Sebișul țintește punctele revirimentului cu Lugojul: „Putem deschide o serie pozitivă”

Sebișul țintește punctele revirimentului cu Lugojul: „Putem deschide o serie pozitivă”

Eșecul sever de la Chișineu Criș au tulburat puțin apele în curtea celor de la Național Sebiș. Încă de la pauza derby-ului de sâmbăta trecută, managerul Călin Cojocaru a fost extrem de dur cu elevii săi, care încasaseră trei goluri într-o singură repriză, fără a avea replică. Cum tabela s-a oprit la 4-0, atmosfera nu poate fi foarte bună în curtea „alb-albaștrilor”, care – însă – primesc dreptul la revanșă în runda din weekend.

Mai mult, adversarul este unul abordabil, adica una dintre cele două formații ale seriei a IV-a ce nu au cunoscut gustul succesului încă. După despărțirea de o parte a „pieselor grele”, Bozian, Velici sau Nicolescu, care și-au însoțit antrenorul, pe Cosmin Petruescu, în Liga 2-a, la ASU Poli, Lugojul e pe mâna „veteranului” Eugen Miculescu. Tehnician în acte e Ilie Rotariu, dar experimentatul fundaș, care a evoluat și pentru ACU Arad, e cel care se ocupă zilnic de pregătirea unei echipe foarte tinere, „plombate” cu fotbaliști cu ceva experiență, ca Mărmăneanu, Precupanu sau Dobra.

Bănățenii nu par, totuși, victime sigure, atâta timp cât în acest sezon au ținut piept unor formații precum Unirea Alba Iulia și CSM Reșița, candidate la promovarea în Liga 2. E adevărat, pe teren propriu. „Venind după înfrângerea dură de la Chișineu Criș, cea mai mare greșeală a noastră ar fi să-i subestimăm pe cei de la Lugoj. Trebuie să tratăm meciul cu maximă seriozitate, să nu mai repetăm greșelile mari din apărarea noastră și să luăm neapărat cele trei puncte. Doar cu o victorie ne mai putem ridica puțin moralul și să avem mai multă liniște la echipă. Totodată, putem deschide o serie pozitivă, de genul celeia din returul campionatului trecut. Am încredere în colegi, avem un grup bun și jucători valoroși și ar trebui să revenim rapid printre primele 4-5 echipe ale seriei”, susține Mădălin Pîslaru, fundaș schimbat de Cojocaru în pauza meciului de la Chișineu Criș pentru randament scăzut. „Într-adevăr, nu am jucat prea bine, dar ca echipă pierdem și câștigăm împreună. Pentru meciul de vineri trebuie să arătăm cu toții altfel și să luăm cele trei puncte”, a mai spus fotbalistul de 27 de ani.

Confruntarea dintre sebișeni și lugojani, din cadrul etapei a 6-a a Ligii a 3-a (seria IV-a) va avea loc vineri, de la ora 17, pe arena „Crișana”. Poștoarcă lipsește în continuare din echipa Naționalului.

Formații probabile:

Sebiș: Horvat – Pîslaru, Ciochină, Dumitrache – Pop, Ruță, Pintea, Goșa – Ankomah – Szekely, Enciu.

Lugoj: Axinte – Săndescu, Miculescu, B. David, Kracunjel – Jula, Mărmăneanu – Precupanu, Dobra, Maier – Sărăcin.

Arbitri: Vlad Inoan (Florești – Cluj), Anghel Todea (Cluj), Claudiu Georgiu (Dej).

Observatori FRF: Doru Matei (Zalău), Mihai Țîră (Alba Iulia)

Facebook Comments
1
0

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.