Popa: „Mă așteptam să fie peste noi, dar nici să fim umiliți și batjocoriți fotbalistic”

Popa: „Mă așteptam să fie peste noi, dar nici să fim umiliți și batjocoriți fotbalistic”

Succesul din derby-ul Vestului a fost un simplu foc de paie pentru utiști, care în fața unei formații mai solide nu au avut nicio șansă. Universitatea Cluj a defilat pe „Motorul”, arădenii nefiind niciun moment în joc.

Portarul oaspeților, Dur-Bozoancă nu a avut nici măcar o intervenție grea astăzi, în timp ce Orlic a scos de patru ori mingea din plasa sa. Practic, stafful tehnic al „roș-albilor” s-a resemnat după o oră de joc, când tabela arăta deja 0-3. Ședința din vestiar a fost și ea destul de lungă, Ionuț Popa fiind cât se poate de franc în fața presei. „Nu prea ar fi multe de spus, pentru că diferența de valoare a fost imensă. Atât putem și nimic mai mult. Mă așteptam să fie peste noi, dar nici chiar așa, să fim umiliți și batjocoriți fotbalistic. Ne-au dat cu terenul în cap pentru că jucătorii noștri nu puteau da o pasă de 2 metri, nu reușeau să facă o preluare. Toate golurile lor au venit din posesia noastră: pase greșite, lufturi. Pe lângă asta, cei de la U Cluj au avut o dezinvoltură extraordinară, dar cred că și o echipă de Liga a 4-a ne bătea astăzi”, a remarcat antrenorul „Bătrânei Doamne”.

Impresia a fost că UTA ar fi jucat 120 de minute miercuri în fața unei prim-divizionare și nu Universitatea Cluj, care a dus excelent jocul de la Arad, la interval de 4 zile. „Problema a fost la noi, nu știu dacă jucătorii se pot ridica la un nivel mai înalt, am fost penibili. Clujenii făceau pressing și în ultimele minute, iar noi nu ne puteam replia. Chiar i-am întrebat ce fac în cantonamente, nu cred că mai are rost să intrăm în astfel de cantonamente înainte de meciuri”, a adăugat „Mister”.

Poate cea mai slabă prestație a sezonului pentru utiști a venit chiar la o zi după ce autoritățile locale au lăsat să se înțeleagă că se vor implica în salarizarea fotbaliștilor. „Personal, nu știu nimic despre situația cu Primăria, dar la ce am jucat astăzi nu merităm nici salarii, niciun leu. A fost o bătaie de joc la adresa Aradului, la adresa fotbalului, la adresa galeriei, care a fost superbă. A fost o rușine. Să nu poți prelua o minge, câștiga un duel sau face un dribling”, a conchis Popa.

Facebook Comments
4
2

25 de comentarii

  1. Avatar

    Daca se continua asa ,nu este bine ,atentie vin meciuri la fel de grele deplasare grea la Aerostar Bacau, acasa cu Argesul, la Ploiesti cu Petrolul, acasa cu Mioveni, acasa cu Geto-Getica si ultima etapa din acest eszon la Farul, deci daca baietii nu isi revin repede UTA. s-ar putea sa duca UTA. pe topogan in nisipurile miscatoare ale subsolului si este pericol mare !?

    11

    1
    Răspunde
    1. Avatar

      Cei tineri, ex : Copaci, Petra, Cublesan si restul, in weekend uri sunt in cluburi, cu tigara si berea in mână.
      Sambata noapte la ora 4, Petra era in Club Wings, cu inca 2″fotbalisti” viata extra sportiva.
      Mizeriiilor.

      10

      0
      Răspunde
  2. Avatar

    Toata lumea este vinovata, primaria, jucatorii, conducatorii doar d-nul Popa e nevinovat. Stau si ma intreb, cine a avut mana libera la jucatori in vara de a facut o echipa atat de slaba ???

    17

    11
    Răspunde
    1. Avatar

      mă întreb ce caută acest catastrofa de jucător Enescu la Arad Janos la fel afara cu ei desi tu l-ai adus la Arad pe Enescu creier al echipei sa nu facă un tribllung catastrofa de jucător nu merita 20 lei

      16

      5
      Răspunde
      1. Avatar

        aceasta catastrofa de jucator in primele etape era cel mai bun jucato al uta ei , insa de cand sunt probleme cu banii cam toti sunt catrastrofe….dati le banii si veti vedea o alta fata a lor.

