Vădrariu, primul plecat de la UTA!

Vădrariu, primul plecat de la UTA!

Patru zile a mai durat aventura lui Daniel Vădrariu la UTA după trimiterea la echipa a doua, decisă luni de conducerea tehnică a „roș-albilor”. Fotbalistul de bandă stânga sosit în vară de la CSM Școlar Reșița și-a reziliat azi contractul ce-l lega de arădeni până în vara anului viitor. ”Clubul UTA și Daniel Vădrariu au ajuns, astăzi, pe cale amiabilă, la un acord de încetare a colaborării. Îi urăm jucătorului mult succes în etapele viitoare ale carierei”, e anunțul de pe site-ul oficial al grupării arădene.

Ionuț Popa și Vădrariu au lucrat împreună în Liga 1, la ACS Poli Timișoara, dar în „alb-roșu” relațiile nu au fost prea bune mai ales în ultimul timp. Fotbalistul a început destul de bine sezonul, dar a regresat și a fost schimbat în două rânduri înainte de pauză pentru randament scăzut. Ultima oară s-a întâmplat la 0-4 cu U. Cluj și de luni a mers a fost retrogradat la UTA II, alături de Cristinel Matei, Paul Cubleșan și Alexandru Pop. Aceștia din urmă rămân să se pregătească sub comanda lui Sandu Gaica și Adi Ungur, însă e de așteptat ca și ei să cadă de acord pentru încheierea amiabilă a înțelegerilor cel târziu în pauza de iarnă.

Facebook Comments
2
1

8 comentarii


  1. Nici o pierdere , sunt jucatori tineri care merita o sansa si pot juca mai cu ,,inima” ! Sper sa urmeze si altii care s-au cam ,,ratacit” pe la UTA!

    23

    1
    Răspunde

  2. Din pregatiri pasa doar la adversari. Chiar in meciul amical cu lipova o dat cateva pase la adversari. Eu cred k ii limitat, atat poate. Mai bn ramanea burla

    6

    2
    Răspunde

  3. Părea o soluție viabilă la început. Soluție la mijloc și acoperire pt.fundas. S-a stins singur ca un foc de artificii.! Poate i s-a cerut mult în condițiile unui joc ce devenise dezordonat. Acum se vede că a ocupat un loc primordial în planul Popa. Jucători promisiune, sunt cu duiumul, certitudini apar mai greu.. Mulțumim pt. bunăvoința și uram jucătorului succes in continuare Asta e numai una din micile pb. care au alcătuit pe cea mare. Așteptăm în continuare analiza tehnicienilor pt. fiecare compartiment ,pt. fiecare jucător ,fiecare la momentul oportun Asta mai descrețește frunțile încercărilor admiratori. Hai. UTA !!

    18

    0
    Răspunde

  4. Asta chiar nu e pierdere, cum nu ar fi nici Enescu! In schimb la Cublesan nu as renunța mai ales că are 20 de ani, nici Pop nu e atacant rău, dar dragoste cu forța nu se poate într-adevăr..pe Matei nu înțeleg de ce l-au trimis la echipa a doua, eu nu cred că se dă accidentat, omul chiar are probleme daca a ajuns și pe mâna lui Pompiliu Popescu, și până la urmă pt echipa asta s-a accidentat! Nu e corect așa..

    15

    3
    Răspunde

    1. Dar să-l ții în lot accidentat, să-i plătești doar salariile e corect?

      3

      7
      Răspunde

      1. Dacă s-a rupt în tricoul utei e corect da…ție ți-ar conveni să te de-a afară de la serviciul tau,i timp ce ești în concediu medical?

        5

        1
        Răspunde

        1. Emil , e buna echipa acum cu juniorii ?! Fac ei treaba buna cu jucatorii clubului, care nu o sa faca nici macar un punct pana la final de an ! Cei 4 plecati au contribuit la multe puncte dintre cele 23 adunate ! Dar oamenii nu vad asta , vad o schimbare in bine .. sa vedem cate puncte fac pana in decembrie fara ei ! Hai Uta

          0

          0
          Răspunde

  5. Pierdere, sau nu, Vadrariu ingroasa numarul jucatorilor, despartiti de UTA, cu restante banesti, care cit de curand va face memoriu la FRF. Iar UTA va trebui sa plateasca, ca altfel va fi dezastru. Pentru transferurile nesatisfacatoare, proaste, chiar,de la Scutaru, si Grahovac & Co,incoace, pina la Vadrariu, din conducerea UTA…nu plateste nimeni. Se cheltuie putinii bani cu transferuri proaste si costisitoare, apor rezilieri cu restante. Dar asta nu o vede nimeni, iar Meszar & Co nu scot banii din buzunarul lor si nici nu aduc bani,de la Atletico ei….doar cheltuie.

    0

    0
    Răspunde

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.