UTA AradzTOP ARTICOLE

Efectul primelor excluderi din lot și încasării salariilor din bani publici, mâine, în Bacău – UTA!





După eșecul usturător în fața Universitatea Cluj, UTA pare să fi realizat că drumul spre podium în prezenta ediție de campionat e barat de echipe mai bine puse la punct, care – de altfel – i-au și depășit la rând pe arădeni. Curățenia de toamnă-iarnă a început cu patru jucători, între care unul, Daniel Vădrariu, și-a și reziliat contractul cu „roș-albii”. Astfel, stafful tehnic al „Bătrânei Doamne” s-a aflat în situația de a apela la toți seniorii din lot pentru deplasarea de la Bacău, în timp ce de la centrul de copii și juniori s-a apelat, deocamdată, doar la David Miculescu (17 ani).

Cel puțin la prima vedere, echipa moldavă pare mai îndreptățită să spere la toate punctele puse în joc. Neînvinsă de patru meciuri și învingătoare în ultimele două, Aerostarul a evadat din „zona roșie” a clasamentului. „Suntem într-o perioadă bună, pe care vrem să o prelungim. UTA este una din echipele de tradiție ale fotbalului românesc, dar noi nu ne permitem să cedăm puncte. Trebuie să credem în noi pentru a obține a treia victorie la rând”, spune antrenorul Florin Bratu pentru desteptarea.ro.

De altfel, meritul pentru cele 6 puncte din tot atâtea posibile e și meritul fostului tehnician dinamovist, care l-a schimbat în urmă cu trei  săptămâni pe Cristi Popovici. Atent la fiecare detaliu, fostul atacant e la curent cu punerea în afara lotului a lui Vădrariu, Cubleșan, Pop și Matei și atenționează: „Excluderea celor patru nu înseamnă neapărat un avantaj pentru noi. Uneori, o astfel de măsură poate crea un șoc pozitiv”.

„Bătrâna Doamnă” a plecat de ieri la drum, aseară a stat la Brașov, azi s-a antrenat la Tărlungeni, iar la orele serii trebuie să ajungă la Bacău. Ionuț Popa spunea că se așteaptă o tresărire de orgoliu din partea elevilor săi, mai ales că veștile prinvind salariile începând cu luna octombrie sunt excelente. Restanțele de două luni vor fi achitate și ele, dar Primăria se va îngriji ca de acum înainte conturile jucătorilor și staffului tehnic să fi alimentate din bani publici, la timp.

Cât despre adversarul și antrenorul pe care arădenii îi vor avea în față mâine, de la ora 11, antrenorul „roș-albilor” a spus următoarele: „Știu că este o echipă de luptă, de angajament, cu talie, au și un antrenor nou. Am mai aflat de la prietenii din Bacău că din punct de vedere financiar stau excelent. Uzina de avioane plusează, chiar și jocurile nu sunt pe Municipal, ci pe Aerostar. Aerostarul ne va pune amri probleme, dar depinde cum ne revenim după acest episod cu trimiterea la echipa a doua a jucătorilor de care am tot vobit. Nu mi-a plăcut m-a durut nepăsarea lor și nu mai doresc să o văd la alții. Nu am nicio relație profesională sau personală cu Bratu, doar ne cunoaștem. Suntem la mare diferență de vârstă, este un antrenor tânăr care are mari perspective, a prins câteva meciuri ca antrenor în Liga 1 la Dinamo, cred că a adus ceva nou și proaspăt la Bacău din moment ce a obținut două victorii din tot atâtea meciuri”.

Aerostarul e pe locul 14 în clasamentul ligii secunde, având 15 puncte strânse, cu 8 mai puține decât UTA. Odată cu revenirea în lot a lui Stahl, tunisianul El Hasni rămâne singura absență provocată de accidentări sau suspendări în „alb-roșu”. În schimb, băcăuanii au tot lotul valird.

Formații probabile:

UTA: Bodea – Costin, Manea, Benga, Copaci – Coulibaly, Enescu – Janos, Miculescu, Petra – Rus.

Bacău: Potcoavă – Ardei, Alin Mutu, Al. Ichim, Chirilescu – Căinari, Rz. Adăscăliţei – I. Chirilă, Hurdubei, Vraciu – Buhăcianu

Arbitri: Marius Omuț (Satu Mare) – Bogdan Velicu (București) – Ovidiu Timar (Marghita – Bihor). Rezervă: Valentin Lungu (Iași)

Observatori FRF: Zoltan Tamaș (Odorheiu Secuiesc), Bogdan Gheorghiță (Vaslui)

Partida ce începe mâine, la ora 11, nu este transmisă pe micile ecrane, dar va pute afi urmărită în format live-text pe sportarad.ro.

12 comentarii

  1. Opriți-va odată cu discuțiile astea despre salarii! Numai la Arad în presă se vorbește atât de mult de salarii sau bani. Orice titlu e repetativ, deja e prea mult!
    Gata, am înțeles cu toții.
    Scrieți va rog cronici, avancronici, situații tehnice. Ceea ce ar putea interesa suporterii.

    0
    0
  2. Fotbal moldav ,frust ,arțăgos contra celui tehnic ,așezat arădean ! Gruparea lor stabila financiar ,legata de ,,avioane”” contra arădenilor care nu s-au putut lega și ei de ,,, vagoane””!. Una peste alta vedem o victorie arădeană .Aici unii jucători au de demonstrat ceva ! Hai UTA !!!

