18/10/2020

sportarad

stiri sportive din judetul arad

Popa: „Neversomil să pierzi un asemenea joc, arbitrajul ne-a fost din nou potrivnic”

„Bătrâna Doamnă” se întoarce cu mâna goală de la Bacău, la capătul unei partide în care nu a fost cu nimic mai prejos gazdelor de la Aerostar. Mai mult, raportul ocaziilor a fost favorabil, ca și cel al fazelor litigioase, de altfel.

Arădenii au cerut cel puțin trei lovituri de la 11 metri, dar nu s-au ales cu nimic. „Când domini meciul de la început până la sfârșit și nu reușești să dai gol, dar iei unul în ultimul minut al primei reprize, nu prea mai sunt multe de spus. Meciul s-a decis dintr-o lovitură liberă pentru ei pentru henț, dar la noi domnul arbitru nu a văzut două hențuri clare în prima repriză și unul și mai clar în repriza a doua. În plus, am mai ratat în repriza a doua vreo două-trei ocazii mari și asta a fost. E neverosimil să pierzi astfel un joc, în condițiile în care gazdele au ajuns de două-trei ori în careul nostru”, a spus Ionuț Popa imediat după meci.

Întrebat de prestația elevilor lui Bratu, „Mister” a adăugat: „Nu aș vrea să caracterizez eu jocul lor, dar în principiu a fost unul simplu. Mijlocașii lor laterali veneau pe fundașii noștri laterali și ne încercau cu mingiîn spatele fundașilor noștri centrali. Dar, au trei victorii consecutive și e important să câștigi și când joci mai slab. Cred că a văzut toată lumea că am avut o posesie superioară, dar rămâne rezultatul…”.

UTA a terminat meciul în zece oameni, după ce Rus a fost eliminat. Primul „galben” l-a luat pentru proteste după faza la care a solicitat henț și penalty în repriza secundă, iar al doilea pentru că a ridicat prea sus brațul în duelul cu un adversar. Manea a fost, de asemenea „îngălbenit” pentru proteste. „A fost al nu știu câtelea meci în care am fost dezavantajați de arbitri. Acum repede, mi-a venit în minte meciul de la Snagov cu penalty inexistent pentru ei în minutele de prelungire, apoi faza de la Târgu Jiu de care a râs toată țara, când El Hasni aproape și-a rupt piciorul, iar acasă luăm galbene la prima atingere a adversarilor. Iar azi arbitrajul ne-a fost din nou potrivnic. E neplăcut când e atâta tensiune, dar și jucătorii sunt oameni și au și ei nervi. Nu am înțeles maniera de arbitraj, iar când directorul nostru sportiv i-a cerut explicații, a admis că a fost penalty, însă nu a știut să ne spună de ce nu l-a acordat, fapt care ne-a lăsat pe toți mască.”, a mai comentat Popa.

Săptămâna viitoare, UTA primește vizita echipei FC Argeș, iar arădenii vor avea trei absențe mari și late. Meciul se joacă duminică, 18 noiembrie, de la ora 13:00. „Suntem într-o situație foarte grea, cu Rus, Manea și Benga toți suspendați”, a mai admis Popa.

FOTO: Ionuț Brânzei

1
4
%d blogeri au apreciat: