UTA AradzTOP ARTICOLE

Livetext, ora 17, Liga a II-a: Sportul Snagov – UTA 2-1, final





După înfrângerea de pe teren propriu cu liderul Academica Clinceni, UTA înfruntă un alt adversar din Ilfov, de această dată în deplasare. Este vorba de Sportul Snagov, cea de-a doua clasată, echipă neînvinsă până acum. Din lotul gazdelor fac parte trei foști jucători ai UTA-ei, Cătălin Hlistei, Cristian Dănălache și Darius Buia, pe bancă fiind Laszlo Balint, trecut și el pe la Arad în cariera de fotbalist. Începând cu ora 17:00 vă vom ține la curent cu cele mai importante faze ale partidei de la Ghermănești.

Formații:

Snagov: Iacob – Vlădoiu, Lică, Ilie, Stancu – Valentin Bărbulescu, Borțoneanu, Gîț – Buia, Dănălache, Hlistei. Rezerve: Marinescu, Vlad Bărbulescu, Oanea, Șerban, Ion, Tazouti

UTA: Bodea – Manea, El Hasni, Benga, Copaci – Oprea, Coulibaly – Costin, Enescu, Stahl – Rus. Rezerve: Creța, Vădrariu, Cubleșan, Pop, Matei, Petra, R. Iuga

Arbitri: Mihai Amorăriței (Câmpina – Prahova) – Iulian Radu (București), Florin Pucheanu (Ulmi – Dâmbovița) – Alin Gheorghe (Ploiești)

Observatori: Irina Mîrț (București), Mihai Basarab (Slobozia)

Min 1: A început meciul de pe arena „Voința” din Ghermănești. UTA evoluează în alb complet, gazdele în albastru complet. Yuri Coulibaly este căpitan în premieră la arădeni

Min 3: Un prim corner pentru UTA, Enescu centrează slab

Min 4: Șut pe lângă poartă al lui Copaci

Min 15: Jocul este strâns, fără ocazii mari. În tribune se află Dennis Man și fostul antrenor secund al UTA-ei, Gică Mihali

Min 20: Hlistei preia bine dar trage slab și prinde Bodea

Min 25: Ocazie mare pentru Snagov. Hlistei centrează bine pentru Buia, dar acesta trimite peste poartă cu capul. Pauză de hidratare

Min 33: Stahl are probleme la gleznă și este nevoit să iasă de pe teren, intră Vădrariu

Min 43: Lovitură liberă a lui Buia, Bodea îl blochează bine pe Gîț și acordă corner. Faza se încheie cu un șut slab al lui Buia, prins fără probleme de fostul său coechipier de la Cermei

Min 44: Rus scapă singur dar trage pe lângă poartă din poziție destul de bună. Cea mai mare ocazie a UTA-ei de până acum.

Min 45+4: Pauză, scor alb. Joc fragmentat până acum, cu puține ocazii.

Min 46: A început repriza secundă, fără schimbări

Min 52: Benga iese și el accidentat, intră Cubleșan. Manea trece în centru, Costin coboară fundaș dreapta

Min 56: Hlistei pasează în careu pentru Buia, care trage incredibil peste poartă din câțiva metri. Cea mai mare ocazie a meciului

Min 58: Acțiune bună a lui Vădrariu, centrarea este respinsă în corner, respins de Ilie

Min 61: GOL SNAGOV! Buia înscrie cu un șut pe jos din careu după o centrare a lui Stancu. Fostul utist nu se bucură excesiv, dar dedică golul fiicei sale

Min 64: Ultima schimbare la UTA, intră Alex Pop în locul lui Oprea

Min 66: GOOOOOOL UTA! Vădrariu pleacă pe contraatac și centrează, Pop deviază pentru Cipri Rus, care înscrie din cădere de lângă Stancu

Min 67: Rus pasează bine pentru Vădrariu, care e faultat clar de portarul Iacob și „centralul” Amorăriței acordă penalty. Iacob își repară însă greșeala și apără șutul lui Pop.

