Felnăcanul Alex Sabău și-a cerut iubita în căsătorie înainte de România – Serbia, în fața unui stadion plin

Felnăcanul Alex Sabău și-a cerut iubita în căsătorie înainte de România - Serbia, în fața unui stadion plin

Pentru doi tineri arădeni meciul dintre România și Serbia, din cadrul Ligii Națiunilor la fotbal, va rămâne veșnic în amintirea lor. Duminică, 14 octombrie, pe „Arena Națională”, Norica i-a spus DA lui Alex, care a îngenuncheat în fața ei cu inelul de logodnă, în fața a 48 de mii de martori. Momentul a fost imortalizat prin aplicația Kiss Cam, împrumutată de Federația Română de Fotbal din străinătate, dar personalizată în culorile „tricolore”.

Alex Sabău are 23 de ani și este unul dintre cei mai importanți fotbaliști ai divizionarei a patra, Victoria Felnac. E vice-căpitanul echipei pregătite de Lucian Ciba și angajat al Primăriei din localitate. Pe Norica Mîneran, din Beliu, a cunoscut-o în urmă cu 8 luni de zile, iar legătura dintre ei este atât de puternică încât au decis să întemeieze o familie. Cererea în căsătorie a plănuit-o Alex în câteva zile și s-a petrecut cu un sfert de oră înainte de startul confruntării de pe „Arena Națională”. „Când am cumpărat biletele la meci nu am făcut-o cu intenția de a face această cerere de căsătorie. Între timp, însă, tot gândindu-mă la ceva special, mi-am luat inima în dinți și am trimis un e-mail pe adresa Federației Române de Fotbal. De aici mi-a răspuns promt domnul Cătălin Popescu și totul a decurs apoi conform planului. Nu vă pot descrie în cuvinte emoțiile pe care le-am avut înainte de meci, dar și când am apărut pe ecranul mare al Arenei Naționale. Deși erau zeci de mii de oameni în tribună, nu am mai văzut și auzit, parcă, nimic, ci doar pe iubita mea. I-am simțit emoțiile și ei, nu s-a gândit niciun moment ce avea să se întâmple, ea pur și simplu își dorea să asiste la un meci de fotbal important, cu mulți spectatori în tribune. Acum, nu vom uita niciunul dintre noi acest meci și, vorba crainicului de pe stadion, s-ar putea să avem 48 de mii de inivitați la nuntă”, spune fundașul lui VI-FE.

Duminică, la București, alături de Alex și Norica au fost câțiva prieteni, între care și un alt fotbalist al felnăcanilor, Florin Trifan. Meciul s-a terminat la egalitate (0-0), cu atacantul arădean, George Țucudean, pe teren pentru „tricolori” timp de 80 de minute.

Facebook Comments
3
0

4 comentarii


  1. Casa de piatra . Sa fiti fericiti si sa aveti copii frumosi ca voi .

    3

    0
    Răspunde

  2. Fericire maximă și copii frumoși și sănătoși!!

    1

    0
    Răspunde

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.