Start la Cupa Aradului cu șase partide: Șiria, UTA, Șimand și Vinga se duelează pe „Motorul” la juniori A

Start la Cupa Aradului cu șase partide: Șiria, UTA, Șimand și Vinga se duelează pe „Motorul” la juniori A

Asociaţia Judeţeană de Fotbal Arad a primit 270 000 lei de la Centrul Municipal de Cultură Arad pentru trei proiecte declarate eligile la secțiunea „Sportul de performanță”: Turneul Selecţionatelor – 180 000 lei, Cupa Aradului – 50 000 lei şi Turneul Internaţional Regional – 40 000 lei.

Turneul Selecţionatelor este dedicat grupelor de copii şi juniori din cadrul AJF Arad, adică cei născuţi în 2003, 2004, 2005 și 2006, care, începând cu 24-25 august, vor avea parte de o competiție împreună cu echipele similare din județele Timiș, Caraș-Severin și Hunedoara.

Cel mai grandios eveniment va fi, însă, Cupa Aradului. Noul terenul sintetic „Motorul” va găzdui nu mai puțin de 85 de jocuri la toate nivelele de vârstă, în perioada 20 august – 7 septembrie. „Evenimentul va fi prefaţat pe 20 august printr-o conferinţă de presă şi se doreşte a fi o avanpremieră la manifestările de anul viitor, cu ocazia inaugurării stadionului Francisc Neuman. Ne dorim ca această competiţie, numită sugestiv Cupa Aradului, să devină una tradiţională şi să fie inclusă în cadrul manifestărilor dedicate Zilelor orașului Arad”, ne-a mărturisit președintele AJF, Adrian Lucaci.

Vor participa diferite echipe de juniori ale cluburilor UTA, Atletico, Viitorul, Vinga, Șimand, Turnu, Glogovăț, Curtici, Șiria, Pecica, CSS Arad, Macea, Zădăreni, Chișineu-Criș, Academia Broșovszky, Socodor, Lipova, Sântana și Nădlac.

Mâine, cu începere de la ora 8,30, pe sinteticul de la „Motorul”, intră în scenă primele patru formații de juniori A. Se vor juca reprize de câte 20 de minute, în următoarea ordine: Șiria – UTA, Vinga – Șimand, Șiria – Vinga, UTA – Vinga, Șiria – Șimand, UTA – Vinga.

A treia competiție implementată de AJF Arad este Turneul Internaţional Regional, ce se va consuma între 31 august şi 2 septembrie, la care vor participa selecţionatele de copii născuţi în 2004 ale Aradului, Euroregiunii de Vest, Vojvodinei (Serbia) şi Bekesului (Ungaria).

AJF Arad a câştigat şi un proiect depus la Centrul Cultural Judeţean din cadrul Consiliului Judeţean la sesiunea I din cadrul „Promovării Sportului de Performanţă”. Este vorba despre: „Fotbalul, carte de vizită a judeţului Arad”, în valoare de 150 000 lei, prin care sunt achitaţi o parte importantă din banii de arbitraj şi observare la jocurile din turul sezonului 2018-2019 din Ligile 4, 5 şi 6.

Facebook Comments
0
0

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.