Cluburi polivalente

Luciana Condurache e dublă medaliată la senioare





Rezultat notabil obţinut de halterofila Luciana Condurache, legitimată la CS Municipal Arad. Pregătită de  antrenorii Adrian Jigău şi Pavel Sebeşan, sportiva în vârstă de doar 15 ani a cucerit două medalii la „naţionalele” seniorilor, competiţie ce s-a desfășurat la baza AMEFA, din Arad. Triplă campioană europeană la categoria U15 şi una din marile speranţe ale halterelor din România, Condurache a ridicat 72 de kilograme la smuls, rezultat cu care a cucerit bronzul naţional şi a aruncat 88 de kilograme – locul 4, pentru un total de bronz, de 160 de kilograme.

CSM Arad a mai fost reprezentat în concursul seniorilor şi de alţi sportivi, care au obţinut şi ei rezultate bune: Adelina Vizitiu, categoria 58 de kilograme: smuls 55 – loc 6, aruncat 70 – loc 6, total 125 – loc 6; Adrian Antal, la categoria 62 de kilograme: smuls 89 – loc 4, aruncat 95 – loc 6, total 184 – loc 4; Daniel Jigău, categoria 56 de kilograme: smuls 57 – loc 6, aruncat 70 – loc 6, total 127 – loc 6; Sorin Oros, categoria 69 kilograme: smuls 90 – loc 6, aruncat 110 – loc 5, total 200 – loc 5.

Competiţia de la Arad a fost rezervată şi speranţelor olimpice, juniori III (9-12 ani). Micii halterofili ai CSM-ului s-au remarcat şi aici, pe podiumul de concurs, după cum urmează: Cristian Molnar, categoria 40 de kilograme, total 86, loc 1; Denis Danciu, categoria 45 de kilograme, total 102, loc 1; Florin Mizsanyin, total 84, loc 4 şi Vincenzo Madafferi, total 38, loc 5.

csmarad.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button