UTA Arad

Miculescu, subiect de discuție între Ionuț Popa și Aurel Țicleanu la „Ziua Antrenorului” organizată de AJF Bihor





Antrenorii care activează în campionatele organizate de Asociația Județeană de Fotbal Bihor au avut ocazia să participe marţi, 2 octombrie, la „Ziua antrenorului”, ediţia a II-a, eveniment care i-a avut principali invitaţi pe Ionuţ Popa, antrenorul UTA-ei şi pe Aurel Țicleanu, membru în Comisia Tehnică a FRF.

Cursul de instruire a fost structurat pe trei reprize teoretice şi una practică, desfăşurată la LPS Bihorul cu grupa de juniori pregătită de antrenorul Gheorghe Ghiţ. După ce a salutat participanţii şi invitaţii, Radu Bitea, preşedintele AJF Bihor, i-a predat microfonul lui Ionuţ Popa. „Ciclul săptămânal de pregătire trebuie să-l adaptezi la nivelul la care activezi. Am avut un program de la Lazio şi mi l-a cerut un coleg care activa la liga a patra. L-a pus în aplicare ad litteram şi în două săptămâni i-a terminat pe jucători fizic”,a explicat Popa.

Întrebat care îi sunt cele mai mari realizări din activitate, Popa a declarat: „Ion V. Ionescu îmi spunea că un antrenor este apreciat după numărul de promovări reuşite, eu am vreo cinci. O realizare pentru un antrenor este şi când baţi pe Steaua sau Dinamo. La UTA când învingi pe Poli, iar la Poli când baţi pe UTA”.

Repriza a treia de teorie i-a aparţinut lui Aurel Ţicleanu. Fostul component al „Craiovei Maxima” a vorbit despre „filozofia fotbalului”. „Cunoaşterea este foarte importantă, atât cea generală cât şi cea de specialitate. Ca antrenori, trebuie să fim informaţi despre orice are legătură cu meseria noastră”, spune Ţicleanu.

Astăzi, Ionuț Popa a recunoscut că unul dintre subiectele de discuție cu fosta glorie a „Științei” a fost internaționalul de juniori  al UTA-ei, David Miculescu. „Eu m-aș bucura mai mult ca jucătorii tineri să intre în circuitul echipei mari decât să aibă rezultate în Liga Elitelor. Chiar ieri am participant la o întâlnire cu antrenorii la Oradea, iar Aurel Țicleanu mă întreba dacă Miculescu se antrenează cu prima echipă. Mie mi-ar plăcea să joace și chiar să dea un gol poate chiar vineri, la Târg Jiu. Așa că pentru mine e important ca David și ceilalți juniori să ajungă la prima echipă decât să aibă rezultate la Elite”, a punctat experimentatul tehncian al „roș-albilor”.

Un comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button