Piroș Security începe sezonul cu un „poker” în fața lui Lugas, Ineul – surclasată pe Someș

Piroș Security începe sezonul cu un „poker” în fața lui Lugas, Ineul - surclasată pe Someș

Conform așteptărilor, cele două echipe de fotbal feminin ale Aradului au avut prestații diametral opuse în runda inaugurală a ligii secunde. AC Piroș Security nu au avut probleme cu Sporting Lugas, în timp ce ineuancele au fost dezintegrate pe Someș.

„Veteranele” cu golurile, așteptările sunt mari în noul sezon

O echipă schimbată pe alocuri a „leoaicelor” și-a făcut bine treaba în primul meci al stagiunii. Cu noile achziții Cociuba și Nagy în primul „unsprezece”, AC Piroș Security le-a dat patru goluri orădencelor de la Lugas. Rezultatul pauzei a fost 1-0, după ce Olariu a scăpat singură și a înscris simplu după ce a driblat și portarul. Scorul avea să se rotunjească în repriza a doua, pe lista marcatoarelor apărând Vanu (șut puternic sub transversală de la 16 metri), Marcea (lovitură liberă de la 24 de metri) și din nou Olariu (execuție din drop, imparabilă pentru portărița adversă).

Chiar și fără Liheț sau Danciu, Gigi Cameniță a primit răspunsul așteptat din partea elevelor sale în prima rundă. „Am jucat binișor pentru prima etapă, pe o căldură destul de mare și cu două-trei jucătoare care au acuzat probleme medicale. Mă refer la Cociuba sau Dobrea, care au și fost schimbate. Chiar dacă ne-am despărțit de Bajko, am făcut transferuri bune în această vară, sperăm ca în acest să putem ataca cu toate forțele promovarea. Totodată, am luat și câteva jucătoare tinere, de viitor, din Milova, Aluniș și Șofronea, pe care sperăm să le debutăm etapele următoare”, ne-a mărturisit antrenorul arădencelor.

Ștefan – Bodnar, Dobrea (Matei), Marcea, Magocs – Olariu, Vanu, Chiș, Cociuba (Adam) – Nagy, Balaș a fost echipa aliniată azi de AC Piroș Security.

CS Ineu a jucat pe terenul „satelitului” campioanei Olimpia Cluj și a pierdut fără drept de apel. Cu destule jucătoare tinere pe teren, zărăndancele conduse de pe bancă de Cornel Popa au pierdut cu 15-0, iar runda viitoare o așteaptă chiar derby-ul județului cu Piroș Security. În celelalte rezultate ale seriei a II-a a Ligii I feminin: Banat Girls – Olimpic Star Cluj 3-1 și Luceafărul Filiași – Venus Maramureș 5-0.

Facebook Comments
4
0

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.