Min 75: Centrare a lui Vădrariu, Pop trimite destul de bine cu capul, dar Iacob prinde. Cele două echipe s-au trezit la viață și atacă la ambele porți

Min 77: Prima schimbare la Snagov, iese Buia și intră Tazouti

Min 78: Fază superbă a lui Dănălache, care driblează trei adversari dar trage slab, pe lângă colțul lung al porții lui Bodea

Min 81: Galben pentru Vădrariu. Iese Gîț și intră Oanea la Snagov

Min 85: Galben luat de Copaci pentru o reacție nervoasă

Min 90: Ultima schimbare și la Snagov: iese Bărbulescu, intră Ion. Vor fi trei minute de prelungire.

Min 90+2: Șut slab al lui Vădrariu din unghi

Min 90+3: GOL SNAGOV! El Hasni îl faultează pe Hlistei din spate și se acordă penalty. Dănălache trage tare și înscrie. Bodea a sărit în colțul opus.

Min 90+4: Final de meci la Snagov, gazdele înving dramatic

54 comentarii

  1. Au început curajos i-au cam înghesuit pe ilfoveni! Chiar dacă pierdem , e încurajator atitudinea
    Presimt totuși că vom câștiga cu 2-1

    0
    0
  2. Trebuia rosu pt portar, fault de ultim apărător, nici galben nu a dat, dacă nu era televizat nu dădea penalty

    0
    0
    1. Daca e penalty, si atacul are loc si la minge, nu se mai da rosu pentru ultim aparator.
      Se considera ca ai dat penalty, nu mai dai si rosu sa pedepsesti echipa de 2 ori.

      0
      0
    1. Era praf si pana inaintea meciului cu Clinceni cand din 6 meciuri avea 5 victorii si 1 egal, nu? Nu stiu daca in momentul asta, UTA are nevoie de suporteri de rezultat ca tine…

      0
      0
  3. Au pierdut ca fraierii, cum mama dracului ba HASNi , sa primplanul la minge in fata lui Hlistei si tu in loc sa dai dracului in mingea la portar sau in corner , ti-a luat ala blondu casul din gura si ai fost nevoit sa il faultezi, dupa parerea mea , nu mai ai ce cauta in echipa la UTA.,dute in liga3a , eu la anii mei, pai nu trecea Hlistei de mine, mai ales ca, eram in fata lui la minge !!! Bai POP, mai dezamagit rau de tot, de ce nu ai batut tu 11 M RUS sau VADRARIU,ENESCU ? POP, ai lasat capul in pamant fara sa te iuti la portar si tea citit !!! Sunt foarte , foarte suparat, nea batut o echipa MEDIOCRA VAI MAMA LOR SNAGOVUL ,o echipa SLABA,mult mai slaba decat Clinceniul !!!

    0
    0
  4. Mare păcat, dar jocul echipei ne da speranțe, poate pe vremea lui Roșu am mai văzut o UTA așa curajoasă! Capul sus băieți, nu e nimic pierdut, eu nu știu când am fost optimist după o înfrângere! Respect pt Hlistei, nu e cum zice păcurar că ei au vrut sa plece, popa nu i-a vrut, dar nu are rost sa dezgropăm morții. Referitor la Buia pt care am avut o mare simpatie când a fost la noi, îi transmit să-i fie rușine că ne-a înjurat după marcarea golului, s-a putut citi clar pe buze ce a strigat! Caracter jegos

    0
    0
    1. Bă Vali ,asa ai vazut tu ca Buia a injurat…ce drak tot insinuiești acolo ,accepta sa si pierzi . Sint doi jucatori buni Hlistei si Buia care nu au vrut să mai joace la Arad ,cit au fost la Uta si au facut treaba ,felicitari lor pt spiritul de a lupta pina la sfarsit .

      0
      0
  5. Păcat…nu au fost cu nimic mai buni decit noi nici Clinceni si nici Snagov.In ciuda faptului că am pierdut Bătrîna Doamnă joacă…Capul sus băieți …mai sînt multe meciuri în care o sa iesiti învingători.
    De aici de la München cu UTA pina la moarte.Haide UTA!

