Selecționata Under 14 a Aradului a făcut un duș rece pe Bega, dar Moisă e mulțumit: „Am fost echipa mai preocupată de joc”

Selecționata Under 14 a Aradului a făcut un duș rece pe Bega, dar Moisă e mulțumit: „Am fost echipa mai preocupată de joc”

După victoria din prima etapă a turneului zonal Under 14 (4-1 contra celor din Caraș), selecționata Aradului s-a întors învinsă de la Timișoara, unde gazdele au triumfat cu 3-0.

În ciuda eșecului, antrenorul Flavius Moisă s-a declarat destul de mulțumit de cele văzute pe Bega. „Scorul este puțin mincinos, echipa mai preocupată de joc a fost Aradul. Am ratat ocazii și, din păcate, acestea s-au răzbunat. Golurile s-au luat pe niște greșeli personale, ne-au taxat pe contraatac. Am încercat să jucăm, să implicăm ofensiv toată echipa, să avem cât mai multe realizări, pentru că – de fapt – asta vrem să promovăm. Adversarii au profitat de spațiile lăsate și am luat trei goluri. Dar, în principiu, suntem mulțumiți de copii, perspective sunt, Aradul are un bazin bun de selecție”, a menționat tânărul tehnician.

Formulele de joc ale Selecționatei Aradului pe Bega au fost:

Repriza 1: Popescu – Bocșe, Bousza, Iurasciuc, Rucăreanu – Covaci, Lupan, Ristin, Pop – Pavel, Melniciuc

Repriza 2: Popescu (Tulcan) – Botea, Bousza, Balasz, Bocșe – Blickling, Nagy, Ristin, Pop – Bulboacă, Melniciuc

Repriza 3: Tulcan – Botea, Balasz, Iurasciuc, Rucăreanu – Covaci, Blickling, Nagy, Lupan – Bulboacă, Pavel

Săptămâna viitoare, pe tinerii arădeni îi așteaptă un duel pe teren propriu cu selecționata județului Hunedoara.

Facebook Comments
0
0

Un comentariu


  1. Cind pierzi cu 3-0 , de obicei spui ca ai jucat prost, ca adversarul e mai bun si ca incerci sa te pregatesti mai bine. 3-0 e un scor de…neprezentare.Cind antrenorul nu isi asuma partea sa de vina, si arunca…doar pe jucatori, vina esecului (” Golurile s-au luat pe niște greșeli personale, ne-au taxat pe contraatac…)- nu este corect. Nu e un capat de tara, dar nici nu este o chestie ..de laudat. Cu timisoara nu luptam,…de fapt, asa ca declaratii dintr-astea nu fac bine

    3

    0
    Răspunde

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.