Abrudean: „Băieții au făcut un meci aproape perfect, dar modestia rămâne cuvântul de ordine”

Abrudean: „Băieții au făcut un meci aproape perfect, dar modestia rămâne cuvântul de ordine”

După doi adversari temibili, Cugir și Reșița, cărora le-a impus remiza (2-2), Crișul Chișineu Criș s-a descurcat și mai bine când a dat de formații abordabile. Avrigul a fost prima victimă a „alb-albaștrilor”, prilej cu care moralul și încrederea au ajuns la cota ce le-a permis lui Modan et. comp. să defileze la Ghiroda.

Cu excepția câtorva minute după golul de 1-1 și a debutului de repriză secundă, Crișul a fost stăpână în deplasarea din județul Timiș, de unde a și venit cu trei puncte după un elocvent 5-1.  „Atâta timp cât am dominat meciul cap coadă, victoria e cât se poate de meritată. Ne cunoșteam foarte bine adversarul, știam ce aveam de făcut, iar băieții au făcut un meci aproape perfect. Poate cu excepția fazei de la golul celor de la Ghiroda, dar la acest scor se poate ierta mică greșeală, cu mențiunea să nu o mai repetăm și pe viitor. Ne-am exprimat foarte bine în teren, am înscris de 5 ori și mai puteam marca în special la ocaziile lui Buduru la scorul de 1-1. E bine că ne creăm toate aceste ocazii, chiar și valorificăm un procent destul de bun din ele, pot spune că avem un start de campionat pozitiv”, susține Adrian Abrudean.

Pe de altă parte, antrenorul chișăuanilor își ține jucătorii cu picioarele pe pământ. „Clasamentul arată binișor după primele patru etape, dar modestia rămâne cuvântul de ordine. E normal să ne simțim bine după aceste victorii, dar suntem conștienți că suntem doar la începutul campionatului și trebuie să muncim cu seriozitate în continuare pentru a dobândi constanță în evoluții. și rezultate. Așadar, azi băieții merită felicitați, dar de mâine încolo ne gândim deja la etapa viitoare, când avem parte de un derby arădean, primul pentru noi în acest campionat. Primim vizita Sebișului, o echipă foarte bună, care este în revenire de formă după un început puțin sub așteptări”, a adăugat „Știli”.

Cu cinci goluri, juniorul Ionuț Ianc e unul dintre cei mai prolifici fotbaliști din seria a IV-a a Ligii a 3-a. Practic, doar lipovanul Kevin Trabalka a marcat mai mult decât „închizătorul” de 19 ani, respectiv 8 goluri. „Mă bucur și de realizările personale ale jucătorilor mei, dar pentru un antrenor mult mai importantă e exprimarea echipei în teren. Iar Ionuț a contribuit la jocul bun al nostru printr-o evoluție excelentă din punct de vedere tactic. Însă, repet, toată echipa a jucat foarte bine astăzi și merită toate felicitările noastre”, a încheiat Abrudean.

Facebook Comments
6
1

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.