National Sebis

Merșca, după scorul alb cu Avrigul: „Am avut foarte mult ghinion în fața unei echipe ce a făcut anti-joc, a contat mult și absența lui Enciu”





Național Sebiș a remizat pe teren propriu (0-0) contra celor de la FC Avrig după o partidă în care elevii lui Cosmin Merșca au ratat foarte mult, lovind de trei ori transversala, de două ori prin Mărgărit și odată prin Pintea.

Înlocuitorul lui Călin Cojocaru a deplâns pierderea celor două puncte și a fost mirat că adversarii s-au plâns de starea gazonului de pe „Crișana”.  „Am întâlnit o echipă care a venit să facă anti-joc, s-au pus pe două linii și au așteptat contraatacul. Am avut foarte mult ghinion și e păcat că nu am învins, e păcat să nu scoatem rezultate bune acasă. Venim după un rezultat bun la Reșița, e îmbucurător și acum că nu am luat gol, dar cam atât. Nu știu ce gazon le trebuie dacă ei au venit doar să se apere și să joace cu minge lungă pe atacant. Absențele lui Enciu și Ankomah s-au simțit, au fost titulari de drept până acum. Mai ales Marco, de care chiar aveam nevoie astăzi la cum s-a jucat, are talie bună și forță. Ankomah a fost un jucător bun pentru noi, păcat că s-a dus la ACS unde nu știu dacă va juca. L-am mutat pe Goșa mai sus pentru că nu sunt mulțumit de randamentul lui Vereș, a jucat 11 meciuri până acum și nu a făcut mare lucru. Dar, îl înțelegem pentru că e junior, nu e copt încă. Până la sfârșitul turului ne-am propus să nu mai pierdem și să ajungem cât mai sus. Mai avem trei etape, cum le-am spus și jucătorilor sunt trei finale în care putem urca sau coborî în funcție de câte puncte scoatem. În iarnă conducerea va trage linie și va căuta soluții” au fost cuvintele lui „principalului” Merșca, la finalul meciului.

Omologul său, Mihai Ianc, a fost mulțumit cu egalul obținut și a recunoscut că, poate, echipa sa nu a meritat să plece cu un punct de la Sebiș. „A fost un meci foarte greu contra unei echipe bune, știam asta. Până la urmă am reușit să luăm un punct, nu știu dacă a fost chiar meritat, dar băieții au dat totul. Îmi pare rău că nu am putut pune mai multe probleme din punct de vedere ofensiv. Sunt de părere că a fost un meci agreabil, cu multe faze de poartă, dar nu a vrut să intre. Ambii portari au fost în mare formă. Încercăm să mai adunăm puncte pentru a ne clasa cât mai sus la finalul turului. Terenul poate arată bine de la distanță, dar era <<beton armat>>, neudat, netăvălugit și nu înțeleg de ce. Calitatea terenului și faptul că nu s-a putut pasa rapid, pe jos, a dus la acest joc fragmentat. Din ce am văzut în meciurile anterioare și la partida de astăzi, Sebișul e o echipă bună, cu jucători buni, condiții extraordinare. Dar nu știu unde se vor situa, nu știu ce strategie au după plecarea lui Călin Cojocaru”, a declarat tehnicianul sibienilor.

Peste o săptămână, Naționalul se va deplasa în județul Timiș, pentru duelul cu CSC Ghiroda.









Un comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button