Fotbal judetean

Moral afectat înainte de derby-uri, trupa lui Ruska se descurcă și fără Petrila: CS Ineu – Șoimii Șimand 1-1 + FOTO





Odată cu succesul împotriva Curticiului, ineuanii sperau să ia alte 6 puncte în fața Pîncotei și Șimandului, dar calculele nu le-au ieșit deloc. Zărăndanii au trebuit să se mulțumească doar cu două remize, în timp ce „șoimii” își continuă parcursul bun, ascendent, din ultimele runde.

După cum a început partida, se părea că formația gazdă nu va avea mari probleme în a se impune. În minutul 11, Matiș a scăpat o minge din mâini, iar Belei a fost pe fază în 6 metri pentru golul de 1-0. Dar, oaspeții nu s-au descurajat și au restabilit destul de rapid egalarea. Ex-ul Balint l-a faultat în careu pe Crișan, iar Cătălin Morariu nu a greșit de la punctul cu var. Ba mai mult, vizitatorii puteau intra în avantaj pe tabelă, dacă Raul Caba nu ar fi ratat voleul din 16 metri, după pasa lui Chepețan.

Zărăndanii s-au mai trezit la viață în repriza secundă, dar Dan Mâneran și Hulbăr nu au cadrat șuturile de la semi-distanță. Altfel, șimăndanii au rezistat fără mari probleme, cu excepția fazei din prelungirile partidei. Atunci, Balint a tras de la marginea careu, mingea ajunge cu șansă la Teședan, care reia din prima din 10 metri puțin pe lângă poartă. Între timp, oaspeții rămăseseră în zece oameni, după ce Sulea a fost eliminat pentru două „galbene”. Decizia lui Bolcaș i-a enervat pe șimăndani, care nu uitaseră că în prima parte Berari fusese iertat de al doilea avertisment, fiind apoi schimbat de Sculici.

Apropos, antrenorul zărăndanilor e foarte dezamăgit cum decurg lucrurile în tabăra sa. Iar la orizon sunt partidele cu echipele de primele două locuri, Unirea Sântana și Progresul Pecica. „Nu sunt prea multe de spus, am făcut un meci slab, nu am reușit să atacăm poarta și nu am reușit să mai marcăm. Am ratat câteva ocazii, dar, per ansamblu, nu am reușit să fim prea periculoși și asta se vede pe tabelă. Săptămâna viitoare trebuie să vedem ce facem împreună cu conducerea, pentru că așa cum suntem acum nu avem cum să progresăm. Ne așteaptă două meciuri grele, la Sântana și acasă, cu Pecica, dar ultimele două etape ne arată că pentru noi toate partidele sunt grele”,  a remarcat Cristi Sculici.

Dincolo, Șimandul face un campionat mai mult decât onorabil până în acest moment, iar la Ineu a demonstrat că se poate descurca din când în când și fără golgheterul, Cosmin Petrila. „Rezultatul mi se pare echitabil, de fapt asta am pregătit la antrenamentele săptămânii. Băieții s-au descurcat bine atât din punct de vedere tactic, cât și tehnic, Raportul ocaziilor a cam fost în favoarea noastră, poate au mai echilibrat ei pe final. Ne-am bucurat ca la o victorie, băieții cresc în valoare de la săptămâna de săptămână, se pregătesc bine cu cuplul de antrenori Ioan și Jany Ruska. Avem un grup mai unit ca în anii trecuți, iar asta se vede și în rezultate. Pe viitor vrem să reușim acasă să  ne bucurăm suporterii cu victorii, următorul examen fiind cu Zăbraniul, una dintre cele mai bune formații a campionatului”, a menționat Adi Cuc, „secund” și jucător al „șoimilor”.

Formații:

Ineu: Iacob – Voștinar, Karmanoczky (46 C. Berar), Balint, Hulbăr – Zdrențan – Dan Mâneran, M. Ponta, Belei (62 Denis Mâneran), S. Balaci (46 Spătaru) – Berari (37 Teședan).

Șimand: Matiș – Șulea, Vidac, Ruska, Ujog – Morariu, Caba – Balogh (68 Săcui), Achim, Crișan (28 Mărcuș) – Chepețan.

Arbitri: Alin Blocaș – Alina Mihoc, Lucian Berariu

Observatori: Mihai Jivan, Marian Miron

Galerie foto CS Ineu – Șoimii Șimand

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button