Minifotbal, futsal

A patra ediție a Cupei „UAV” se va desfășura săptămâna viitoare





Anul acesta, la cea de a IV-a ediție a Cupei UAV, organizatorii propun iubitorilor de sport din școlile arădene două competiții: atletism și fotbal în sală. Organizatorii, Asociația Activi și Mai Puternici Împreună și Asociația Proactivi pentru Viitor, în parteneriat cu UAV, Inspectoratul Școlar și AJF îi invită pe elevii de gimnaziu să se înscrie la cele două secțiuni.

Competiția de fotbal va avea loc în Sala de Sport a Universității „Aurel Vlaicu” din Arad  în data de 19 octombrie iar cea de atletism pe Stadionul Gloria, în data de 17 octombrie.

„Este un eveniment dedicat elevilor de gimnaziu din școlile din municipiu și județ. An de an numărul participanților este tot mai mare, ceea ce ne dă încredere și ne confirmă pasiunea pentru sport a tinerilor din Arad” a declarat prof. Mircea Crișan, organizator. În ceea ce privește secțiunea dedicată atletismului, aceasta va fi supervizată de către președintele Asociației Proactivi, cunoscutul atlet Sorin Mîneran.

„Implicarea universității  Aurel Vlaicu, prin Facultatea de Educație Fizică și Sport,  în această competiție ne onorează și confirmă preocuparea noastră pentru implicarea tinerilor în activități sportive. Susținem atât sportul de performanță cât și cel de agrement și ne bucură interesul pe care elevii din școlile arădene l-au manifestat față de această competiție” a declarat rectorul UAV, prof. univ. dr. Ramona Lile.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button