Sporturi de contact

Alexey Kunin, cel mai mare maestru de Ju-Jitsu tradițional din lume, la un nou seminar în orașul nostru





Unul dintre experții lumii moderne în artele marțiale vizitează în acest weekend orașul nostru, cu misiunea de a transmite din cunoștințele lui  senseilor arădeni și elevilor lor. Sâmbătă și duminică, americanul Alexey Kunin conduce un seminar pe tatamiul amplasat la Sala Universității Aurel Vlaicu Arad – Mihai Botez, promovând educarea prin sport.

Kunin (10 DAN) este cel mai mare maestru de Ju-Jitsu tradițional din lume. A înființat AJJIF Global, organizația cu cea mai largă reprezentare în lume, având școli de Ju-Jitsu în peste peste 100 de țări. În urmă cu doi ani zile, chiar Alexey Kunin a făcut din Hanshi Pavel Milovan (9 Dan Ju Jitsu), prin clubul său, Clubului Sportiv Seishi Budo Arad, singurul abiltat să predea Ju-Jitsu tradițional în România. Certificatul a venit sub forma unui scroll de perete, dar și a unui certificat cu pecetea AJJIF Global.

Dar, americanul nu a venit cu mâna goală nici de această dată, ci a purtat cu el un nou pergament cu reguli stricte pentru „dojo-ul” prietenului său, Pavel Milovan. A fost deja lângă el în momente importante, cum a fost cel din toamna anului trecut, când în Parcul Pădurice a fost descoperit bustul maestrului Mihai Botez, iar sala în care a predat și astăzi a preluat și ea numele părintelui artelor marțiale din România. „Vin în România în fiecare an, aceasta este a șasea oară când sunt la Arad pentru un seminar de Ju-Jitsu tradițional și kobudo. Ieri (n.a. vineri) am fost și la Timișoara, pentru a preda un curs de vindecare orientală și Ju-Jitsu tradițional japonez. În această sală mă întâlnesc cu oameni dragi mie, din artele marțiale, dar și din lumea politică și administrativă a orașului care ne ajută foarte mult. România a fost mereu foarte puternică în sport, chiar și pe timpul existenței URSS, țara dumneavoastră a dat sportivi valoroși, competitivi la nivel mondial, iar Guvernul și în general oamenii au această cultură de a se implica cu toate forțele în sport și cultură. Prin urmare, românii sunt încurajați să practice sportul, iar din punctul meu de vedere am observat că atracția pentru artele marțiale, pentru Ju-Jitsu, e mare”, ne-a mărturisit Alexey Kunin.

La festivitatea de deschidere orchestrată de Nicoleta Pavel au participat și rostit scurte discursuri prof. univ dr. ec. Ramona Lile, rectorul Universității Aurel Vlaicu, Dorel Căprar, deputat de Arad și vicepreședinte al Federației Române de Judo și Adrian Todor, deputat membru al Comisiei de Tineret și Sport în cadrul Parlamentului României. Înainte de lecțiile susținute de Kunin, maeștrii din cadrul clubului Clubului Sportiv Seishi Budo au susținut demonstrații de auto-apărare.

  









Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button