Gloria LT CermeiNational SebisȘoimii Lipova

Livetext, ora 17: Șoimii Lipova – Lunca Teuz Cermei 4-2, Național Sebiș – CSM Lugoj 5-1, finale





De la ora 17, trei dintre divizionarele terțe arădene au intrat în arenă în cadrul rundei cu numărul 6 a Ligii 3-a (seria a IV-a), după cum urmează:

Șoimii Lipova – Lunca Teuz Cermei 4-2

Formații:

Lipova: D. Filip – Savin, Calvin, Vasiu, Filimon – Poiană, M. Popa, S. Popa, D. Rusu – Trabalka, Sulea.

Cermei: Gârlea – Rogojan, Varga, Nistor, Polgar – Mihuța, Tănase – Deta, Prună, Vlad – Capătă.

Arbitri: Răzvan Ladăr – Sergiu Duma (ambii din Zalău), Flavius Seiche (Sânmihaiu Almașului – Sălaj)

Observatori FRF: Vasile Balaj (Drobeta Turnu Severin), Ionel Poclid (Timișoara)

Min. 1: A început partida. Gazdele joacă în alb-rosu, oaspeții în verde.

Min. 4: Mădălin Popa a șutat din marginea careului, mingea a trecut peste poartă.

Min. 15: Capătă a șutat de la 25 de metri lateral dreapta, mult pe lângă stâlpul de la colțul lung

Min. 16: Trabalka a marcat din careu, dar s-a semnalizat offside

Min. 20: Rusu a șutat din marginea careului, puțin lateral stânga, mingea a trecut mult pe lângă stâlpul de la colțul lung

Min. 23 GOL Cermei! Capătă a șutat prin surprindere din afara careului și înscrie în stânga lui Filip: 0-1

Min. 31:  Rusu a șutat din afara careului, mingea a trecut la un metru peste poartă.

Min. 32: Tănase l-a blocat pe Mădălin Popa în momentul șutului la 10 metri de poarta lui Gârlea.

Min 38:  Mihuța a primit cartonaș galben după un fault la Rusu.

Min. 39: Poiană a primit cartonaș galben după un fault asupra lui Tănase.

Min. 41: Vlad a executat o lovitură liberă liberă de la 20 de metri lateral dreapta, Nistor a reluat slab, din 7 metri, în brațele lui Filip

Min. 42 :GOL Lipova! Rusu a judecat bine o faza la marginea careului și a pasat printre la Trabalka, acesta a așezat la Sulea care a trimis puternic sub transversală :1-1

Min. 45+1: Fluier final al primei părți, scorul fiind egal la Pîncota în derby-ul arădean al rundei

Min. 46: A început repriza a doua fără schimbări în cele două garnituri.

Min. 53: Rusu a căzut în careu, iar „centralul” i-a dat cartonaș galben pentru simulare

Min. 56: Schimbare la Cermei: Matiș a intrat în locul lui Vlad.

Min. 56 GOL Lipova! Poiană a executat un corner de pe dreapta, Vasiu a reluat cu capul la rădăcina barei de la colțul lung: 2-1

Min .60: Dublă schimbare la Lipova: Vasinc și Dobrean au intrat în locurile lui Sulea și Sergiu Popa.

Min. 63: Polgar a șutat de la 25 de metri lateral stânga, mult peste poartă.

Min. 64: Savin a șutat cu efect de la 25 de metri, peste poartă

Min. 65: Capătă a intrat în careu pe dreapta și a șutat mult peste poartă

Min. 68: Rusu a pasat din careu de pe stânga la Trabalka, acesta a așezat la Filimon care a șutat pe jos la o palmă pe lângă bara de la colțul lung

Min. 69: Schimbare la Cermei: Vezan a intrat în locul lui Mihuța

Min. 70:  Schimbare la Cermei: Al. Sabău i-a luat locul lui Polgar

Min.73: Tănase a șutat de la 30 de metri, mult pe lângă poartă

Min.75: Filip a ieșit neinspirat pe dreapta și Capătă i-a luat fața, a așezat pe centru la Matiș care – însă – a șutat in blocaj.

Min.75:  Dublă schimbare la Lipova: Burlă și Pașcu au intrat în locurile lui Filimon și Rusu.

Min.77: GOL Cermei! După un corner de pe stânga, mingea ajunge înalt în careu și Capătă a marcat cu capul pe spate: 2-2

Min. 83: Cartonaș galben pentru Varga după un fault asupra lui Trabalka

Min. 84: GOL Lipova! Mădălin Popa a centrat perfect din marginea careului mare de pe stânga dintr-o lovitură liberă, Burlă s-a înălțat dintre jucătorii adverși și a marcat cu capul: 3-2

Min. 87 GOL Lipova! Poiană rezolvă de unul singur o minge în careu și trimite la colțul lung, aproape de vinclu: 4-2

Min. 89: Prună a șutat pe jos din afara careului, Filip a respins și faza s-a stins.

