scriati la comentarii, ca e un ospatar si asa mai departe.

      6

      2
      Răspunde

  5. Bine atunci faceți voi echipa cu Pop, Cublesan, Vădrariu și toți negrii care împreuna nu vor da goluri câte a dat Buia și Hlistei…Dar dacă nu i-a vrut Mourinho…

    2

    11
    Răspunde

  6. M-am speriat sincer despre Coulibally,cate mingi a risipit cu BlatogetiCACOlentina,de in locul lui Mister l-as fi scos in primele minute.Scriam atunci ca pierde tot la dueluri si pase doar la adversar…M-a disperat la culme!
    Inceputul minutelor cu Farul!Mari emotii mi-a dat din nou…dar trebuie sa recunosc ca incepe sa prinda jocul si incredere de sine,sa treaca peste ce vorbeam pe atunci…
    Vad ca totusi are un potential mare,pana la urma un copil,in tara straina.
    Daca va trece peste emotii si tracul pe care il spune,cu ajutor,s-ar putea sa vindem si noi primul jucator de culoare,pe bani mai multi!Nu ar fi rau!
    Doamne…unde este acel Jeremmy?Multa apa pe Mures va mai trece…Sau mai stii?

    2

    3
    Răspunde

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.