    0
    0
  6. GIRO !!! Ce sa ma scriu UTA UTA UTA UTA., cand baietii astia m-au dezamagit foarterau in seara asta , ce sa mai , mi-a stricat seara, macar un egal sa fi scos. Na POPICA, nu ziceai dumneata ca, HASNI este bun, na ti-a facut-o !!! GIRO, cum naiba sa nu ma oftic , cand baietii astia au pierdut ca fraierii sa nu zic altceva in fata unei echipe slaberau cum este Snagovul si tu ai 11m si ratezi , asa ca asta este ,nu mai zic nimic ca sunt la suparare si mai bine ma abtin !!!

    0
    0
    1. Nelule,usor frate,o greseala o face orice jucator.Acum ce vrei sa-l distrugem pe Hasni.Stai lin ca si Ronaldo a gresit.

      0
      0
  7. Snagovul se vrea promovată la FRF, pt ei au schimbat burlenii regulamentele, multi nu știu dar e liber din nou la schimb de locuri intre ligi cum a fost Liberty Salonta cu UTA , miza fiind ca Rapidul să sară direct in prima ligă

    0
    0
  8. In loc de 2-1 pt noi s a terminat 2 1 pt ei.
    Asta e…De rezultatul asta mi e ciuda si de 2 pcte pierdute la Braila.

    0
    0
  9. Care v-ați uitat la meci și va pricepeți cât de cât la fotbal ar trebui sa va dați seama ca atunci când mai sunt 30 de secunde din meci și ai un punct asigurat in deplasare îl iei…dar aceasta tentativa de portar degajează pe centrul terenului pana la
    jumătate (de abia) când Rus i-a strigat clar și cât a putut așteaptă , așteaptă …păcat…un egal era echitabil !

    0
    0
  10. Asta este echipa de promovare, Snagovul, panarama de echipa, deaia imi pare mie rau, ca te-a batut o echipa foarte slaba, UTA. s-a batut singura ,nu au stiut sa tina nici de punctul care i se cuvenea si a dat cu batul in balta la ultima faza care nu anunta nimic si HASNI care a vrut sa ii arate lui Hlistei ca este el seful la acea faza avand primplanul, uite ca ia furat casul din gura si a fost nevoit sa faulteze neivenind sa cereada ca el a facut asa ceva !!! GIRO , vreau sa iti vad comentariile tale referitor la acest meci !?

    0
    0
  11. Si asta este adevarat PERI ,dar la 1-1 sa ratezi 11m si sa il ratezi si atunci mi-am zis, uite sa vezi ca o sa ii coste scump aces 11m si asa a fost, eu nu pot sa imi dau seama de ce nu a batut 11 RUS , cand l-am vazut pe POP , mi-am zis, RATEAZA si a ratat !!! Ca nu a mai stat Bodea cateva secunde ,asta este dar cum bai nene sa ai primplanul la minge si in loc sa dai simplu lui Bodea sau dao dracului afara ,in corner , tu tii mingea ca esti mare fotbalist si uite ca i-a luat casul de la gura si nu a mai avut ce face decat sa il faulteze pe Hlistei,aproape ca nu ii venea sa creada, pai daca mai HASNI te-ai jucat cu focul te-ai ars si i-ai ars pe toti de la jucatori pana la suporteri !!!

    0
    0
  12. Pop și cu Rus trebuie sa joace amândoi, echipa a arătat altfel cu amândoi în teren! Nu e capăt de țară, se simte că echipa creste de la meci la meci, deși l-am înjurat pe popa recunosc că a schimbat fața echipei! Dacă rămâne echipa asta cu popa antrenor, sezonul viitor cred că vom promova, mai ales că se zice că vor promova 4 direct și locul 5 va juca baraj. Iar dacă Denis Man pleacă pe 15 milioane, va fi și buget de promovare!

