Victorie pentru FCC ICIM în meciul de prezentare de la Sala Polivalentă: Diferență făcută în sfertul doi ZKA Novi Sad

Victorie pentru FCC ICIM în meciul de prezentare de la Sala Polivalentă: Diferență făcută în sfertul doi  ZKA Novi Sad

FCC ICIM Arad și-a prezentat astăzi lotul în fața propriilor spectatori. „Galben-albastrele” au obținut prima victorie din această perioadă de pregătire, scor 65-56 cu ZKA Novi Sad. Leeza Burdgess a fost principala marcatoare.

Arădencele au evoluat fără Alexus Harrison și Teodora Neagu (accidentate), respectiv Marta Fodor (probleme familiale).

ICIM și formația din Novi Sad și-au împărțit cele patru sferturi, la capătul unui joc echilibrat până la jumătatea sfertului 4.

Oaspetele întâlnirii au început mai bine partida amicală, asta și pe fondul unei inexactități la finalizare în dreptul arădencelor. Cu bosniaca Miljana Dzombeta în prim-plan, trupa pregătită de Miljan Medved a preluat pentru prima dată conducerea pe tabela de scor în minutul 16 al confruntării, la scorul de 27-26. Au urmat încă opt puncte înscrise de gazde, în timp ce sârboaicele au izbutit doar două, ca finalul primei reprize să le găsească pe arădence în avantaj, scor 36-29.

Repriza secundă a continuat în nota echilibrului, până spre finalul jocului când galben-albastrele au făcut diferența pe tabela de marcaj. Din păcate, la mijlocul sfertului 3, Dzombetaa ieșit accidentată și nu a mai putut continua jocul după un contact mai tare cu o adversară. S-a terminat 65-56 pentru FCC ICIM Arad, pe sferturi: 15-18, 21-11, 8-10 și 21-17.

La FCC ICIM au evoluat:

Burdgess 28 de puncte și 19 recuperări, Dzombeta 12 puncte, Hadzovic 11 puncte și 8 recuperări, Ardelean 9 puncte și 6 recuperări, Mercea 4 puncte și Bartok 1 punct. Au mai evoluat Peter și Ciotir.

„Sunt mulțumit cu victoria, dar ați văzut ce probleme avem. Două jucătoare de bază accidentate, una plecată până luni, iar astăzi s-a mai accidentat încă una în timpul meciului. Practic s-a jucat în cinci oameni. A fost foarte greu, am câștigat, dar timpul a fost foarte scurt. Am început pregătirile pe 3 septembrie și deja avem primul meci oficial pe 26 septembrie, în Cupa României. Asta e, am încercat să omogenizez cât pot de bine echipa și o să o fac și în continuare. O să avem o zi liberă să vedem ce jucătoare putem recupera pentru că ne așteaptă miercuri un meci foarte greu acasă.” au fost cuvintele lui Miljan Medveđ după partida de astăzi.

Pentru arădence urmează dubla din primul tur al Cupei României, cu Olimpia Brașov. Primul meci este programat pentru miercuri, 26 septembrie, de la ora 19:00, la Sala Polivalentă din orașul nostru.

baschetarad.ro

Facebook Comments
0
0

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.