        19

        10
        Răspunde
        1. Avatar

          Adica au mai multe fete? Si cam care ar fi meciurile in care Enescu a fost cel mai bun jucator? Va rog sa le scrieti, ca unii avem memorie foarte scurta.

          5

          1
          Răspunde
    2. Avatar

      Oare de ce nu vi tu antrenor la Uta măi Steliane ???In vara crezi ca Uta avea bani ? Popa nu are nici o vină ,problema e la conducere care sint niste amatori. Cite firme si au retras sprijinul cu actuala conducere ? Popa ca antrenor antreneaza ce i se dă…nu mai arunca in Popa ca el e unul dintre cei mai buni antrenori din tară . Uta la ora actuala are doar antrenor si doi jucatori atît!

      22

      9
      Răspunde
  3. Avatar

    Popa…. Asta ai adus în Arad și la UTA…. bătaie de joc…. mediocritate… jucători cu nimic mai buni decât cei care au plecat…. nu mai contenești să te acoperi și să ne acoperi de rușine??? Și de penibil??? Cât mai trebuie să te suportăm?
    Ești direct responsabil! Doar tu pentru că ți s.a dat mână liberă și putere absolută!

    16

    19
    Răspunde
    1. Avatar

      Finanțati voi doi clubul cu mii de eu și aveți mana liberă la transfer și antrenor.

      14

      12
      Răspunde
      1. Avatar

        Cat de infantil in gandire esti de poti sugera ca Popa finanteaza altceva decat buzunarul propriu? Ce si cum poate motiva popa esecul sau de acum la UTA?
        Repet: cine este el sau ce reprezinta pt fotbalul aradean ca sa aiba vreo influenta la cineva pentru finantari sau altceva???
        O posibila solutie: jucatori aradeni, care nu au nevoie de cazare … antrenor dedicat care cunoaste potentialul fotbalului aradean: Pacurar, Stupar, Gaica, care au avut si rezultate pe linie cu juniorii… reconstructie…banii de la Primarie folositi pentru programe moderne de antrenament, pentru medicatie sportiva, preparare sportiva si recuperare profesionista… preparator fizic… am avut dar a fost indepartat in mod josnic! Fara antrenor secund, care ce naiba face??? Incalzirea??? Aseaza jaloane, gardulete si mai zbiara si el la jucatori ca sa-si justifice plata??? Organigrama redusa la Club fara atatia directorasi de mucava sau de paie! Transparenta in gestionarea banilor… Si iarasi va fi o emulatie la UTA ca in vremurile de demult!
        Deci nu e vorba despre Popa ci despre cum ar fi daca el nu ar mai fi la si in club!

        1

        0
        Răspunde
    2. Avatar

      Esti total aerian…probabil ca acum ce te-ai trezit din amorțeală .

      3

      9
      Răspunde
  4. Avatar

    Nu sunt fan popa, dimpotrivă mi-e antipatic de când a sărbătorit ostentativ victoria la baraj cu recasul împotriva noastră, dar aici a avut dreptate! E lipsă crasă de valoare, și cum a spus el poți să stai toată ziua cu ei la teren, sunt de valoare limitată, iar dacă în iarnă nu se aduc fotbaliști buni pt toate compartimentele, dar în special pe axul central, ne paște retrogradarea! Că am adus vorba de fotbaliștii de la Recaș, ăia au fost un an neplătiți, dar și-au respectat meseria, și au salvat echipa de la retrogradare cu -14 handicap!! rezultatul? Toți și-au găsit echipe , Barbuț, Artean, Straton, Mailat care îmi vin acum in minte, au fost solicitați la echipe bune.. fiindcă dacă respecți meseria pe care o faci, întotdeauna vine și răsplata mai devreme sau mai târziu, dar dacă o pacalesti, te pacalesti pe tine însuți! De acea cei amintiți de mine au ajuns pe la CFR Cluj, Craiova, viitorul sau Călărași, iar ,, vedetele” de la Arad au ajuns la Reșița, Lipova, cermei sau pecica!