    0
    0
  13. Nu e întîmplare!! Ne-am adus aminte de Brașov !! Echipa și plătită și păsuită atît poate !!Cu mici excepții nu a fost vreun joc in care sa fie evidențiați 7 inși. Mai se găsește cineva care răstoarnă găleata cu lapte cînd sa se urce lumea în autocar.. Se poate trece cu curaj la experimente de atac cu doua perechi de juniori mari la început în amicale. Cum s-a procedat cu Costin și Copaci. Ce o fi fost cu Costin azi ? E golul lui.In piramida golgeterilor de B,nimeni de la UTA.dupa multi ani !!

    0
    0
  14. Costin, a facut o greseala fatala care nu se face, sa dus direct in Stancu sa il atace, ceea ce nu se face, il astepti ,nu te duci direct sa il ataci ca, asta i-a trebuit si a trecut de tine a centrat nestingherit si Buia Gol !!! Referitor la Buia si Hlistei ca uschit conducerea UTA-ei, nu cred , ei au plecat pt. BANI pt. unde sunt platiti mai bine si exista stabilitate ca, daca FALCA nu vrea sa fie stabilitate, uite ca pleaca jucatorii !!! Uite Bogdan Vasile este aradean si a venit la Chindia si am vorbit cu el de ce nu s-a dus la UTA. si mi-a spus aceeasi problema ca, nu exista stabilitate financiara la UTA., pe cand aicea la Chindia nu are probleme de asa ceva pt. ca nu a existat sa se intarzie cu banii niciodata si cu primele ,la fel !!!

    0
    0
  15. Nu tin minte cand am marcat ultima data un 11m important, dar cu siguranta de foarte mult timp. Tin minte ca mai mereu ratam aceste executii. Aici s-a facut diferenta, altfel mi-a placut repriza a 2a, nu meritam sa pierdem. Echipele din topul campionatului sunt aproximativ de forte egale, inca se poate intampla orice. Capul sus, hai UTA.

    0
    0
  16. Da, Petre din Bucuresti dar aici nu este vorba de distrus , ete vorba de egoism de a face mai mult decat trebuie si uita ca o sfeclesti !!! Lasa ca nu il distruge nimeni doar din critici se invata si alta data sa inteleaga la cum trebuie sa joace mingea in anumite situatii . Trebuie pe viitor sa fie mult mai atent !!!

    0
    0
  17. GIRO !? Unde esti, cred ca esti foarte suparat , ce eu nu sunt dar asta nu inseamna sa vad comentariile !?

    0
    0
    1. Da Nelule,aici sunt,dar eu nu scriu la suparare…tac….iar acum ma uit in gol si nu imi vine sa cred,ca nu am luat macar un punct…..

      0
      0
    2. Nelule,iti inteleg supararea,dar dintr-un maxim optimist acum ai devenit muscator!De aceea eu nu scriu niciodata la suparare!Ai inteles?Totusi in multele tale comentarii,uneori ai si dreptate.
      Oare eu am vazut alt meci?Sau acum,nu pot sa spun neaparat la calm, rememorez jocul:
      -scriam dupa accidentarea lui Stahl,care bietul intrase bine de tot in joc,dar garantat ca a fost o tinta in a-l „linisti” pe copil,asa cum din pacate se cam procedeaza,a urmat apoi Benga,inainte de pauza,sper sa nu aiba ruptura.Ia vezi Nelule ce scriam…Ca daca iese si Benga accidentat,vor fi deja doua schimbari efectuate de nevoie,de muszai,cum spunem noi ardelenii…Imi era clar ca nu va putea continua,atunci cand pe margine fiind,pentru ingrijiri medicale,a lovit cu piciorul stang in geanta medicului,nervos.
      De aici,asa cum banuiam,invariabil,a trebuit abordat altfel jocul.
      -nu este nici o critica,dar dupa mutarea lui Manea in centru,Costin a cam ramas mijlocas,uitand ca noul sau post era de fundas dreapta.Apoi greseala impardonabila sa ataci decisiv pe Stancu,cand avea timp berechet sa-l taloneze si sa-l conduca linistit spre aut sau eventual corner…
      – am devenit vulnerabili cand am pierdut posesia mijlocului.Coulibaly neputand sa-l acopere si pe Oprea iar Enescu in loc sa poata sustine atacul,a fost nevoit sa coboare mult ca sa-si ia mingi.
      -la egalare,Vadrariu a facut ce stie cel mai bine,scos din joc 2 adversari ca apoi Cipri Rus sa reuseasca golul.
      – penalty pentru UTA?Nu comentez,dar nu sunt sigur ca portarul l-a faultat.Cred ca arbitrul a mers mai mult pe fault din neglijenta din partea fundasului Snagovului…totuna.
      -exista unele reguli nescrise in fotbal,chiar daca uneori sunt contrazise,cum ca cel faultat sau un nou intrat,nu executa penalty.Cred ca momentul executarii,nu a fost bine gestionat,sau poate prea pripit.Nu inteleg cum nu exista niste executanti desemnati!Nu am eu si nimeni de unde sa stim daca altul ar fi marcat.Astea sunt discutii fara sens!Pop nu a executat rau(jos,linga bara),ca sa fim sinceri cu noi insine,dar portarul a intuit coltul si asta a fost!Mortii de la groapa nu se mai intorc!
      -de aici a inceput restul defasurarii!UTA(adica doar jucatorii) nu s-au multumit in aceste conditii cu un egal,dar din nou au neglijat posesia.Pe aceasta cale felicit UTA si urat din partea celora care dau in ei si spun ca nu si-au dorit victoria.Ba dimpotriva,in conditiile date,au vrut victoria,fortand si simtind ca se poate,pe cand trebuiau sa se(ne) multumeasca la un egal.Il inteleg perfect pe Bodea ca a degajat in fata,ca sa ne puna din nou pe atac.Daca am fi condus,garantat ca mingea degajata de catre el era prin gradini,sau ce o fi pe acolo,pentru ca de stadion cu tribune,nu poate fi vorba…
      – astea fiind scrise,sa vorbim si despre penalty-ul din prelungiri,provocat de vulpoiul de Hlistei si pe aceasta cale nu am decat sa spun:FELICITARI pentru devotament la echipa care il plateste…
      Hasni,a cazut in plasa lui Hlistei.Intinsese mana stanga fara nici o intentie de fault si Hlistei atat a asteptat…I-a strans mana la subsuoara si apoi,Hasni in loc sa fuga cu el,a incercat sa-si scoata mana.Normal ca Hlistei a plonjat!Poate ca daca Bodea ar fi iesit mai din timp,ca sa inchida unghiul…
      Ideea ramane ca arbitrul pozitionat in spatele lor,a vazut mana lui Hasni,tragand si impingand pe Hlistei.Dar daca aveti nervi, priviti reluarile din fata,Hasni avea pumnul inchis,antebratul fiindu-i prins.Nicidecum nu il tinea pe Hlistei.
      Asta este!Nici o problema!
      In schimb si cu asta inchei,ma ingrijoreaza ca au disparut valurile de atac si ocaziiile clare de poarta!
      Nici un bai baieti!Mai departe capul sus!Atat timp cat consideram puncte de victorie pierdute si nu ca am reusit sa rezistam „eroic”!
      Ati vrut mai mult decat stafful tehnic.Daca v-ar fi iesit va lingeau multi,ca apoi,ca si acum, sa va sageteze!
      Inainte baieti!Capul sus!HAI UTA!!!!Drum bun spre casa si odihna placuta!

      0
      0
  18. Super suporter manica-ta lucrează la Astoria? Pai la cât rău a-ti făcut voi toată clica aia de sugatori din club fii sigur ca abia va așteaptă unii sa pierdeți…aici va dati seama cât sunteți de iubiți de către oamenii care țin cu adevărat la echipa asta și nu de căpușe ca voi…

    0
    0
    1. Nu intelg…si nu, mama nu lucreaza la Astoria, a fost inginer constructor, insa a murit acum 10 ani. Daca tot te intereseaza…

