UTA AradzTOP ARTICOLE

Are reacție UTA în „fieful” viceliderului? „Cuvântul de ordine – echilibrul, mergem la Snagov după cele trei puncte”





Fiindcă vineri seara au programate două partide de Liga 1, televiziunile au decis că pentru ziua de joi își doresc și o partidă din eșalonul secund. Și au optat pentru Snagov – UTA, „duelul” echipelor de pe locurile 2, respectiv 7, asezonat și cu niscaiva orgolii și ambiții, în special din partea foștilor „roș-albi” din tabăra ilfovenilor. Vorbim despre fotbaliștii Dănălache, Hlistei și Buia și antrenorul Laszlo Balint. Pe de altă parte, arădenii doresc să demonstreze că se descurcă și fără foști, dar mai ales că au reacție la eșecul nemeritat cu liderul din Clinceni.

Gazdele meciului de mâine au un moral excelent după succesul de la Timișoara, unde au întors scorul de la 0-1 într-o singură repriză cu ACS-ul. Victoria a fost dedicată lui Robert Elek, care – probabil – nu va mai juca fotbal în acest sezon, după ce a suferit o fractură de platou tibial în partida de la Slobozia, din Cupa României. Vestiarul pare extrem de unit, de „vină” fiind și seria de rezultate pozitive, fără eșec în meciurile oficiale. Iar mâine Snagovul pune tunurile pe Campioana Provinciei, conștientă că nu va fi deloc simplu să mai bifeze un succes.  „UTA este un nume important la nivelul eșalonului secund. Ținând cont de situația care a fost în intersezon la Arad, rezultatele lor sunt o surpriză plăcută. Domnul Popa, un antrenor cu experiență pe care îl apreciez foarte mult, a reușit să facă o echipă competitivă în ciuda problemelor financiare. Este o echipă incomodă, foarte bine organizată, au individualități ca Enescu, Ciprian Rus sau chiar Manea, jucători importanți la nivel de Liga II. Au și câțiva tineri foarte interesanți și noi suntem conștienți că ne va aștepta un meci destul de dificil”, consideră Balint.

Tânărul tehnician al ilfovenilor, a vorbit despre motivația ex-ilor în confruntarea de mâine, dar a vorbit și despre legătura sa cu „Bătrâna Doamnă”. „Nu știu dacă Hlistei și Buia vor avea ceva de demonstrat, eu tot timpul le spun tuturor jucătorilor că dacă muncesc vor obține ce își doresc. E clar că poate cei doi vor fi motivați suplimentar, dar le-am spus că trebuie să transforme acea motivație în energie pozitivă, trebuie să rămânem concentrați la ce avem de făcut. Nici mie nu îmi este ușor, pentru că este prima oară când sunt în postura de adversar al UTA-ei. Eu am jucat acolo, am trăit momente frumoase, îi apreciez foarte mult pe suporterii arădeni. Este un public frumos, Aradul este un oraș care iubește fotbalul, dar asta nu înseamnă că atât eu, cât și Cristi Dănălache, Hlistei sau Buia nu vom face tot să luăm cele trei puncte, pentru că până la urmă suntem profesioniști”, a adăugat Balint.

După eșecul din etapa inaugurală (0-2 la București, cu Daco-Getica), utiștii au avut reacția potrivită și au bătut Farul cu patru goluri marcate. Sâmbăta trecută a venit cea de-a doua înfrângere din campionat, iar răspunsul e așteptat mâine, la Ghermănești. „Cuvântul de ordine pentru meciul de la Snagov este echilibrul. Echipa adversă a realizat lucruri mari în acest început de campionat. Ea și FC Argeș sunt singurele echipe care după 7 etape nu au pierdut nici un meci. Au un echilibru în toate compartimentele, inclusiv pe banca tehnică, întâlnim o echipă care știe când să accelereze sau temporizeze, în funcție de adversar. După părerea mea sunt o echipă matură, poate chiar mai matură decât liderul Academica Clinceni. Dar, mergem la Snagov după cele trei puncte , asta e clar”, a punctat Cristi Păcurar, „secundul” UTA-ei despre confruntarea ce deschide runda cu numărul 8 a ligii secunde la fotbal. La nivel de lot, singurul jucător indisponibil e austriacul Orlic, lovit de tragedia pierderii tatălui. În avion, ca rezervă de portar, s-a urcat Marinel Creța,

Formații probabile:

Snagov: Iacob – Vlădoiu, V. Lică, Fl. Ilie, Bg. Stancu – Val. Bărbulescu, Borţoneanu, Vl. Bărbulescu – Buia, Dănălache, Hlistei.