Min 90+3: Final de meci la Pîncota, unde Lipova câștigă și al șaselea meci stagional și al doilea derby arădean, după cel cu Sebișul și tot la două goluri diferență.

––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––-

Național Sebiș – CSM Lugoj 5-1

Formații:

Sebiș: Gakos – Pîslaru, Pintea, Dumitrache – Pop, Ruță, Mărgărit, Goșa – Ankomah – Szekely, Enciu.

Lugoj: Axinte – B. David, Săndescu, Precupanu, Kracunjel – Olariu, Jula, Mărmăneanu, Sărăcin – Maier, Socaci.

Arbitri: Vlad Inoan (Florești – Cluj), Anghel Todea (Cluj), Claudiu Georgiu (Dej).

Observatori FRF: Doru Matei (Zalău), Mihai Țîră (Alba Iulia)

Min. 1: A început confruntarea de la Sebiș, gazdele joacă în albastru, oapseții în verde

Min. 2: Ruță a centrat de pe stânga, Enciu a șters prea ușor balonul și nu i-a schimbat direcția

Min. 8: Ruță a tras puternic, mult peste poartă

Min. 10: Penalty pentru Sebiș. Ruță pătrunde în careu și e faultat de Mărmăneanu. Execută slab Enciu, pe lângă bara din dreapta lui Axinte

Min. 11: Szekely îi așează balonul lui Ruță la 17 metri, acesta trage în bară și lugojanii scapă din nou fără gol încasat

Min. 16: Enciu și Ankomah finalizează slab din careu la intreval de 2 secunde

Min. 20: GOL Sebiș! Dumitrache pasează lung, Enciu preia bine, îi trimite lui Ankomah, care își face mingea pe dreptul și trimite din 13 metri lângă bara din dreapta lui Axinte

Min. 23: GOL Sebiș! Ruță bate un corner de pe dreapta, Pîslaru a retrimis în careul mic de la colțul lung și Enciu înscrie cu capul la vinclu

Min. 30: Goșa a centrat de pe stânga, Szekely a reluat cu capul din 7 metri peste poartă

Min. 33: Socaci reia în plasa laterală, prima ocazie a oaspeților

Min. 35: Mărgărit trage la colțul scurt, Axinte e atent și respinge în corner

Min. 37: Ankomah recuperează un balon din picioarele lui Mărmăneanu, trimite un lob de la 20 de metri, dar mingea se scurge pe lângă poartă

Min. 45: Final de repriză la Sebiș, gazdele controlează clar ostilitățile și conduc cu 2-0

Min. 46: S-a reluat meciul de la Sebiș, cu Susan în locul lui Mărgărit la Sebiș

Min. 50: GOL Sebiș! Pintea trage cu pământul de la distanță, Axinte respinge în față și Enciu profită și înscrie din 3 metri

Min. 54:   Schimbare la Sebiș: Intră Petculescu în locul lui Ruță

Min. 56: GOL Sebiș! Goșa centrează perfect după o combinație cu Petculescu și Szekely înscrie și el lejer din apropiere

Min. 60:  Schimbare la Sebiș: A intrat Onțel în locul lui Enciu

Min. 62: Susan a centrat de pe dreapta, Szekely a reluat cu capul peste poartă

Min. 64: Schimbare la Lugoj: Carabaș intră în locul lui Olariu

Min. 66: Petculescu e angajat în careu, dar Axinte îi suflă balonul și apoi îl reține

Min. 71: Ultima schimbare la Sebiș: Cl. Vereș a intrat în locul lui Goșa

Min. 73: Schimbare la Lugoj: Intră Makongo în locul lui Jula

Min. 77: Onțel a centrat de pe stânga, Susan trimite din voleu, pe jos, în cros, pe lângă poartă

Min. 79: Schimbare la Lugoj: Intră Rațiu în locul lui Socaci

Min. 80 GOL Lugoj! Sărăcin a pătruns 30 de metri spre poarta Sebișului, a trimis de la marginea careului în fața porții unde a apărut noul intrat Makongo și a trimis simplu

Min. 81: Rațiu trimite un lob ce trece de puțin pe lângă poarta părăsită de Gakos

Min. 84: GOL Sebiș! Onțel înscrie și el din 12 metri după pasa lui Pintea

Min. 88: Szekely se joacă în careul advers, driblează și portarul, ajunge în unghi mort, iar finalizarea sa e respinsă

Min. 89: Ultima schimbare la Lugoj: A intrat Mărgan în locul lui Sărăcin

Min. 90+2: Final de meci la Sebiș. Naționalul bifează un succes clar, împotriva unei formații extrem de tinere și modeste









6 comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button