      0
      0
  19. Poate vreți sa vedeți ce antrenori au primele clasate din liga 2…câți ani au, cata încredere li se acorda și ce atitudine au la meciuri. Doar UTA ARE ANTRENOR PESTE 60 de ani in liga 2…unde normal trebuie încurajați antrenori tineri… UTA nu are golgheter ii liga 2 pentru ca acest mare antrenor joaca doar sa nu piardă cum de altfel a făcut-o peste tot. Doar pe Bâlbă la făcut golgheter…

    0
    0
  20. A ajuns UTA. sa i-a bataie de la toate satele si comunele !!! Cum dracu sa ai meciul in mana cu o echipa mult mai slaba decat Clinceniul si sa iei bataie cu 11m ratat la 1-1, chiar nu stiu de ce nu a batut RUS !? RUS, de mai baiatule nu ai luat mingea in mana si sa bati 11m cum ai batut mereu si la alte echipe pe unde ai fos si ai batut foarte bine si l-ai lasat pe POP, eu am ramas perplex cad am vazut ca bate Pop si mi-am zis… rateaza si a ratat !? si apoi in loc sa tii de minge, pierzi la ultima faza a meciului din 11m dintr-o imprudenta mare de tot a lui Hasni in care cred ca dormea in acel duel cu Hlistei !!! Dar si supararea sa fue si mai mare, uite ca ne-a batut doi aradeni care nu demult au fost in curtea UTA-ei !!! Este foarte greu sa acceptam o astfel de infrangere in aceste conditii, mai mai sa faca infart nea POPICA !!! ALO CONDUCEREA, OARE LA PROMOVARE CAND SE VA LUPTA CA NE-AM SATURAT DE ANI DE ZILE NUMAI CU ASPECTE NEGATIVE, CATI ANI TREBUIE SA MAI TREACA CA UTA. SA PROMOVEZE !? TREZIREA DOMNILOR !!!

    0
    0
  21. Nu este toata vina lui Hasni la gol ,Manea a sarit la cap contra lui…..Coulibaly si Hlistei a ramas singur cu Hasni…..adevarul este ca dupa ce a iesit Benga au venit si golurile in poarta noastra. Se vede ca Benga este un fundas bun dar Manea si Hasni? Un fel de anul trecut cu Manea si Markovic …..

    0
    0
    1. Asa-i, la gol Costin, Cublesan si Oprea au uitat ca si ei aparau partea dreapta, mai ales ca era ultima faza din meci, ei stateau aiurea in teren, avansati, inexplicabil, cind urma …o minge lunga pe atacanti. Hasni este un fundas cu calitati,de acord si Benga este bun, dar sa nu uitam caHasni nu a facut pregatire, a intrat direct in echipa si ca greu tine un meci intreg. Dar la gol a gresit, putea faulta in afara careului, putea sa il lasa pe Hlistei, ca era si varianta ca din lateral sa rateze sau sa dea aiurea.

      0
      0
  22. La 11m cu Hlistei sesizare de excepție la Giro! Și eu revazind faza îl consider vinovat pe Bodea . Trebuia ieșit și închis culoarul fara faulturi Tot la Bodea multe degajări cu piciorul aiurea. La 11 m cu Pop sut tare ,dar telefonat.Exact ce le place la portarii modești să scoată . Nu facem un caz aici că și Bodea apărase ceva 11 m . Ei bine că seda credit in continuare jucătorilor,dar mare parte din cei care cunosc filmul au devenit mult, mult mai circumspecți ! Sunt contracte în derulare și nu. putem sa ne uităm decor cu speranțe și răbdare spre gradina cu miracole a juniorilor !!

    0
    0
  23. Tot Popa era la echipă când ne.a bătut Snagovul cu 4-1 la noi acasă … adică la Șiria!
    Și.a facut altă echipă acum pe criterii doar de el știute și acceptate de toți ceilalți din conducere… și rezultatele încep să se vadă deja! Adică antirezultatele! Iarăși dă în jucători…. ca nu poate intra in mintea lor… ca asta e calitatea lor fotbalistică…. deja ne e greață băi Popa de scuzele astea! Ziceam mai deunăzi…. doar lamentări și atât! Mediocritate și atât! Zicea Păcurar ca Hlistei și Buia au vrut eu să plece! Pesemne știau ce gânduri are Popa și de aia au plecat sau au fost „încurajați” să plece!
    Putea atacul de la UTA să fie cu Rus, Hlistei și Buia???? Putea! Și încercat un 4-3-3???? Dar dacă suntem tributari unei mentalități de mediocri atunci ce tot vorbim de promovare??? Cică l.au adus pe Popa pentru salvarea de la retrogradare…. mediocritate pe față!
    Zicea careva de aici despre in derbi Cermei-Uta…. hmmmm!

