Ciornei a spart gheața în Liga 3-a la momentul oportun: „Mă bucur pentru gol, dar mai ales pentru victoria echipei”

Ciornei a spart gheața în Liga 3-a la momentul oportun: „Mă bucur pentru gol, dar mai ales pentru victoria echipei”

Aflată la primele dificultăți de la începutul stagiunii după eșecul de la Dumbrăvița, unde pe lângă puncte i-a pierdut și pe Pavel și Modan, Crișul Chișineu Criș a fost salvată de unul dintre cei patru fotbaliști localnici din lot. Alături de portarii Mucha și Pătroi și juniorul Clej, Alin Ciornei este „fiu al locului”, fotbalist crescut la Kickers chiar de managerul echipei, Daniel Cherecheși.

Ciornei a fost titularizat în premieră în Liga 3-a de Adi Abrudean și și-a făcut treaba cu golul de trei puncte în compania celor de la Industria Galda. „Am intrat mijlocaș dreapta, dar după 10 minute, Mister mi-a spus să trec vârf în locul lui Piț. Așa a considerat dânsul că e mai bine după primele faze și iată că a fost o mutare inspirată. Mă bucur pentru gol, dar mai ales pentru victoria echipei într-un moment puțin mai dificil. Veneam după eșecul de la Dumbrăvița, dar ne-am pregătit bine și ne-am făcut datoria fiecare pe postul pe care a jucat”, spune mijlocașul de buzunar al Crișului.

Așadar, la primele sale minute oficiale ca „vârf”, Ciornei a și înscris pentru prima dată la nivelul eșalonului terț. „Am avut două asisturi până acum, cam asta e treaba mea. Apoi, dacă și marchez cum s-a întâmplat și azi cu atât mai bine, iar dacă echipa și câștigă e perfect. Sperăm ca până la derby-ul zonal de la Cermei să revină Pavel și Modan, căci va fi un meci mult mai greu decât cel cu Galda. Nu de alta, dar ne propunem să luăm trei puncte și de acolo”, a adăugat fotbalistul de 25 de ani.

Crișul Chișineu Criș e pe locul 4 în seria a IV-a Ligii a 3-a, la 4 puncte distanță de Lipova și Dumbrăvița, aflate la cota 22.

Galeria foto Crișul – Industia Galda

Facebook Comments
4
0

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.