Coulibaly a jucat aproape perfect în meciul de care toți arădenii i-au vorbit încă din prima sa zi în „alb-roșu”: „Victorie pentru suporterii decedați!”

Coulibaly a jucat aproape perfect în meciul de care toți arădenii i-au vorbit încă din prima sa zi în „alb-roșu”: „Victorie pentru suporterii decedați!”

Stephan Yuri Coulibaly a sosit în această vară la UTA și a fost o prezență constantă la mijlocul terenului pentru echipa arădeană, fiind – poate – fotbalistul care a ieșit cel mai mult în evidență în „alb-roșu” în acest sezon.

„Închizătorul” aivorian a făcut un meci aproape fără greșeală cu ASU Poli la Timișoara, în victoria echipei sale cu 3-1, succes pe care l-a dedicat celor doi suporteri decedați în accidentul de joi seara. „Sunt foarte fericit pentru colegii mei, pentru suporteri, galerie și pentru toți arădenii. Acest meci a fost foarte important pentru noi, mai ales după tragicul accident al celor doi suporteri, iar rezultatul este unul mare, pe care îl dedicăm băieților decedați în accident de mașină. Dumnezeu să-i odihnească în pace”, a menționat utistul.

Coulibaly a fost introdus în atmosfera derby-ului Vestului încă din primele sale zile la Arad, iar ieri a avut ocazia să simtă pe pielea lui ce înseamnă o confruntare între UTA și Poli. „Partida a fost dificilă, dar am dat totul din noi pentru victorie. A fost și un meci special pentru mine, deoarece de când am semnat cu UTA, toată lumea vorbea despre el. Mi s-a spus că e foarte important pentru echipă, pentru suporteri și pentru oraș. Mă bucur că am jucat în acest derby și bineînțeles că l-am și câștigat” a adăugat mijlocașul de culoare, numit deseori de Ionuț Popa drept un factor de echilibru în linia mediană.

Mijlocașul de 19 ani a ratat doar două partide în acest sezon de ligă secundă, cele cu Balotești și Energeticianul. La dată confruntării cu ilfovenii era pe drumul de întoarcere din Senegal, unde își prelungise viza de ședere în România, iar la cea cu trupa din Valea Jiului a fost suspendat pentru cumul de „galbene”.

FOTO: UTA Media Design

Facebook Comments
6
1

6 comentarii

  1. Avatar

    El este următorul jucător de export al nostru. Daca l-am putea ține inca un sezon si isi menține evoluțiile de pana acum,va fi un jucător căutat

    10

    2
    Răspunde
    1. Avatar

      Costin va fi următorul jucător pe care se vor lua bani!

      8

      0
      Răspunde
  2. Avatar

    Pina acum el este jucatorul care a jucat cel mai bine de la UTA . E un fotbalist bun , vede bine jocul , altruist , tehnic , dispus la efort , serios ! Joaca pe un post foarte dificil care cere calitati , unde nu prea te poti ascunde de joc ! Nu imi amintesc un joc de cind a venit, in care sa poti spune ; Coulibaly a jucat prost !!!

    5

    0
    Răspunde
  3. Avatar

    Sper ca , conducerea va avea atita minte sa nu-si bata joc de Coulibaly , asa cum a facut cu Adili si nu numai !!!

    13

    0
    Răspunde
  4. Avatar

    Acum cat este pe val trebuie sa il dam. In iarna poate reusim sa il dam in liga1 la ceva echipa sa luam bani pentru supravietuire in liga 2

    1

    9
    Răspunde
  5. Avatar

    BRAVO , baiatule, ai fost cel mai bun de pe teren.
    Bine au mai jucat si Cipri Rus, Ianos,Manea…in acest meci e adevarat nu a jucat rau nici Costin.

    4

    0
    Răspunde

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.