    0
    0
  24. Pacat, dar pierdem pe mana altora nu a noastra ! Facem tot felul de infuzii de straini , dar noi ce crestem? Nu suntem in stare sa luam unul, doi tineri de viitor si sa-i crestem pe postul de fundas central vreo 2 ani ? Si apoi avem aparare. Sau atac? Hm , slaba politica a clubului. In fiecare an ne plangem ca refacem echipa de la 0,schimbam 10-15 jucatori, ne trebuie un tur sa sudam echipa, antrenorul pleaca, vine altul,campionatul trece….! Jucatori tineri ,selectie la sange,sa le dam incredere ca oricum nu promovam, nu picam, sa ne asumam greselile lor ca numai asa pot creste. Si ne vor aduce plusvaloare! Un proiect serios.Pana atunci , Hai UTA!!!

    0
    0
    1. Remy… vezi ca intri în colimatorul celor Pro Popa…. tinerii nu au căutare…. nimeni nu are răbdare cu ei…. au oarecare personalitate și nu pot fi manipulați! Doar obedienții au loc la această echipă …. cei care acceptă orice! Inclusiv obiectivul ăla idiot cu evitarea retrogradării! Tinerii au nevoie de afirmare, de rezultate, au foame de performanță… la fel ca și un antrenor dedicat! Dar de la Popa ce să ceri???? El știe una și bună: banii, relații cu impresari, putere …

      0
      0
  25. Vorbind dupa o noapte, a rece, sa constatam ca UTA a incercat sa joace,..cit a putut,ce a stiut, nu s-a inchis. Uneori a realizat, in atac-mai ales in repriza a doua- faze frumoase. La pasiv nu se poate digera ratarea lui Pop,deisiva si constatarea ca Popa nu a stabilit ( inca )pe unul care sa bata penaltyurile , cu sange rece. Tol la negativ a fost si faza infrangerii, la care Cublesan, Costin si Oprea ,…aflati la ultima faza a meciului stateau aiurea, avansati, incat a trebuirt sa vina stoperul,( Hasni, care nepregatit fizic, greu duce un meci intreg), care si el a gresit, ca putea face fault afara din careu. Sa mai constatam ca , din nou, la inchidere , doar Coulibaly joaca, dar singur, Oprea nu a jucat mai nimic, ca Cublesan si Vadrariu nu au ajutat apararea, mai deloc ,( ramaneau avansati, dupa pierderea mingii , in atac,si se retrageau, un ritm..de melc), desi intrasera pe parcurs, si nu aveau scuza oboselii. Exista o oarecare naivitate in joc, o oarecare implicare redusa a unora. despre Pop pot spune ca nu era cazul sa se bage el la penalty, erau acolo Enescu,, Manea, Rus, mai cu experienta, aici e si vina antrenorului.S-au luat si galbene aiurea, (Copaci, de ex) care vor conta in timp. S-au rupt Benga si Stahl ( din nou) ceva nu e in regula in pregatire. Per global, eu unul nu imi faceam mari sperante, iar daca Danalache nu rata, mai devreme, nu aveam regrete pentru golul din final, luat..prosteste

    0
    0
    1. Ce tot o dai cu Oprea mai frate? A fost schimbat in min.64, sau poate trebuia sa faca marcaj de pe banca. Daca nu s-a dus la dusuri!

      0
      0
      1. Daca va place ce a jucat , pot accepta, mie nu. E adevarat ca l-am mentionat gresit, la golu ultim. Scuze !

        0
        0

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button