După două succese afară, handbalistele de la Crișul debutează contra Reșiței la Polivalenta arădeană

După două succese afară, handbalistele de la Crișul debutează contra Reșiței la Polivalenta arădeană

Singura echipă de handbal a județului Arad angrenată în competițiile de seniori a început perfect noul sezon al Diviziei A. Antrenorul Sebastian Tudor a adus plusul necesar, iar Crișul Chișineu Criș a câștigat la Oradea (33-25 cu CSU) și Timișoara (39-34 cu UVT). Prin urmare, moralul și încrederea sunt la cote înalte înainte de primul meci de pe teren propriu al sezonului.

Duminică, de la ora 12, „alb-albastrele” o găzduiesc pe CSU Reșița în Sala Sporturilor Victoria, obiectivul declarat fiind a treia victorie stagională. Lotul va fi complet pentru vizita bănățencelor, Roxana Boldor fiind și ea aptă după operația suferită la dantură.

Se poate spune că este un prim derby al Seriei D, atâta timp cât echipa lui Cristian Busuioc își propune o clasare pe unul din primele două locuri, iar în ultimele două sezoane au terminat mereu pe podium.

Să mai spunem că arbitrii confruntării de pe semicercul de la Polivalenta arădeană sunt mureșenii A. Nacu și A. Rucoi, iar celelalte două confruntări ale weekendului în Seria D sunt Minaur II Baia Mare – CSU de Vest Timișoara și CSU Oradea – CSM Tg. Mureș.

Facebook Comments
0
1

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.