UTA Arad

Derby-ul Vestului se joacă sâmbătă, 27 octombrie, la ora 12





Cel mai așteptat meci al toamnei pentru suporterii arădeni și timișoreni a fost programat de Federația Română de Fotbal la orele amiezii. ASU Poli – UTA se joacă pe 27 octombrie, pe arena „Dan Păltinișanu”, începând cu ora 12.

Confruntarea e valabilă pentru etapa 14-a a ligii secunde și, chiar dacă nu are o miză de clasament importantă, în viziunea susținătorilor „alb-violeți” și „roș-albi” o victorie în Derby-ul Vestului e crucială.

Partida de anul trecut, de pe Bega, s-a jucat tot în luna octombrie, pe 15, iar Poli s-a impus cu 2-1. Pentru UTA a marcat macedoneanul Asani, care astăzi, ca și 90% din componenții de atunci ai echipei pregătite de Cristi Todea, nu mai face parte din lot.

Până la „ciocnirea” de peste 11 zile, „Bătrâna Doamnă” mai joacă pe puncte cu Energeticianul, pe „Motorul”, în timp ce ASU se deplasează câteva străzi, pe „Electrica” din Timișoara, pentru derby-ul celor două Poli.









6 comentarii

  1. Nu mai e nici un Derby al vestului.. Joaca echipa galeriei lui poli, repet echipa galeriei nu a suporterilor, cu echipa lui falca și a lui mesar, ca nu putem spune ca e echipa arădenilor, ca falca și mesar fac ce vor muschiuleții lor cu acest club, fără a tine seama de părerea suporterilor!

    0
    0
      1. Trist e ca Raul are dreptate, dar majoritatea ignora realitatea. Mare dreptate ai, Raul!!!! Si pana nu spunem lucrurilor pe nume nu putem face absolut nimic!!!

        0
        0

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button