UTA: Bodea – Costin, Manea, Benga, Copaci – Coulibaly, Enescu – Cublesan, Petra, Vadrariu – Rus.

Arbitri: Mihai Amorăriței (Câmpina – Prahova) – Iulian Radu (București), Florin Pucheanu (Ulmi – Dâmbovița). Rezervă: Alin Gheorghe (Ploiești)

Observatori AJF: Irina Mîrț (București) și Mihai Basarab (Slobozia)

Partida e programată la ora 17 și va fi transmisă în direct pe Digi Sport 1 și Telekom Sport. Sportarad.ro vă va ține la curent în format livetext cu desfășurarea evenimentelor.









8 comentarii

  1. Arbitri: oare sa fie facatura cu ei
    iulian din Bucuresti 3o km de snagov.Amoraritei ,Prahova 40 km de Snagov
    observatory IRINA Bucuresti, obsearva nu Gluma /
    hai sa cantam ––.De la Tancabesti la Vale,aua rau ma doare in sale….

    Burleanu cine propune asa ?

    0
    0
    1. Gresit @abc,sau care esti tu!Nu arbitrii ilfoveni te fura, ci tocmai ai tai,de pe aici!Sindicatul lor…Sunt o clica….
      Ia mai vezi despre un singur exemplu,Haidiner si cei din Alba,Sebes,etc….
      Cine te-a arbitrat acum cu Clinceni?Ilfov?Dar tusierul?
      Sunt multe polite de platit!Unele contra UTA-ei,altele contra lui Mister Popa….
      Cand Codru a rabufnit si le-a trimis baremul prin posta,l-ati omorat!Macar ca bine le-a facut!Tot asa!
      Acum vine unul care pierde notiunea cartonaselor,confunda culorile,nu da hent sau fault de ultim aparator…tot Codru este de vina?
      Dar atunci cand Dragan a intrat pe teren,suspendat ulterior,pentru proteste,a intrat ca sa se distreze sau pentru echipa?Hai carcotasilor,expuneti-va in pareri!
      Gata cu imaginea veche de ansamblu….UTA de acum,arata cu totul altfel,recunoasteti!

      0
      0
  2. Salariile incasate, deplasarea cu avionul, atmosfera buna in cadrul echipe, deci nu am nici o scuza ne intoarcem cu trei puncte. Hai Uta

    0
    0
  3. Direct pentru @Nelu Targoviste!
    Daca UTA noastra bate la Snagov si vreau asta…te provoc la „UTA,UTA,UTA,UTA”,cine scrie de mai multe ori!Stiu ca pierd fata de tine Nelule,dar macar incerc sa te concurez!
    Imi permit sa-mi iau un mic avans.sa fur startul….
    UTA,UTA,UTA,UTA,UTA,UTA,UTA,UTA,UTA,UTA,UTA,UTA,UTA,UTA,UTA,UTA,UTA,UTA,UTA,UTA,UTA,UTA,UTA,UTA,UTA,UTA,UTA,UTA,UTA,UTA,UTA,UTA,UTA,UTA,UTA,UTA,UTA,UTA,UTA,UTA,UTA,UTA,UTA,UTA,UTA,UTA,UTA,UTA,UTA,UTA,UTA….
    de incalzire….Hai baieti!Hai UTA!

    0
    0
  4. Observați cum toată lumea lauda pe UTA Ei bine acum a sosit și momentul sa arate și de ce .Altfel trebuie umblat serios la mecanism și asta necesita. timp și o altă investiție sentimentala. . BAFTA !!

    0
    0
  5. Pai da toată lumea o lauda pentru ca unele comentarii negative sunt șterse mai ales dacă sunt la adresa lui Mourinho. E site-ul lui măta profesore?

    0
    0

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button