    0
    0
  3. Un meci foarte, foarte greu pt. UTA.,ma voi multumi si cu un meci de egalitate ca de castigat este foarte , foarte greu dar nu imposibil ,deci pronostic 1 x 2 !!! FORTA UTA , HAI BAIETII !!!

    0
    0
  4. Nimeni nu cred ca poate sa fie suparat!Nimeni,pe nimeni!Sau poate ca toti,pe toti!Platesc doar cei care pe stomacul gol,nu au mai avut chef de fotbal,sau nici macar…Sau alesi gresit!Nici o supare!Bine ca macar se taie in carne vie,nu pe la chefuri,dupa infrangeri!
    Nu s-a invatat nimic din greselile trecutului,la episodul elefantilor.doar ca acum sunt mai tinerei…Este clar,ceea ce vedem toti tampitii….Fara nerv,fara vlaga,fara abnegatie….
    Nu vorbesc despre Matei,Vadrariu,accidentari exista si sunt inevitabile…Ca si cum acum i-ai exclude pe El Hasni sau pe Stahl…Ce facem?Nici unul nu se numesc Grigorie!L-am vazut pe Stahl,iesind plangand accidentat din nou.Mi s-a rupt sufletul…dar ce facem?Il dam afara?
    In acelasi timp,altii bine merci,mimeaza un fel de fotbal de neanteles….Exclusi!Imi pare foarte rau,doar de Cublesan!Noi nu stim nimic,tata in pod beleste oaia!
    Ce usor s-a renuntat la niste jucatori…Incepand cu Adili,Jorza,Tanase,Dinculescu,,chiar Miron,Toma,ba chiar si Burla si altii.,nu comentam despre situatia Hlistei si Buia…Daca citeste Chindris pe aici si SCU,sa confirme cate materiale pirotehnice a bagat in terenuri Chindris,pentru galerie?Sincer?Si altii…
    A fost cica solicitat si Curtuius,capitan de echipa pe atunci,refuzand,dar iata ca nu a facut fata nici in liga a 3-a,zburat si de la Resita….Dar aici..alt subiect…..
    Va fi greu la Bacau….Ei cu suport de avioane,noi refuzati de catre Blidar,Vagoane….
    HAI UTA NOASTRA!Hai baieti!Imbucurati-ne!

    0
    0
    1. Serios acum…ce rost a avut ,,informația” cu jucătorii care introduceau materiale pirotehnice, mai ales în contextul articolului ? Vrei să-i creezi probleme lui Chindris?

      0
      0
  5. La lotul subtiat pe care il are UTA., normal ca moldovenii au prima sansa sa castige acest meci, dar fotbalul este inprevizibil si poate baietii ne fac o surpriza castigand s-au macar un egal, ramane de vazut ce se va intampla !? FORTA UTA !!!

    0
    0
  6. La lotul subtiat pe care il are UTA., normal ca moldovenii au prima sansa sa castige acest meci, dar fotbalul este inprevizibil si poate baietii ne fac o surpriza castigand s-au macar un egal, ramane de vazut ce se va intampla !? FORTA UTA !!!

    0
    0
  7. 10 noiembrie in istoria echipei UTA
    10.11.1946 CFR Timisoara-ITA 2-6 Bonyhadi 4,Nicsa,Toth III
    10.11.1954 Dinamo Bucuresti-Flamura rosie UTA 5-0
    10.11.1960 Corvinul Hunedoara-UTA 4-1 Pop
    10.11.1963 Dinamo Pitesti-UTA 3-0
    10.11.1968 UTA-Dinamo Bacau 1-0 Domide
    10.11.1974 Politehnica Timisoara-UTA 0-0 Paltinisanu a trimis din lovitura de la 11m la radacina barei dreapta a portii lui Silviu Catalin Iorgulescu si a ramas 0-0.
    10.11.1985 UTA-Minerul Lupeni 3-0 Mircea Leac,Bitea,Adrian Manea
    10.11.1993 UTA Steaua 1-0 Ungur
    10.11.2001 Gaz metan Medias-UTA 1-1 Ianu
    10.11.2007 Unirea Urziceni-UTA 1-0
    10.11.2018 Aerostar Bacau –UTA…
    10.11.2018 Boca Juniors-River Plate …
    Un billet la negru la aceasta finala costa 5000 de dolari.La Bombonera va fi arhiplin.Argentinienii ar desfiinta campionatul daca ar fi 600 de spectatori ca pe National Arena la un joc de Liga 1.Toate campionatele Romaniei sunt o rusine,o bataie de joc la adresa sportului. 7 spectatori la un joc din Superliga de baschet feminin,citeva sute la jocurile de rugby,handbal,fotbal, polo E clar, suntem ultimii si ca interes dar ultimii si in toate competitiile Participam la o competitie de anvergura dupa citeva decenii la multe dintre sporturi Dar…atunci ne batem cu caramida in piept Cine suntem …
    UTA a fost campioana in urma cu 48 de ani. 48 de ani. O viata de om
    Cita apa va mai curge pe Mures pina cind UTA va mai lua un titlu de campioana
    E o intrebare fara raspuns.
    Cind joci la Maciuca,Ghermanesti,Afumati si mai stiu eu pe ce coclauri nu ai cum sa fii campioana

    0
    0
    1. UTA va mai fi campioana atunci când Aradul va merita! Acum Aradul nu merită mai mult de liga a doua! Când vom umple o amârâtă de arenă pe Siria sau pe motoru atunci poate putem emite pretenții de promovare, nu doar falca e de vină pt situația actuală, ci noi toți care așteptăm de la meszar sa țină singur echipa, ca apoi să-l putem acuza că-și urmărește doar propriile interese

      0
      0

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button