Fotbal femininzTOP ARTICOLE

Promovarea în elita fotbalului feminin se vede cu ochiul liber la Piroș Security: „Simțim că e anul nostru, ne vom întări la iarnă”





Aradul era deja o campioană de toamnă în competițiile fotbalistice organizate de Federația Română de Fotbal. Este vorba despre AC Piroș Security, în seria a II-a a divizei secunde la fotbal feminin. A doua ar putea fi Șoimii Lipova, însă vacanța în Liga 3-a se va luat după încă trei etape în care se mai pot întâmpla multe.

Revenind la elevele pregătite de Gigi Cameniță, acestea și-au asigurat primul loc la golaveraj, după succesul clar (13-0), cu codașa Venus Maramureș. A fost una dintre demonstrațiile de forță don această toamnă, în care arădencele au pierdut accidental un singur meci în acest sezon: 0-1, la Ișalnița, cu Luceafărul Filiași. Altfel, media de goluri din celelalte dispute au fost de 7 goluri pe meci, patru dintre ele fiind reușite chiar pe terenul „satelitului” campioanei Olimpia Cluj.

De altfel, „leoaicele” le-au pus imediat sub ele pe someșence, care au „doar” +39 la golaveraj, față de +41 al arădencelor. Altfel, primele trei clasate, unde o includem și pe Filiași, au ajuns la cota 18 puncte, iar returul se anunță și mai interesant. Cu mențiunea că Olimpia II nu are drept de promovare, iar posibilul duel decisiv cu Luceafărul urmând să aibă loc la Arad. 

Însă, lucrurile s-ar putea simplifica și mai mult dacă președintele clubului și directorul sportiv, Liviu Ilea, vor mai întări lotul în pauza competițională. „Am dominat de la început acest campionat, simțim că este anul nostru acesta. Din punctul meu de vedere, doar partida de acasă, cu Craiova, va fi ceva mai grea. Dar, suntem la mâna noastră, dacă pierdem promovarea, o pierdem doar pe mâna noastră. Oricum, ne vom pregăti și mai bine pentru retur. În iarnă, ne vom întări cu ceva fete cu experiență, unele plecate pe afară și altele din Arad, încercăm să pregătim echipa și pentru a face, eventual, față și în prima ligă. Noi, cei din conducere ne-am făcut și ne vom face datoria, însă trebuie să recunosc că și fetele și antrenorul Cameniță au răspuns pe teren, pe măsura eforturilor noastre. Vreau să le felicit pentru asta și să urez succes în continuare”, a spus Pavel Piroș.

Prezentă și la o acțiune a echipei naționale, în Turcia, Andrea Bălaș e una dintre cele mai importante jucătoare ale arădencelor. „Reușitele mele se datorează echipei. Le mulțumesc fetelor, am câștigat împreună, dacă rămânem la fel de unite și determinate vom bate tot și în retur. Nu subestimăm niciun adversar, dar cred că doar Clujul și Craiova ne mai pot pune ceva probleme la primăvară”, a punctat atacantul de 20 de ani.

Plecată pentru câteva luni în străinătate, Denisa Marcea a readus mulă siguranță defensivei „leoaicelor” la revenirea la echipă. „A fost destul de bine astăzi (n.a. sâmbăta trecută), nu ne așteptam la un scor atât de mare. Turul se încheie bine pentru noi, dar sperăm să continuăm tot cu victorii și la primăvară. Pe undeva, nu așteptam să terminăm turul pe primul loc, dar acum vrem să terminăm campionatul pe primul loc și să promovăm. Dacă ne vom antrena și ne vom pregăti serios, vom reuși”, a menționat fundașul lui Cameniță.

Totuși, anul fotbalistic nu s-a încheiat pentru AC Piroș Security, care va evolua în turul doi al Cupei României pe 21 noiembrie, la Arad, contra prim-divizionarei Independența Baia Mare.

Galerie foto Piroș Security – Venus Maramureș semnată Ciprian Petcuț









Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button