    26

    3
    Răspunde
    1. Avatar

      Cei de care amintești au avut și ai impresari care s.au luptat pentru ei…. Pentru jucătorii de la UTA nu se luptă nimeni pentru că cei din conducere nu agreează ca jucătorii aflați sub contract cu ei să fie reprezentați și astfel să piardă cash.ul! DACĂ Toma nu a semnat…. out! La fel Jorza…!
      Și lista poate continuă!
      Din surse sigure!

      17

      4
      Răspunde
  5. Avatar

    Popa e depasit doar la caterinca e number 1 poate vine vreo oferta și ne scăpăm de el

    13

    12
    Răspunde
  6. Avatar

    Rar mi-a fost sa vad un mijlocas slab ca simfonistul Enescu, caci nu da mingi in fata,ci lateral ori inapoi si multe mingi le pierde caci nu mai poate alerga….Ionut Popa daca nu stii mainile moarte din echipa si gafiorii de la UTA,ti scriu eu peste putin timp ca sa fie luate masuri de despartire fata de ei !!!Oricum astazi am luat bataia matului care face kaca sub pat si clujenii au sters cu noi pe jos sa fie umilinta maxima….!Totusi cred ca la Bacau nu pierdem caci poate jucatorii spera sa spele din rusinea cu UCj.Ce se intampla si la juniorii de 17 ani ce au incasat 10-0 la Miercurea Ciuc de unde trebuia sa vina in pielea goala,ca ciucanii le puteau confisca echipamentul….!Rusine conducerii utiste !

    17

    5
    Răspunde
  7. Avatar

    Echipa in totalitate nu are încredere în ea și degeaba i se injecteaza curaj și bunăvoința ! Practic vreo trei inși joaca constant. Manea, Coulibaly ,și Rus. Adio portari ,fundași și restul pina la 24 !! Nu ajunge sa vrei. Să învățăm de la Chindia să ne păstrăm valorile.Sa adăugăm ce trebuie și să avem răbdare cum au avut și ei.Clujul are compartimente de A .Fundașii centrali ,de exemplu, Abrudan și Cordos plus restul . Dar nici așa nu trebuie sa arate un meci locurile 8 cu 5 !! Tinerii care vor rămâne să țină minte meciul ,dar nici nu au de învățat nimic de la Vadrariu ,Pop sau Enescu !!

    19

    1
    Răspunde
  8. Avatar

    Meci cu final…previzibil.( chiar am jucat „2” la pariuri…) poate doar dimensiuea scorului este neasteptata. Ce face Ionut Popa- un tip,…care..l-am tot laudat,.. este…. „prostitutio …in integrum”. Nu iti place ceva, nu poate,.., nu esti platit,….ma rog,..pleci, …cu demnitate, nu „joci” ca azi…( Eu nu uit alte meciuri cu Clujul, cu Targu Mures),..dar sa incepi a face 2-3 antrenamente saptamanale si apoi a sa minezi fotbalul este cam…prea mult. UTA, azi a ajuns „obiect de studiu”.- cum sa fii.o echipa…..”violata”.. cum sa fie jefuita, cum sa ti se fure…identitatea . Asta cu marele ajutor al edilului aradean …falca. Dar , azi Ionut Popa si ai lui ..”elevi” si-au dat masura caracterului lor…mic si urat. Nu ii va spala…multa vreme,…toata apa Muresului….pentru mine ( cel putin ),pentru cum au mimat azi fotbalul. Azi nu a fost ” o problema de finantare” a clubului, ci o problema de atitudine, de caracter… Doar un prost mai poate apela la jucatori ca Enescu, Vadrariu, oameni cu caracter….minuscul, pe care a pune baza …inseamna ca esti fraier..Cam la fel este si cu Ionut Popa, chit ca e la un final (…tare urat..) de cariera. Desigur „marele edil” poarta vina principala, el ni l-a adus pe Meszar, el il mentine, lui ii place (…dezinteresat…oare ? ) actuala forma de organizare. Avem, ceea ce …meritam ! Cit despre galerie….sa fim seriosi,… Decit o asa UTA…mai bine…fara ea, pusa in rama si creata o alta entitate ( FC Falca, FC Atleticuta, ..FC Arad) unde vechiul brand aradean…sa nu fie folosi, ..batjocorit. Mie mi=a ajuns, nici televizorul nu il mai tin deshis, cind vine vorba…de UTA ( cea de azi)

    21

    6
    Răspunde
    1. Avatar

      Eu ce nu inteleg gestul galeriei de azi…dupa meci cand le-au cantat, trebuiau sa se intoarca cu spatele . nicidecum sa le cante…au cantat tot meciul foarte frumos, iar dupa trebuia sa- i faca un pic de rusine, asta meritau purtatorii de tricouri de la UTA…

      5

      1
      Răspunde
  9. Avatar

    Echipa asta a ajuns la penalty uri cu Poli Iasi, deci baietii se pot ridica la un nivel bun… trebuie ceva experienta in toate compartimentele, fundasii laterali foarte slabi astazi!!

    7

    6
    Răspunde
  10. Avatar

    VALOAREA care reprezinta CALITATEA, SE PLATESTE! Cu jucatori care accepta sa joace pe gratis, este un succes daca nu retrogradam. Diferentza dintre actuala UTA si U Cluj, este distantza dintre o echipa care spera sa nu retrogradeze si o echipa cu veleitatzi justificate de promovare. Comparand om cu om jucatorii celor doua echipe, rezultatul de pe teren este corect. Daca nu recunoastetzi valoarea lui Popica, imaginatzi-va ca ar antrena actuala echipa U Cluj si daca nu ar obtzine calificarea, l-atzi putea acuza de incompetentza, dar cat timp nu are pe cine sa antreneze, spunetzi-i MULTUMESC ca mai sta antrenor aici, in sperantza ca va salva Aradul de la retrogradare! HAIDE UTA!… nu te lasa, cu putzin noroc poate ca nu retrogradam… si la anul, daca vom avea stadion de Liga intai, putem spera sa vina si banii, deci si jucatori de prima liga.
    🙁

    10

    8
    Răspunde
  11. Avatar

    Eu ce nu inteleg gestul galeriei de azi…dupa meci cand le-au cantat, trebuiau sa se intoarca cu spatele . nicidecum sa le cante…au cantat tot meciul foarte frumos, iar dupa trebuia sa- i faca un pic de rusine, asta meritau purtatorii de tricouri de la UTA…

    5

    4
    Răspunde
  12. Avatar

    Bonga greșește n meciuri și joacă titular oare de ce enescu e praf cublesan janos și pop + vadrariu sa fie la numar și ce tot insista cu oprea de ce nu jucam cu ai noștri cu niculescu și hrezdac macar ăștia vor și nu ai fire de bani dar numai un chioșc (popa) nu vede sau nu vrea sa vada chestia evidente sau are alte interese ca acum are clienti la teren bani vin și el la circ e number one DEMISIA mascaricule

    10

    2
    Răspunde
    1. Avatar

      Ce nu intelegi? De pe urma celor adusi de Popa se iau comisioane… de la impresar pana la antrenor… de la cei din ograda proprie ce se ia??? Nimic… Adica se ia si ultima farama de sportivitate… de demnitate… de dorinta de a juca fotbal pentru ARAD! Nu pentru bani!
      Se tot face pomenire despre meciul cu ASU Recas.. sau Timisoara …cum vrei… Ala a fost un non combat de manual din partea timisorenilor… si s-ar putea tot pe filiera Popa… Cine stie fotbal si are habar de acest fenomen si a mai si vazut meciul la televizor este convins de asta si nu de valoarea celor din lotul UTA-ei de acum!
      Popa va sta pana va lua si ultimii bani pentru ca asa si-a facut clauze in contract!
      De aceea a venit la UTA… e acasa… UTA nu are obiectiv… Bani, „este”! Presiune nu are de nici un fel…. Vinovatii „e” peste tot… asa ca el pozeaza in potential mare salvator al echipei de la retrogradare! Pe cand Nagy s-a batut 2 ani la barajul de liga 1 si drept multumire … OUT! Adica nici o fapta buna nu ramane nepedepsita!

      10

      2
      Răspunde

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.